Bătălia de la Baia sau cum i-a învățat Ștefan cel Mare pe unguri să nu-i mai calce țara

Categorie: Istoric
|
23-06-2017
Nr: 117
|
Autor: Marian V. Ureche, (Istoria serviciilor secrete românești până la 1944)
|

Matei Corvin (1458-1490), regele Ungariei, și Ștefan cel Mare (1457-1504) n-au fost doar contemporani, ci chiar au copilărit împreună. După uciderea, de către Petru Aron - fost domn al Moldovei, a lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, acesta din urmă s-a refugiat în Transilvania, la casa lui Iancu de Hunedoara, tatăl lui Matei Corvin, împreună cu verișorul său Vlad Țepeș. Ajutorul pe care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei,

l-a acordat „osului domnesc" din cele două provincii românești, Moldova și Valahia, în acele momente grele pentru familiile respective, constituie o certă dovadă nu numai a legăturilor sufletești, dar și a conștiinței de neam a acestora. Iată, însă, că lucrurile au mers pe căi diferite. Matei Corvin, ajuns cel mai mare rege al Ungariei, și Ștefan cel Mare, un adevărat titan al românilor moldoveni, interesele de stat și politice i-au adus pe baricade diferite, situație amplificată și de faptul că acesta a oferit adăpost lui Petru Aron, ucigașul tatălui lui Ștefan cel Mare.

Încrezător în steaua lui, de mare rege, care a dus Ungaria pe culmile expansiunii, Matei Crovin a decis să-și extindă regatul și înspre Moldova lui Ștefan cel Mare. Ce a ieșit de aici, ne povestește cronicarul venețian Bonifinius și cronicarul polonez Jan Dlugosz, martori oculari ai luptei de la Baia din anul 1467.

Tragedia lui Matei Crovin și fulminantul succes militar al lui Ștefan cel Mare în această confruntare l-a făcut pe marele istoric Nicolae Iorga să sintetizeze astfel: „Matiaș Rex: Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam", cuvinte înscrise pe statuia marelui rege din centrul municipiul Cluj-Napoca, date, însă, jos cu câțiva ani în urmă, la cererea UDMR.

IOAN CISMAȘ

În deceniul șapte al veacului al XV-lea Ștefan cel Mare a căutat să-și consolideze domnia. Intră în alianță cu regele Poloniei, adversar al Ungariei, îi atacă pe secui în 1461, cucerește Chilia de la maghiari și, cel mai important, sprijină răscoala ardelenilor împotriva regelui Matei Corvin. Toate aceste acțiuni ostile față de coroana ungară era motivate de faptul că regele de la Buda îi oferise adăpost lui Petru Aron, fostul domn al Moldovei care îl ucisese pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare.

Matei Corvin, ofensat de Ștefan, pregătește o expediție de pedepsire. Pe 28 septembrie 1467 regele maghiar era la Cluj unde începea pregătirile. În prima parte a lui noiembrie ajunge la Brașov unde angajează mercenari, își dotează oastea cu numeroase piese de artilerie, armata ajungând acum la 40.000 de oameni. Coloana se deplasează spre pasul Oituz, unde Ștefan, fiind bine informat de intențiile Ungariei, ia decizia de a întări cu arbori și stânci trecătoarea și trimite o ceată pentru apărare. Mica oștire moldoveană rezistă eroic în fața invadatorilor, dar până la urmă se recunoaște învinsă, nu înainte de a fi pricinuit multe pagube adversarilor. Pe 13 noiembrie Mateiaș pradă târgul Trotuș, continuând jaful spre nord unde se va da „la multe nelegiuiri pe care nu le-au săvârșit nici păgânii, nici tătarii, nici turcii", „necinstind bisericile". Pe 19 noiembrie Bacăul are aceeași soartă ca Trotușul. În toată această perioadă armata ungară era permanent hărțuită de cete ale lui Ștefan care atacau în special liniile de aprovizionare. Cetatea Roman este ocupată și ea. Regele a rămas aici până pe 7 decembrie, la plecare tăciunarii (incendiatorii) regali dând foc orașului. Aceeași soartă au avut și întăriturile de lemn ale cetății Smedorova, așezată pe malul stâng la Siretului.

Situația se înrăutățește pentru moldoveni când și Târgu Neamț e ars. Matei Corvin ar fi vrut să atace capitala Suceava, dar Ștefan îi barase drumul, așa că ungurii s-au îndreptat spre Baia. Acolo, pe lângă populația românească, mai trăia și o comunitate de sași, care însă nu-l simpatiza pe rege. Suveranul s-a instalat în reședința episcopului romano-catolic din localitate, imobil ce se afla la intersecția celor două străzi principale care înconjurau biserica. Clericii, nobilii și comandanții au fost încartinuiți în jurul locuinței regale ca să fie gata de luptă. După măsurile luate, s-ar părea că fiul lui Iancu de Hunedoara ar fi vrut să stea mai mult în Baia, ba chiar să serbeze Crăciunul acolo deoarece întăriturile orașului au fost dublate de frica unui atac supriză din partea lui Ștefan. Din fosta capitală a Moldovei dorea să lanseze un atac împotriva Sucevei și să-l instaleze acolo pe pretendentul Berindei.

Pe 14 decembrie Ștefan cel Mare își oprise oastea „la o milă mai jos (adică la sud de Baia), între râurile Moldova și Șomuz". Aici a ordonat întregii cavalerii să descalece „de la mic la mare", adică de la cel mai înalt dregător până la ultimul ostaș, și să pornească pe jos spre Baia. În timpul mesei de seară a fost adus în fața regelui un secui care sosise în Baia unde avea bunuri după soție. Acesta a spus că nu departe de oraș a văzut o oaste de 12.000 de moldoveni care se pregăteau de atac. Imediat s-a dat alarma. Au fost plasate pe străzi și la toate intersecțiile detașamente, iar în piața unde-și avea suveranul cartierul general a fost concentrată garda și 200 de veterani căliți în lupte crâncene. Iscoadele lui Ștefan au reușit să dea foc orașului, creând mare confuzie în rândul inamicilor. Lupta a început în seara de 14 decembrie, de „la căderea nopții și a ținut până în zori".

Cronicarul venețian Bonfinius, aflat în anturajul lui Mateiaș, relatează că ungurii la presiunea moldovenilor, au început să se retragă spre piața centrală. Pentru moment, soldații experimentați ai regelui au reușit să-i oprească, salvându-l pe Corvin. Oamenii lui Ștefan au început atunci să se concentreze pe luptele de pe străzile secundare și de pe ulițe. Regele maghiar, văzând situația disperată în care se afla, s-a avântat în primele rânduri fiind rănit întâi de o lance în braț. Zgomotul și învălmășeala erau de nedescris. Incendiile făceau ca lupta să se dea ca la lumina zilei. Mulți unguri au pierit arși în case. Regele, pe lângă rana de la braț, a fost lovit în spate „nu departe de șira spinării de o săgeată getică" cu trei vârfuri, iar „Cronica breviter scripta" a menționat ironic faptul că a fost lovit de două săgeți pe care Mateiaș „le-a purtat cu el afară din țară".

După ce - scrie Bonfinius - i s-a scos coada săgeții, fierul a pătruns mai adânc, din care cauză regele a suferit dureri mari timp de patru ani. În luptă au murit mulți căpitani ai armatei ungare, inclusiv voievodul Transilvaniei Ioan Darokzy, împreună cu cei 4.000 de ostași ce-i avea sub comandă. Cronicarul polonez Jan Dlugosz, foarte informat de acestă luptă, probabil de un martor ocular, a menționat că după ce a fost rănit, Matei era în pericol să fie luat prizonier, dar l-a salvat un moldovean care l-a scos din luptă. Mai târziu acesta a fost decapitat din ordinul lui Ștefan. Dimineața, un contraatac al armatei maghiare regrupate era cât pe ce să-l captureze pe Ștefan, dar domnul a reușit să-l oprească.

Victoria nu a fost atât de zdrobitoare pe cât spera Ștefan. Doar 10.000 din cei 40.000 de inamici au fost uciși. Se pare că trădarea a jucat un rol important. O cronică ne menționează că dacă vornicul Isaiia „ar fi călărit acolo unde i se poruncise" nu ar fi scăpat niciun ostaș ungur. Nu peste mult timp la Suceava a avut loc o judecată și 24 de boieri mari au fost decapitați, iar circa 40 de rang inferior au fost trași în țeapă, unii pentru trădare, iar alții pentru că nu s-au luptat cum trebuie. Matei Corvin a fost scos pe targă din Moldova, în timp ce oastea sa era urmărită de detașamente moldovenești. Pretendentul Berindei se pare că a fost ucis la Baia, deoarece cronicile nu-l mai menționează. Prada căzută în mâinile biruitorilor a fost considerabilă. Ștefan, într-o scrisoare către regele Poloniei spune: „Și carele și corturile și diferite bombarde, mașini și tunuri mari și mici le-am luat aducând laudă lui Dumnezeu". Trupurile ungurilor căzuți - circa 7.000 - au fost strânse într-o movilă mare. „Și pe lângă aceștia - adaugă domnul - mai sunt mulți ale căror leșuri n-au fost adunate".

Ștefan a socotit însă că nu era de ajuns. De aceea a trecut în iunie 1468 „ca o furtună" în Ardeal făcând mari prădăciuni. Îndată după această expediție trimite lui Petru Aron o scrisoare falsă ca din partea boierilor nemulțumiți, poftindu-l să ia domnia. Rivalul mușcă momeala, se prezintă la locul stabilit, unde îl așteptau oamenii lui Ștefan, iar călăul a dat pedeapsa ce o merita un ucigaș de domn. Prin victoria de la Baia, poziția internațională a Moldovei și prestigiul militar și politic al lui Ștefan cel Mare s-au consolidat. S-a recunoscut că Moldova dispunea de o puternică forță armată și că devenise un factor de stabilitate în această parte a Europei.

Foto: Matei Corvin, la Cluj Napoca, Ștefan cel Mare, la Chișinău


  • Csaki - June 24, 2017, 12:14 am
    Frumos. subiect ptr. film

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval