Săptămâna Europeană a Imunizării - 24-30 aprilie „Vaccinurile sunt eficiente!"

Distribuie pe:

Prin sloganul „Vaccinurile sunt eficiente!", campania din Săptămâna Europeană a Imunizării 2017 are rolul de a sublinia necesitatea creşterii ratei de vaccinare.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), imunizarea este un factor important în procesul de prevenţie al unui număr semnificativ de boli transmisibile, al dizabilităţii şi chiar al decesului asociat acestora România se află pe lista ţărilor în care, în ultimii ani, a scăzut îngrijorător de mult rata de vaccinare, sub cea recomandată, de 95%, arată statisticile.

Deşi rujeola este una dintre cele mai periculoase boli prevenibile prin vaccinare, rata acoperirii cu vaccinul împotriva rujeolei, a rubeolei şi a oreionului (RRO) dozele 1 şi 2 s-a modificat considerabil, în perioada 2005-2015, în România.

Din 2010, rata vaccinării împotriva acestor boli transmisibile s-a aflat constant sub 95%, iar în 2015 aceasta a scăzut dramatic: la 85,8%, în cazul vaccinului RRO1 şi la 67%, în cazul vaccinului RRO2.

Problema nevaccinării corespunzătoare împotriva rujeolei şi a rubeolei este semnalată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Regiunii Europene, aceasta fiind, în prezent, una dintre principalele provocări la nivel de sănătate publică. Scăderea ratei vaccinării a condus la epidemii în această zonă care, altfel, ar fi putut să fie prevenite, conform specialiştilor.

Rujeola este una dintre cauzele principale de deces în rândul copiilor. În 2015, pe plan global, s-au înregistrat 134.200 de decese asociate rujeolei.

(sursa: DC News)

Lasă un comentariu