Pădurea spânzuraților", operă a creatorului romanului românesc modern, constituie o întoarcere, a lui Liviu Rebreanu, pe urmele și în memoria tragediei fratelui lui - Emil Rebreanu, ofițer în armata imperială austro-ungară, executat, pentru încercarea de a trece, în luna mai 1917, pe timpul Primului Război Mondial, la frații români, pe frontul din Moldova.
Dincolo de personajele cunoscute, precum Herdelea, Ion, Florica, Ana, Belciug, dincolo de acel „Glas al pământului, Glas al iubirii", din romanul „Ion", prin Apostol Bologa din romanul „Pădurea spânzuraților", scria George Călinescu, în a sa monumentală „Istorie a literaturii române de la începuturi până în prezent", întâlnim, în psihologia umană, „două atitudini impuse din afară (…): roman care ar fi putut fi politic, dar, din instinct creator, a rămas un roman de analiză."
Se pare că, într-o perioadă, n-au existat cele mai frățești relații între Liviu și Emil Rebreanu. Într-o scrisoare din 10 septembrie 1913, Emil Rebreanu îi scrie fratelui Liviu Rebreanu, aflat la București, implorându-l: „Spune-mi să trec cum pot (n.n. Carpații), dacă nu mai mult. Hotărăște și va fi făcut!". Iar în 12 septembrie, Emil scria uneia din surori: „Facă Dumnezeu piatră ori vierme din mine, mi-e totuna mie… Și eu am avut un vis frumos, și poate prea frumos a fost, ca acum să-i urmeze atâta părere de rău și atâtea suferințe… Liviu - unealta nenorocului meu - crede că, dacă treceam Carpații, îi eram spre greutatea lui (…) Să-mi fi spus, dintru început, că nu mă poate sprijini nici într-un fel, eu m-aș fi înscris la jură (n.n. Drept) în Cluj, ori mergeam pe altă carieră."
În luna august 1914, Emil Rebreanu este încorporat, ca voluntar, și trimis la Școala Militară de Artilerie din Ungaria. „Până la dobândirea titlului de cadet, va trăi în condiții mizere." La 1 noiembrie 1914, după un an de tăcere, reia corespondența cu Liviu Rebreanu: „Sunt singurul român - scrie – între voluntari și cel mai calic." În luna decembrie, Emil Rebreanu este mutat pe frontul din Italia.
La 14/27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. Trimis pe frontul împotriva românilor, după ce se logodește cu o unguroaică, Apostol Bologa solicită „mutarea pe un alt front." Refuzat, plănuiește să dezerteze. Bănuit, încă din momentul în care a cerut mutarea pe un alt front al Primului Război Mondial, Apostol Bologa este prins, devine un trădător, de fapt un martir, în neloialitatea lui față de Imperiul Austro-Ungar. La 12-13 mai 1917, Emil Rebreanu este „acuzat de crimă de dezertare și spion" și-i condamnat la moarte, deoarece, la 10-11 mai, a avut intenția să treacă linia frontului, la români. Printr-un ordin al generalului Karg (nume reținut de Liviu Rebreanu în „Pădurea spânzuraților"), la 14 mai 1917, Emil Rebreanu este executat, prin spânzurare, la Ghimeș-Palanca. Apostol Bologa (Emil Rebreanu) „primește osânda ca pe o izbăvire"!
Astfel a sfârșit Emil Rebreanu, fratele lui Liviu Rebreanu, născut la 17 decembrie 1891, al cincilea copil al familiei Rebreanu, a cărui viață a fost, brusc, curmată, la 14 mai 1917, la Ghimeș-Palanca!
Emil Rebreanu, ajuns pe frontul din Moldova, trăiește momente dureroase, contradictorii, aflându-se în lupta „cu cosângenii". Considerându-se „un om fără ideal", în sufletul lui se trezește acel sentiment național, al obârșiilor lui românești-țărănești din Ținutul grăniceresc al Năsăudului. Prin Apostol Bologa, personajul din „Pădurea spânzuraților", avem, de fapt, în față acea „inteligență vie" a apartenenței rădăcinilor. De la soldatul corect, în starea lui de până la un loc, ca ofițer, parcurge calea până la trezirea acelui sentiment că nu poate lupta împotriva fraților români.
