În Săptămâna Luminată a anului 2017, împreună cu un grup de credincioşi ai parohiei noastre şi nu numai, am pornit cu mult dor spre tărâmul Republicii Moldova (Basarabia noastră - credeam noi atunci). După un popas duhovnicesc şi cu gândul de a cere ajutor Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, în cetatea Iaşiului, am pornit spre graniţa ţării noastre, spre vama Albiţa.
Ajunşi în cetatea Chişinăului a început pentru noi un adevărat periplu, din păcate, nu prea plăcut: gazde foarte neprimitoare, o atmosferă a anilor 1985, şi ceea ce a fost cel mai neaşteptat lucru - o iarnă în toată regula - culminând după două zile de ninsoare cu o zăpadă de jumătate de metru. A fost, într-adevăr, pentru noi, un blocaj total: străzi blocate, copaci rupţi, vămi închise, nepăsarea moldovenilor (autorităţi, inclusiv cei de la Consulatul român).
Ne-am înarmat cu răbdare şi am pornit printre nămeţi spre prima mănăstire, Mănăstirea Sireţi, unde părintele Natanael ne-a primit cu multă căldură - a fost singurul care a făcut acest lucru -, cu atât mai mult cu cât cunoştea Mănăstirea Recea. Apoi, cu mult greu şi printr-un viscol siberian, am poposit la Mănăstirea Frumoasa, unde într-adevăr am întâlnit o mănăstire frumoasă.
A doua zi, vineri, când ne-am propus să participăm la Sf. Liturghie la Catedrala Mitropoliei din Chişinău, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, ne-am trezit captivi ai Hotelui Maxim Pasha, cărora le mulţumim pentru că au înţeles situaţia grupului nostru, periplul nostru prelungindu-se cu încă o zi datorită iernii.
Sâmbătă, 22 aprilie, am pornit spre casă oprindu-ne înainte la frumoasa şi impunătoarea cramă de la Cricova, un loc ce merită vizitat din toate punctele de vedere: un vin deosebit, oameni deosebiţi, locuri minunate.
Pe drumul de întoarcere am mai făcut două popasuri duhovniceşti la Mănăstirile Suruceni, unde ne-am închinat la mâna dreaptă a Sf. Antipa de la Calapodeşti, şi Mănăstirea Căpriana.
După trecerea graniţei în frumoasa noastră Românie, am ajuns după ceasuri bune, şi la un popas la Huşi, la Mănăstirea Făgeţel de lângă Miercurea Ciuc, loc unde ne-am putut da seama de câtă răceală am putut întâlni în mănăstirile din Republica Moldova, deşi ele erau ctitorite de marii noştri voievozi Sf. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Alexandru cel Bun, în comparaţie cu căldura părintelui care ne-a întâmpinat aici la Mănăstirea Făgeţel.
Pentru mine, doar o părere personală, privirea celor de acolo nu este deloc spre noi, spre ţara-mamă, aşa cum ne place nouă să spunem, lor nu le place, şi nici nu o spun - dovadă că nu am întâlnit niciun om pe care să citim bucuria întâlnirii cu un „frate" din România, care pentru tinerii cu care am interacţionat era doar ţara vecină lor. Din acest punct de vedere am venit cu gust amar, dar cel puţin vom ştii de acum înainte că ceea ce vedem la televizor legat de unirea Basarabiei cu România este doar un deziderat pentru o mică parte din cetăţenii Republicii Moldova, dovadă şi ultimele alegeri prezidenţiale. Acelaşi gust amar a rămas şi faţă de „fraţii noştri" (călugării) pe care i-am întâlnit în mănăstirile amintite, excepţie făcând părintele Natanael, de la Mănăstirea Sireţi.
