Podul de la Cernavodă, cel mai mare pod european al secolului XIX - Anghel Saligny a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

Distribuie pe:

Anghel Saligny este unul dintre cei mai importanţi ingineri români. Datorită inovaţiilor pe care le-a adus în lumea construcţiilor civile, meritele sale sunt recunoscute pe plan mondial. A fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

Anghel Saligny a provenit dintr-o familie de origine franceză din Alsacia, iar tatăl său, pe numele lui complet Alfred Rudolf de Saligny, a fost pedagog şi s-a  stabilit în România la începutul anilor 1850.

Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, ajungând apoi la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg. După revenirea în ţară, în anul 1875, a lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.

Amprenta lui Saligny asupra modernizării României a fost profundă. La Constanţa, Brăila, Galaţi şi Giurgiu, pe Valea Prahovei, pe linia ferată ce strabăte Moldova de la sud spre nord, la Academia Română, la Şcoala de Poduri şi Şosele şi mai ales la trecerea peste Dunare în Dobrogea.

Lucrările la podul de la Cernavodă au durat mai puţin de cinci ani, iar la construcţia podului Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere. Inaugurarea oficială a avut loc în 26 septembrie 1895, la eveniment participând regele Carol I şi numeroşi alţi conducători ai ţării. Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod. Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. ,,Ştiam că va ţine!", a fost reacţia lui Saligny.

Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se regăseşte la 30 de metri peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. La vremea respectivă, a devenit cel mai lung pod din Europa şi al treilea ca lungime din întreaga lume.

Ţiţeica, în anul 1925 afirma despre activitatea inginerului Anghel Saligny: „Opera mare, operă splendidă, operă admirabilă... operă de mândrie naţională". (sursa:descopera.ro)

 

Lasă un comentariu