Starea generală de sănătate din ghetouri s-a deteriorat grav în condițiile în care personal medical nu exista, cu excepția celui provenit din rândurile evreilor, iar aparatura medicală, medicamentele și consumabilele sanitare lipseau cu desăvârșire. În consecință, epidemiile au făcut ravagii, numeroși evrei găsindu-și sfârșitul încă înainte de deportarea propriu-zisă.
La toate acestea se adăuga comportamentul, cel mai adesea inuman, al comandanților de ghetou și al jandarmilor și polițiștilor care aveau misiunea de a asigura paza și ordinea.
În primele zile, numeroși evrei, bănuiți că dețin sau că au ascuns valori, au fost anchetați pentru a oferi informații despre acestea.
Ancheta, care începea aparent civilizat, se transforma repede în tortură.
Metodele de intimidare constau în principal în legarea și maltratarea deținuților. Părinții erau bătuți în fața copiilor lor și invers. Celor anchetați li se aplicau lovituri pe tot corpul, cu predilecție în tălpi, iar în cazul bărbaților, și la testicule.Femeile și fetele erau în plus, adeseori violate în prezența membrilor familiilor lor.
Numeroși concentrați, în special de sex feminin, au fost controlați de anchetatori sau de moașe în locurile cele mai intime, unde se bănuia că ar fi putut ascunde valori.
Nu rareori au fost folosiți informatori dintre evrei, în special bijutieri, care îi cunoșteau pe cei bogați și au acceptat să colaboreze cu anchetatorii.
Prin asemenea metode, s-a reușit colectarea unor importante cantități de obiecte de valoare. În același ghetou din Tg.-Mureș au fost strânse blănuri, ceasuri, stilouri, precum și verighete de aur, în cantitate totală de 5.500 kg. Evreii au fost obligați să semneze procese verbale prin care atestau că au cedat valorile de bună voie.
Au scăpat de anchetă evreii care au avut și au dat mari sume de bani sau alte valori.
Consecințele acestui tratament subuman aplicat evreilor în ghetouri au fost tragice: traume morale greu de estimat și cu urmări în timp pentru supraviețuitori; traume fizice care au înrăutățit starea sănătății și așa precară și care au avut urmări grave în perspectiva deplasării spre lagărele naziste, știut fiind că evreii bolnavi și slăbiți erau, fără excepție, destinați exterminării imediate; unii supraviețuitori au considerat că tratamentul aplicat în lagărele naziste a fost mai ușor suportabil decât cel din ghetou; nu puține au fost cazurile în care oamenii au fost schilodiți, mulți pierzându-și chiar viața; torturile au determinat, în plus, o serie de sinucideri, mai ales în rândul medicilor și familiilor lor, care au reușit să ascundă mai ușor otravă.
Suferințele deportaților au fost mărite și prin tratamentul aplicat în timpul deplasărilor din mediul rural și lagărele de tranzit spre lagărele principale. Insuficiența mijloacelor de transport, ritmul susținut al deplasărilor, în condiții de sănătate precară sau de vârstă înaintată, proasta alimentație și oboseala acumulată rapid, maltratările din partea jandarmilor, au determinat epuizarea și prăbușirea pe marginea drumurilor a celor cu o constituție mai slabă. Aceștia au fost executați pe loc de jandarmi, iar cadavrele abandonate.
Cu toate cele prezentate, ghetto-urile au fost doar o etapă în calvarul evreilor.
În 4 mai 1944 are loc întâlnirea primului ministru maghiar Sztojay cu factorii răspunzători de rezolvarea problemei evreiești în Ungaria, germani și maghiari. La propunerea părții maghiare, germanii au fost de acord cu transportarea evreilor în lagărele naziste.
Transporturile, decise din 11 mai, s-au derulat într-un ritm deosebit de alert, garniturile de tren fiind destinate cu precădere transportării evreilor, în dauna chiar a necesităților frontului.
Până în 6 iunie 1944, transportarea evreilor spre lagărele de muncă și de exterminare, realizată în condiții dramatice, a fost încheiată.
Consecințele au fost tragice: din cei aproximativ 7.500 de evrei deportați din Tg.-Mureș și împrejurimi numai peste 1.500 au supraviețuit, proporție valabilă aproximativ pe întreg teritoriul Ungariei. Comunitățile evreiești, astfel slăbite, au diminuat în continuare prin emigrarea spre Israel sau spre Occident, o mare parte din acestea fiind în prezent amenințate cu dispariția.
Mulțumiri domnilor Gh. Boldea, C. Ciubăntan și Ioan Ranca pentru sprijinul acordat în documentare.
(sfârșit)