Publicat după prăbușirea, după dezastrul Imperiului Austro-Ungar, în urma Primului Război Mondial, la doi ani de la executarea lui Apostol Bologa, Emil, fratele lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraților" este „un roman psihologic, o monografie chinuitoare, fără clișee politice", cu un „limbaj profetic". Este „o dramă a obsesiei", „un roman al sinuciderii", după opinia lui George Călinescu, Liviu Rebreanu excelând prin sobrietate, talent scriitoricesc, precum o dovedește și în „Ițic Ștrul dezertor", cu „dezlănțuiri brutale, fioroase, în deplasările nevăzute ale sufletului." Nu-i de mirare, din moment ce, din acele „Caiete" ale lui Liviu Rebreanu, prefațate, în anul 1974, de Niculae Gheran, reiese că autorul se documentează la sânge, hotărât să meargă pe locurile tragice unde a sfârșit fratele lui, iar paginile 350, 351, 352, din acel „jurnal", cuprind, nu întâmplător, acele capitole denumite „spânzurații."
„Pădurea spânzuraților" este un roman despre psihologie și educație creștină ale unui român, ajuns ofițer tocmai acolo unde nu-i era, de fapt, locul, acela al unei dureroase realități transilvane, acolo unde au trăit și Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Constantin-Romanu-Vivu, Alexandru Papiu-Ilarian, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, ieșiți dintr-o istorie a locului, dar și a Transilvaniei zbuciumate, sub viforul învolburărilor, a năzuințelor înaintemergătorilor, a strămoșilor.
Destinul lui Apostol Bologa, prototipul lui Emil Rebreanu din „Pădurea spânzuraților", este acela al atâtor români urcându-și Golgota în seria cauzalităților devenirii, pe calea cunoașterii de sine, trecând, de fapt, prin acea metamorfoză a conștiinței unui ardelean.
Poate că-i necesară și o scurtă precizare a unui alt destin, cel al fratelui lui, Liviu Rebreanu, când este vorba despre cei doi frați aruncați în vălmășagul nemiloaselor vremi. Născut în Ținutul grăniceresc al Năsăudului, Liviu Rebreanu a fost bursier la Academia Militară - Ludovika din Budapesta, sublocotenent, ca și Emil, fratele lui mai mic, în armata austro-ungară. Demisionează din armată, vine la Prislop, unde-i învățător, iar în anul 1909 trece în România. Este, și el, urmărit de trimiși ai imperiului, ca un declarat dușman al austro-ungurilor. Este secretar literar la Teatrul Național din Craiova, se căsătorește, „duce o viață discretă, de scriitor", moare la Valea Mare, lângă Pitești, la 1 septembrie 1944, nevăzând încă nordul Ardealului eliberat, după acapararea lui, de Ungaria horthystă și fascistă, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940.
„Pădurea spânzuraților" este o carte de recitit, mai ales acum, când, în luna aceasta, la 14 mai, s-au împlinit cei o sută de ani de la moartea lui Emil Rebreanu (Apostol Bologa), ofițer austro-ungar, spânzurat pentru încercarea lui de a trece la frații români, pe frontul din Moldova, pe timpul Primului Război Mondial.
Un coleg de breaslă, Flavius Prodan, propune ca, la anul, când se împlinesc cei 100 de ani de la Marea Unire și înfăptuirea României Mari, cel mai important moment al veacului, și de la împlinirea, în acest an - 2017, a celor o sută de ani de la executarea, prin spânzurare, a lui Emil Rebreanu, personajul principal - Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraților", să fie emisă o medalie „Apostol Bologa", pentru militari și civili, luptători pentru ideile românești, luptători pe baricada interesului național și a adevărului istoric!
