ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT 2.07.1504 - ziua în care s-a veșnicit domnul Moldovei

Categorie: Istoric
|
01-07-2017
Nr: 123
|
Autor: MIRCEA DORIN ISTRATE
|

Fericit-a Domnul Țara Moldovei la ceas de grea cumpănă pentru ea cu un om drept, cinstit și curajos, cu mare dragoste de neam și țară, punându-l în calea tuturor nemerniciilor acelei lumi, pentru a fi „pumn în pieptul furtunii vremilor'' de atunci, ostoind râvna hulpavilor străini doritori să guste din dulceața acestor pământuri și scăzând trufia celor care se credeau stăpânii lumii.

Născut din viță veche domnitoare la binecuvântatul leat 1433, ȘTEFAN, copil fiind, a viețuit o vreme prin mijlocul celor nevoiași pentru a le ști amarul vieții, zilnicitele bucurii și necazuri, ca atunci când va lua frâiele domniei să cunoască sufletul poporului său, trebuințele și nevoile acestuia. Tocmai de aceea domnul nostru nepereche a fost și a rămas veșnicit în inimile noastre ca fiind CEL MARE, mare prin faptele de curaj și vitejie ce l-au ridicat în slava lumii, mare prin sufletul său apropiat de popor, mare prin credința și smerenia față de Domnul, care i-a ocrotit fiecare clipă a vieții sale la Baia, la Lipnic, la Vaslui, la Valea Albă, Războieni, la Codrii Cosminului, unde a ieșit învingător.

A știut mai bine ca oricine că neatârnarea țării, bunăstarea și liniștea dinlăuntrul ei trebuiesc plătite mereu și mereu cu ortul veții, că vama cerută nu e niciodată prea multă și prea mare pentru ca neamul să poată dăinui mereu în găoacea în care l-a așezat din începuturi Măritul. În cei 47 de ani cât a domnit a născut din măreția faptelor sale de curaj, bărbăție și credință, legende pilduitoare care vor însufleți și înfiora neam după neam sufletul celui slab, dându-i putere și speranțe atunci când vremile îi vor fi potrivnice și în cumpănire, îi vor oțeli brațul său moale și fără de putere, îi vor iuți și înflăcăra gândul său prea mic pentru prea marile și mincinoasele vremi.

MĂRITE ȘTEFANE

Mărite Ștefane, mai dă-ne poruncă

Înhamă-ne, Doamne, la greaua ta muncă,

Mai ține-ne-n viață în lupte de-o vară

Să știm ce înseamnă iubirea de țară.

După fiecare luptă, în smerenia lui, Ștefan a mulțumit Domnului, ridicându-i și închinându-i cîte o mănăstire, mărgelând astfel pământul Moldovei cu neasemuite frumuseți: Neamț, Putna, Voroneț, Văratic, Sucevița, Moldovița, Arbota, Agapia, știind că numai așa îl va mulțumi și bucura pe Măritul, pentru ca El să țină cât mai mult parte neamului acestuia bun și răbdător. Astăzi tot mai mulți suntem nevrednici de dragostea Lui pentru că ne-am îndulcit cu felurite păcate care ne gudură și ne lingușesc mărirea, fără a gândi la binele și fericirea țării, uitând că dacă ei, țării, îi va fi bine, fericiți vom fi și noi dimpreună cu ea.

Și nu știu cum se face că de la o vreme semnele pe care ni le trimite Domnul ne arată că vremile cele rele sunt tot mai aproape de noi. S-a subțiat prea mult vâna noastră cea veche, s-a lenevit gândul cel mare și înălțător, s-a tot micit curajul, bărbăția și fala cea dătătoare de putere de am ajuns doar umbra a ceea ce-am fost odată. De aceea lui, NEMURITULUI nostru cel drag îi spunem cu nădejdea în inimă și glas, MAI VINO ȘTEFANE și ne spală din rușinea păcatelor ce au cuprins ca volbura sufletele noastre. Că de te-om ști măcar și o singură clipă alături de noi, ni-i deștepta spiritul întărindu-ne brațul și cugetul, dându-ne tărie să fim iarăși ce-am fost ca pe vremea ta, ca vremelnicul și schimbătorul noroc să-și mai întoarne fața și către noi măcar pentru o vreme.

Așa te știm și te simțim MĂRITE ȘTEFANE, tu cel îngropat, mereu în sufletele noastre. Așteptăm răbdători și cu speranță reînvierea ta și în inimile celor care conduc vremelnic destinele acestui neam, pentru a învăța de la tine cum trebuiește cârmuit norodul la vremuri de răstriște, pentru a se simți liber, puternic și fericit în cuibul veșniciei sale.

 

În posturi ne ține, și-n grea rugăciune,

Tămâie ne fie în lacrini și-n pâine,

Iar gândul ni-l pune în aspră căință

Să știm ce înseamnă tăria-n credință.

 

Că astăzi pe toate pierdutu-le-am, Doamne,

Stricatu-s-a rândul, iar cele icoane

Ce fost-au în veacuri mereu sărutate

Căzut-au din rame, uitate-s și-s sparte.

 

În tine iar pus-am speranța cea sfântă

Acum când a noastră viață e frântă,

Mai vino, Ștefane, și dă-ne tărie

Și iartă-ne, Doamne, că fost-am pustie.

 

De nu vii acuma să pui iară frâie

La 'noastre păcate crescute-n prostie,

Ne-om duce-n pierzare cu toți și cu toate,

Și nimeni pe lume de-acol' nu ne-o scoate.


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval