Războiul de Independență, reflectat în lucrările pictorului Nicolae Grigorescu


Categorie: Istoric
|
06-07-2017
Nr: 126
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Istoria își reconstituie faptele sale mărețe prin multe căi. Imaginea Războiului pentru Independența României din 1877 și efectele pe care le-a produs în viața poporului nostru o realizăm integral, numai dacă o privim și prin prisma faptului de cultură, nu numai prin documentul istorico-politic și militar. În cadrul fenomenului cultural intră, desigur și artele, care, în forme și cu mijloace diferite au reflectat pregnant momente și efecte ale acestui eveniment din istoria Patriei noastre. Ideea de a servi națiunea prin artă, de a oglindi prin ea virtuțile și aspirațiile ei spre progres, spre împlinirea socială și națională, spre țelurile umane cele mai nobile, este comună tuturor ramurilor artei românești de la începuturile ei, indiferent dacă e vorba de arta poetică, de cea muzicală, picturală etc. În secolul al XIX-lea, cu deosebire, întreaga noastră cultură, viață muzicală și întreaga artă - populară și cultă -, erau ancorate în realitățile politice ale vremii. Ele aveau să întruchipeze cu profunzime și amploare mersul istoric al lumii. Pe de o parte, oglindeau evenimentele așa cum erau, iar pe de altă parte, îmbărbătau oamenii la realizarea aspirațiilor lor legitime. Evenimentele și frământările din 1821, din 1848, cele din timpul Unirii Principatelor ca și cele din timpul Războiului pentru Independență au fost învăluite într-o tematică patriotică atât de creația literară, cât și de cea artistică.

Referindu-ne la Războiul pentru Independență, observăm că, din gama diversă a artei, pictura a fost una din cele care au exprimat mai pregnant Războiul și evenimentele legate de el, starea de spirit care a stăpânit întreaga suflare românească din acea vreme și de după aceea. Pictura, o artă mai nouă la noi, s-a afirmat puternic mai ales cu acest prilej, prin creația unor artiști patrioți de profunzime, în frunte cu Nicolae Grigorescu. Un fapt de imens curaj și demnitate al poporului român, cum a fost acela al declarării independenței naționale în 1877, smulgându-se dintr-un imperiu căruia îi rămăsese tributar secole de-a rândul de după Mircea cel Bătrân și Ștefan cel mare, nu putea decât să ridice poporul la trăiri sublime. Aceste trăiri, cum se știe, au fost pregătite psihologic de o istorie întreagă. Căci Războiul din 1877/78 n-a fost o simplă circumstanță de moment, ci a reprezentat deznodământul istoricește necesar și logic al aspirațiilor și luptelor de veacuri ale poporului nostru pentru libertatea socială și națională. Caracterul de justețe al acestui război l-a demonstrat imensa participare a tuturor românilor pentru că de soarta acestuia depindea însăși ființa sa națională.

Părerea specialiștilor este unanimă în a considera pe Nicolae Grigorescu ca cel mai puternic, mai deplin și mai responsabil pictor angajat în cunoașterea și înregistrarea celor mai felurite aspecte legate de desfășurarea luptelor, de etapele acestora, de oamenii care participau la ele, de locurile unde se desfășurau. Într-adevăr, N. Grigorescu a participat la toate etapele războiului, consemnând Trecerea Dunării la Corabia și Capul de pod între Turnu Măgurele și Nicopole, a observat din mers Carele cu provizii într-un sat bulgăresc și lungile Convoaie de căruțe, s-a înduioșat văzându-i pe Soldați jucând brâul, s-a întristat lângă popasul Băjenarilor la Plevna, și-a făcut note de peisaj La Nicopole, a consemnat obiective de însemnătate istorică cum era Casa unde a fost luat prizonier Osman, a executat Studii pentru portrete de ofițeri și Studii de soldați luptând cu pușca. În perioada dintre lupte face schița Unei tranșee românești, găsește chiar ocazia să transcrie calmul aparent din jurul unui Cavalerist adăpându-și calul, face portretele rapide ale Unui roșior, ale unui simplu soldat aflat în Atac cu baioneta, concretitudinea gestului, forța de comunicare a imaginii, trăsăturile energice, rapide, nervoase ale creionului sau cărbunelui probând, fără îndoială, că avem de a face cu imortalizarea unor tipologii și situații reale cunoscute nemijlocit. În plus, în toate aceste schițe se simte solidaritatea artistului cu cei care scriau cu propriul lor sânge o filă de nepieritoare glorie în istoria neamului. „Cum se aruncau înaintea morții! Acolo s-a dovedit ce popor avem noi. Am văzut ofițeri străini plângând de înduioșare și de admirație", zice mai târziu N. Grigorescu.

Pictor de o rară sensibilitate, a fost impresionat de imaginea cumplită a locului bătăliilor, unde au rămas pentru totdeauna trupurile atâtor eroi anonimi, așa cum ne-o dovedesc foile pe care sunt fixate imaginile celor Morți la Plevna ori Cadavru în noroi pe străzile Plevnei. Adâncul umanism al pictorului se găsește exprimat în desenele Convoaie de prizonieri surprinse în diverse localități și momente ale războiului. Aceste schițe, după întoarcerea de pe front, vor fi valorificate în compoziții remarcabile și apreciate de exegeți ca prezentări ale condiției umane în cadrul oricărui război. Desenele făcute pe pământul Bulgariei oferă substanță pentru numeroase alte compoziții în ulei, al căror realism, tipicitate și vigoare epică au fost elogiate de toți comentatorii operei lui Nicolae Grigorescu.

Toți specialiștii sunt de acord că desenele lui N. Grigorescu înfățișând soldați izolați se transformă sub penelul pictorului, printr-o transfigurare solicitând găsirea unor mijloace picturale noi, adecvate, în emblematice portrete compoziționale, alcătuind în succesiunea lor o galerie a eroilor anonimi, proveniți din rândurile oamenilor din popor. Aici se numără Roșiorul, Sentinelă, Dorobanțul cu goarna, O vedetă, Pe Valea Rahovei și Atacul de la Smârdan. Al. Vlahuță spunea despre tablourile lui N. Grigorescu: „Toate sunt făcute cu viforul marilor emoții pe care le dă războiul. Simți că așa trebuie să fie. Simți că toată această înfiorătoare priveliște a măcelului omenesc a trecut prin ochii lui înspăimântați, a zguduit adânc sufletul lui de artist și, ca tăria unui trăznet, s-a descărcat prin mâna lui, pe pânză, aproape fără știrea lui". Cucerirea independenței este desigur o piatră de hotar în istoria României. Anul 1877 este fără îndoială un an de cotitură în istoria românilor, iar independența e o constantă a vieții, idealurilor și aspirațiilor românești.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval