Secolul XXI va fi religios, dar al musulmanilor

Distribuie pe:

Cunoscutul scriitor şi publicist francez Andre Malraux (1901-1976), apropiat al fostului preşedinte Charles de Gaulles, care a trăit mult şi în Indonezia, dominată de islamici, a formulat la un moment dat în scrierile sale cu privire la mersul societăţii omeneşti o incitantă judecată de valoare, admiţând că, citez: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. După cum merg lucrurile astăzi şi după cum se desfăşoară competiţia între cele trei religii: iudaică, dar mai ales creştină şi islamică, apreciem că cea mai potrivită formulare ar fi: „Secolul XXI va fi religios, dar musulman". Pentru a accepta ca un adevăr asemenea aserţiune nu este necesară studierea profundă a subiectului, ci se impune doar o sumară privire asupra a ceea ce se întâmplă astăzi în lume, şi în mod special în Europa.

Un lucru este cert, suntem invadaţi de musulmani, şi cu toate că această migraţie se desfăşoară sub imperiul aparent al unei stringente opere umanitare, ea tot invazie se cheamă şi lucrul acesta se va putea vedea în plinătatea lui, nu peste mult timp. Concluzia aceasta s-a desprins din cadrul unei conferinţe private, la care am participat cu tot grupul, la Ierusalim, cu trei săptămâni în urmă, ţinută de către un profesor de la Universitatea Catolică, specialist în islamism şi care şi-a început spiciul cu următoarele cuvinte: „Trăim cea mai urâtă perioadă din istoria creştinilor. Musulmanii atacă, iar clerul catolic nu este conştient de acest lucru".

Vorbitorul a adus critici serioase Occidentului, liderilor politici, clerului, cât şi populaţiei, care pe lângă faptul că se debarasează de bisericile creştine, în speţă, catolică, privesc impasibili, cu crasă indiferenţă la invazia musulmană, „luându-i în braţe" pe cei care le vor fi de fapt gropari. De criticile domniei sale n-a scăpat nici Papa şi nici ceilalţi înalţi prelaţi catolici, care privesc cu prea mare detaşare la acest fenomen.

Sunt mai multe motive care-i mână pe musulmani spre Occident şi această mişcare se desfăşoară pe paliere diferite. Motivele, în opinia domniei sale, sunt de natură religioasă, dar şi cele ce decurg din dorinţa de emancipare a noilor generaţii de musulmani, care se pare că şi ei ar dori să se înfrupte din „binefacerile" sau, dacă vreţi, depravările civilizaţiei occidentale. Luate în calcul ambele impulsuri, avem imaginea completă a motivaţiei exodului, a asaltului spre bătrânul continent.

Religioşii, adică cei cu misiune „mesianică", şi care sunt cei mai mulţi, acţionează ca fundamentalişti, şi ca atare, ei vor face tot posibilul pentru implementarea islamismului în ţările, comunităţile în care trăiesc, din rândul acestora selectându-se şi teroriştii, pentru că, în viziunea lor, islamul se cere impus cu orice preţ şi prin orice mijloace. De altfel Coranul, însuşi, conţine îndemnuri de asimilare cu orice preţ, inclusiv de suprimare a celor de altă religie. Iar cei care susţin contrariul, sau nu cunosc conţinutul Coranului, sau îl tăinuiesc. Eu îl cunosc, afirma profesorul. Evident, nu toţi musulmanii sunt terorişti, în opinia domniei sale, dar deocamdată se adevereşte faptul că toţi teroriştii sunt musulmani. Profesorul a criticat dur politica Angelei Merkel, care, deşi fiică de pastor, a pus în pericol fibra naţiunii germane, prin adăugarea în urma recentelor migraţii a încă două milioane de musulmani, la cei 6 milioane de turci, veniţi la reconstrucţia Germaniei de după război, prin anii '60 ai secolului trecut, şi ale căror isprăvi în plan social şi religios sunt evidente. Dacă Germania este deficitară la forţa de muncă, de ce nu acoperă această nevoie din rândul europenilor? În schimb, domnia sa a avut cuvinte de laudă la adresa premierului ungar, Victor Orban, care poate fi considerat un atlet în apărarea propriei ţări, dar şi a Europei, de invazia musulmană.

Întrucât femeia este cea care poate schimba lumea, Coranul are o mulţime de texte, deloc măgulitoare, referitoare la rolul femeii, pe care le ţin însă sub obroc. Filosofia lor de bază este dispreţul faţă de femeie şi controlul total asupra ei.

În vreme ce musulmanul se poate căsători cu orice femeie de orice religie, musulmancele nu au acest drept, iar dacă o fac sunt repudiate. Despre adulter, în cazul femeilor, nici nu poate fi vorba. Musulmanul însă are dreptul la patru soţii. Numai că , în accepţiunea lor, cele creştine care se căsătoresc cu musulmanii au statutul de prizoniere sau pradă de război, ele fiind tratate ca atare de soţi, gata oricând să le repudieze, adică să se dezică de ele ca soţii, chiar şi din motive închipuite, şi aceasta cu atât mai mult cu cât au depăşit vârsta procreaţiei. De asemenea ( o altă chestiune de moralitate), nu există o limită de vârstă la căsătorie ( ea poate fi şi de trei ani) şi nici nu este nevoie de prezenţa ei la actul căsătoriei. Totodată, prin circumcizie ea poate fi „scutită" de satisfacţia sexuală, în schimb poate naşte oricât de mulţi copii.

Al doilea aspect de care ne vorbea interlocutorul este cel al emancipării bărbaţilor musulmani, care, mulţi dintre ei, sătui de încorsetările Coranului, ar dori să evadeze într-o lume a „libertăţii totale", găsind, în Occident, locul potrivit pentru plăcerilor carnale, fără însă a-şi uita deprinderile şi misiunea religioasă. De altfel, scandalurile de proporţii care au avut loc în Germania, la Köln, cu ocazia Anului Nou, când sute de nemţoaice au fost agresate sexual de către imigranţii islamici, constituie mărturie în acest sens. Cum spunea expertul în islam, interesantă a fost poziţia autorităţilor germane, îndeosebi a poliţiei, pe care a considerat-o drept cinică. Ei au finalizat ancheta cu două poveţe pentru cei implicaţi în aceste cazuri. Nemţoaicele agresate au fost sfătuite ca pe viitor să umble mai puţin dezbrăcate, iar islamicilor le-a recomandat, dacă vor sex, să bată la uşile caselor de toleranţă.

Dar nici musulmancele nu stau cu mâna în sân. Tentaţiile nu le ocolesc nici pe ele. Pentru că evadarea din prizonieratul tradiţiei este puţin probabilă, ele se aleg, deocamdată cu o ură viscerală faţă de femeile europene şi cele ale „tuturor libertăţilor". Motivul principal ar fi faptul că, în vreme ce unele îşi permit să fie prea dezbrăcate, ele sunt obligate să se poarte prea îmbrăcate. În fond, frumuseţea este un dar de la Dumnezeu, şi ar avea şi ele cu ce se mândri.

Ajungând de la general la particular, conferinţa aceasta a avut ca scop şi o sensibilizare a româncelor, care, după informaţiile domniei sale, prea se dau în vânt după arabi, musulmani, fără a şti din capul locului la ce se pot aştepta. De aici multe suferinţe şi chiar tragedii. De altfel şi alte europene creştine cad în această capcană, dar recordul pare a fi al româncelor.

Concluzia care s-a desprins din dezbaterile acestei conferinţe este că nu e bine deloc. Islamul este, vizibil, într-o puternică ofensivă, tensiunea se simte puternic şi în Israel, iar noi, europenii creştini, ne facem că nu observăm. După nazism, comunism, spunea interlocutorul, faţă de care s-a manifestat atâta indiferenţă, urmează islamismul, cu care nu ne va fi deloc uşor. Vorbitorul a mers chiar mai departe, afirmând că Mohamed ar fi o creaţie a iudaismului, ca armă de luptă împotriva creştinismului. Autorul aduce ca argument similitudinea dintre principiile de bază ale islamului şi ale iudaismului: poligamia, repudierea, uciderea cu pietre, circumcizia la femei, interzicerea cărnii de porc la consum, negarea divinităţii lui Cristos şi altele.

Întortocheate mai sunt căile Domnului! Dacă aşa stau lucrurile este evident că avem motive serioase să ne îngrijorăm de soarta acestui continent, a civilizaţiei europene, care pare a se duce de râpă, şi lucrul acesta cu aportul propriilor noastre mâini. Ca români, deşi suntem printre ultimii vizaţi cu invazia lor, neliniştea poate veni din numărul mare de românce care se dau în vânt după căsătorii cu islamici, fie că sunt din India, Indonezia, Pakistan, Siria, Iran, Liban sau Arabia Saudită etc. Oare de ce ?

 

Lasă un comentariu