FAPTELE VALIDEAZĂ MANDATUL LUI EMIL FLORIN MOCAN

Categorie: Politic
|
15-07-2017
Nr: 132
|
Autor: Cornel Groza
|

După câștigarea alegerilor, destui au fost aceia care s-au îndoit referitor la capacitățile noului primar, Emil Florin Mocan. Unii cu voce tare, alții mai încet, sau doar în barbă, au spus: de vorbit e ușor, să vedem faptele. Acest material are rostul de a sistematiza întrucâtva discursul acestor fapte, acum, la un an de mandat al primarului din Chețani. Dacă ar fi să caracterizăm treaba primarului, prin doar două cuvinte, acestea ar fi „muncă și rezultate" și susținem afirmația invitând doar la o ocheadă spre noua față a comunei și felul în care a fost materializată oportunitatea de trai mai bun a oamenilor.

Un trai zilnic mai bun

Administrația locală a mizat pe două paliere:așezarea în ordine firească a problemelor curente, gestionarea serviciilor publice oferite cetățenilor, precum și solida întemeiere a direcțiilor de dezvoltare comunitară, prin inițierea unor proiecte generatoare a unui viitor durabil, pentru comunitate. Prin lucrările executate, s-a sporit gradul de civilizare și urbanitate efectuându-se reparații și renovări la școli și grădinițe, la baza sportivă a comunei, la dispensarul uman, amenajându-se drumuri și căi de acces prin pietruire precum și parcări publice, de peste 400 mp, în zona centrului civic al comunei. Efort constant a necesitat gestionarea mai eficientă a serviciilor publice, de salubrizare a localității și iluminat public, precum și asigurarea deszăpezirii pe timp de iarnă dar și transportul elevilor la unitățile de învățământ.

Bani frumoși au fost investiți în asfaltarea a 6,65 km reprezentând drumul comunal DC96, care face legătura dintre satul Grindeni și Chețani, investiție finanțată atât de la bugetul local, cât și de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, totalizând peste 2 milioane de lei. În Hădăreni, s-a demarat, prin grija Companiei Naționale de Investiții, construirea unui Centru medical complex, format din cabinete de medicină de familie, stomatologie și farmacie, precum și realizarea unei Hale de produse prefabricate care să asigure noi locuri de muncă cetățenilor din zonă.Un proiect important demarat este și Modernizarea și echiparea Dispensarului uman din localitatea Chețani, pentru care se solicită fonduri guvernamentale și fonduri europene nerambursabile, în funcție de lansarea programelor de finanțare aferente. Din luna iunie a acestui an au fost în lucru două parcuri de joacă și petrecere a timpului liber, amplasate în localitățile Hădăreni și Chețani și date deja în folosință, urmând ca anul viitor să fie realizat unul și în Grindeni. Au fost finalizate cele două capele mortuare din localitățile Hădăreni și Chețani, pietruindu-se aleile de acces.

Grija pentru siguranța cetățenilor a dus la încheierea unui contract ce are ca obiect montarea a 16 camere video de supraveghere, monitorizare și intervenție, în caz de nevoie, prevenind furturile și eventualele violențe stradale. Lucruri bune s-au întreprins și în direcția creșterii transparenței actului decizional. Astfel au fost înființate site-ul comunei, contul și pagina de Facebook, care pot fi vizitate de cei interesați.

Politici publice de dezvoltare durabilă

Edilul Emil Florin Mocan are soluții și pentru un viitor durabil al comunității. S-a acționat în vederea finalizării lucrărilor la înființarea sistemului de canalizare și Stației de epurare, proiect executat în proporție de 85% și care se speră a fi finalizat la termenul contractual, adică septembrie 2017, prin finanțarea oferită de Guvernul României, în valoare de peste 1 milion de lei. A fost semnat contractul ce are drept obiect Reactualizarea Planului Urbanistic General al comunei Chețani, instrument extrem de necesar dezvoltării comunei, precum și contractul de finanțare încheiat cu Agenția de Cadastru, prin care se primesc 150.000 lei, în vederea realizării lucrărilor de cadastrare a comunei.

În acest prim an de mandat s-a fundamentat un pachet de trei proiecte majore pentru care s-au înaintat deja cereri de finanțare, atât din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cât și finanțări nerambursabile, din fonduri europene. Este vorba despre Înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a localității Grindeni (peste 4 milioane de lei), continuarea lucrărilor de construire la Școala gimnazială cu 10 săli de clasă, din Chețani (3,8 milioane de lei) și îmbunătățirea infrastructurii rutiere în localitatea Chețani, prin asfaltarea a peste 7 km străzi secundare (valoarea lucrărilor, peste 6 milioane de lei). De asemenea, în vederea perfecționării serviciilor publice oferite locuitorilor comunei, au fost inițiate Serviciul de gospodărire comunală și construirea unei Hale multifuncționale, care să deservească acest nou serviciu, ce va asigura lucrările de întreținere drumuri, șanțuri, parcuri, practic gestionarea și logistica treburilor curente comunitare.

În paralel cu gestionarea unor importante proiecte de infrastructură, s-au inițiat pași importanți și decisivi în ceea ce privește aplicarea strategiei de dezvoltare economică durabilă a comunei, prin realizarea unui Parc agro-industrial, prin care se dorește validarea oportunității investiționale în zonă și facilitarea înființării de noi locuri de muncă. Tema de proiectare a acestei investiții a fost aprobată de către Consiliul local, momentan fiind în etapa realizării Planului urbanistic zonal. Este o investiție vitală nu numai pentru zona comunei Chețani, cu termenul de realizare undeva prin 2020.

Emil Florin Mocan ne-a spus că toate acestea s-au putut pune în operă cu efortul multor oameni inimoși (cărora le mulțumește și pe această cale) și doar prin solidaritatea consătenilor din Chețani a căror aport va înscrie cert comuna pe traiectoria de civilizație și urbanitate pe care o merită pe deplin.


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval