România are cea mai mare incidenţă de TBC din Uniunea Europeană * Avem 20.000 de bolnavi de TBC * 35% se vindecă, 8% decedează * TBC nu creează imunitate * TBC nu este numai boala sărăciei, a mizeriei şi a puşcăriaşilor, putând interveni şi la „case mai mari", în condiţii de stres, suprasolicitare psihică şi intelectuală, lipsa alternanţei veghe - somn * Atenţie, copiii sunt mai vulnerabili!* Vaccinul BCG îi protejează de cea mai gravă formă a bolii - meningita TBC * Depistată la timp şi tratată corect, boala se vindecă.
Tuberculoza (TBC) este o boală provocată de bacteria numită „bacilul Koch", după numele celui care l-a descoperit. Cel mai frecvent, oamenii se pot îmbolnăvi la plămâni, existând însă şi TBC cu alte localizări: renal, creier, osteoarticular, cutanat, noduli limfatici, la nivelul intestinelor sau al oaselor.
Tuberculoza este transmisă prin aer, prin picături mici (Pfluge), invizibile. Ele ies din nasul şi din gura unei persoane contagioase, care are boala, şi pătrund în aer când aceasta tuşeşte ori strănută. Când celelalte persoane inspiră acest aer, unele picături cu bacterii le pot intra în corp şi pot ajunge la plămâni. Doar tuberculoza pulmonară este contagioasă, nu şi tuberculoza extrapulmonară.
Din timpurile vechi, tuberculoza a fost o boală socială răspândită la noi, faţă de care s-au luat măsuri severe, s-au înfiinţat sanatorii, servicii de specialitate, însă, în ultimul timp, atenţia faţă de această boală a scăzut îngrijorător. În prezent, ne confruntăm cu o recrudescenţă a îmbolnăvirilor de tuberculoză, atât de frecventă încât pune probleme deosebite asistenţei medicale din mediul rural, în special, dar şi din cel urban.
În condiţiile în care sunt focare multiple de infecţie şi o rezistenţă scăzută a organismului, în condiţii de mediu defavorabile, de alimentaţie precară, numărul îmbolnăvirilor poate să crească semnificativ, începând de la copii până la vârsta a treia.
Nu toate persoanele care sunt infectate cu bacteriile tuberculoase se îmbolnăvesc şi e necesar să existe un organism (mediu) propice acestei boli (condiţii de stres, etilismul, consumul de droguri etc.), cu o rezistenţă scăzută la infecţie, deci o imunitate slabă. Se estimează că o treime din populaţia lumii are în corp bacterii tuberculoase, dar puţine persoane dezvoltă boala - aproximativ una din zece.
Simptomatologie: tuse cu expectoraţie, o tuse care durează mai mult de 2-3 săptămâni (uneori în flegmă se află sânge) durere în piept. Alte semne ale tuberculozei pulmonare şi extrapulmonare: pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate, senzaţie de slăbiciune şi oboseală, febra care nu cedează, în special subfebrilitate (37,2 - 37,3 grade Celsius), transpiraţii în timpul nopţii, umflături în zona gâtului, la subraţ, la nivelul intestinelor, ovarelor, sistemului osos, meninge. Aceste simptome sunt semne obişnuite şi pentru alte boli, aşadar, pentru a fi siguri că este vorba de TBC, se impun diferite analize, iar cineva care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome ar trebui să meargă la medic. Adesea, o persoană care suferă de TBC nu prezintă toate aceste simptome, unele prezentând doar simptome uşoare.
În România, sistemul de sănătate este obligat să se asigure că toate persoanele care suferă de TBC au parte de tratament, care este gratuit.
Detectarea şi diagnosticarea se fac printr-un test la tuberculină (IDR), examen de specialitate şi radiografie toracică.
Depistarea precoce se face cu participarea efectivă a medicului de familie, primul care intră în contact cu bolnavul, îndrumându-l spre un examen ftiziologic - radiografie şi laborator. Dacă boala este depistată precoce şi se instituie tratamentul adecvat, ea este vindecabilă, iar cazurile neglijate, nedepistate la momentul oportun pot duce la forme grave, cu distrugerea plămânului - în fazele avansate apar „cavernele" şi de multe ori se imune intervenţia chirurgului cu profil toraco-pulmonar, pentru îndepărtarea, prin actul radical operator a fragmentului de plămân afectat, pacientul operat rămânând cu o insuficienţă respiratorie cronică, ce influenţează şi activitatea inimii, dând aşa-numita entitate medicală de „cord pulmonar cronic".
Măsuri profilactice: vaccinarea nou-născutului, încă din maternitate, depistarea focarelor de boală şi izolarea bolnavilor, evitându-se astfel contagiozitatea cu masa receptivă din şcoli, grădiniţe etc., alimentaţia adecvată, aerisirea încăperilor din colectivităţi, dezinfecţia produselor biologice patologice, spălatul pe mâini.
Bolnavul trebuie să se gândească la această afecţiune, atunci când face o infecţie uşoară pulmonară şi, în special, când fenomenele de boală persistă, să se adreseze medicului de familie, care va şti să-l îndrume spre serviciul de specialitate.
