HOROSCOPUL LUNII AUGUST 2017

Distribuie pe:

Astrologul Mariana Cojocaru a prezentat, în exclusivitate, pentru România TV, horoscopul lunii august 2017 pentru fiecare zodie.

Conform sursei citate, eclipsele verii, în luna astrologică a „Leului", vor aduce, în general, energii benefice pentru fiecare zodie, succesul depinzând de reacția nativilor respectivi.

Berbec - August va fi o lună excelentă pentru nativul Berbec, care va avea succes în toate colaborările financiare, astfel că nici banii nu le vor lipsi. Cu toate acestea, este recomandat ca Berbecii să își cheltuiască banii cu înțelepciune și să pună deoparte și pentru investiții viitoare. Luna august vine cu poftă de iubire și dorință de oficializare a relației, iar cei singuri și-ar putea întâlni sufletul pereche.

Taur - Pentru Tauri, august este o lună perfectă din punct de vedere profesional și financiar. Va exista un anumit nivel de stres, însă nativii acestei zodii vor trebui să învețe să nu se lase doborâți de negativism. Stresul a fost o amenințare până în această lună, dar vor scăpa de el. Pentru nativii singuri ar putea fi vorba de oficializarea unei noi relații. Totuși, astrele îi împing spre o transformare a modului în care se raportează la viață.

Gemeni - Nativii zodiei Gemeni se pot bucura, întrucât luna august se anunță o lună foarte bună în ceea ce privește cariera. Ei trebuie să aibă grijă la relația cu superiorii. Nu este exclus să simtă nevoia de schimbare. Dragostea va avea suișuri și coborâșuri: e posibil să se simtă singuri sau să observe că relațiile stagnează.

Rac - Luna august se anunță plină de greutăți în ceea ce privește sfera afacerilor și a banilor. Acest lucru poate fi balansat dacă nativii Raci vor pune accent pe creativitate, punctul lor forte, și pe munca în echipă. Dacă vor avea grijă, ei vor putea să transforme greutățile în oportunități, iar astrele vor fi mai îngăduitoare în ceea ce privește dragostea.

Leu - Deși veniturile Leului se vor mări, vor fi și perioade în care vor simți că banii nu le ajung. Leii trebuie să învețe să economisească. Nativul Leu va primi foarte multă dragoste și atenție din partea celor dragi, pe care apoi îi va putea răsfăța la rândul său. Familia este preocuparea principală, iar Leii vor avea numeroase oportunități prin care își vor putea apropia persoana iubită.

Fecioara - Fecioarele vor avea parte de noroc, existând posibilitatea de a promova la locul de muncă sau de a primi o mărire de salariu. Norocul nu se va resimți doar pe plan profesional, ci și amoros. Fecioarele vor face pasul următor firesc în relație sau vor cunoaște pe cineva nou, gata de angajamente serioase.

Balanța - Balanțele vor reuși să pună totul în echilibru. Cariera va fi pe primul loc, alături de familie, însă nimeni nu se va simți neglijat, iar locul de muncă promite satisfacții. Balanțele singure sunt dornice de aventură, deci este puțin probabil să se așeze la casa lor sau să se angajeze într-o relație de lungă durată. Nativii aflați într-o relație își vor dedica mare parte din timp partenerului.

Scorpion - În luna august, pentru Scorpioni este recomandată prudența la orice pas. Împrumuturile ar trebui evitate, dar nativii care își asumă riscuri la momentul potrivit pot beneficia de o mărire de salariu sau de alte surse de venit destul de avantajoase. La capitolul dragoste, Scorpionii vor sta excelent. Deși orice relație are parte de suișuri și coborâșuri, ei vor ști cum să treacă de orice impas amoros.

Săgetător - Banii și cariera pentru acești nativi nu își găsesc un echilibru. Trebuie să existe niște sacrificii. Cariera dorită nu aduce un venit substanțial, iar ceea ce aduce mulți bani nu este meseria agreată de Săgetători. În schimb, viața amoroasă a Săgetătorilor va fi strălucită.

Capricorn - Fenomenele astrologice ale verii îi fac vulnerabili emoțional pe Capricorni, așa că nu este perioada potrivită să ia decizii categorice în domeniul relațiilor de dragoste. Răbdarea și interesul îndreptat spre satisfacerea nevoilor materiale din cuplu le vor salva și relațiile afective.

Vărsător - Pentru Vărsător, luna august este plină de evenimente-surpriză, atât pe plan sentimental, cât și profesional. Se vor mira și ei de oportunitățile apărute, din care le va fi greu să aleagă. În stabilirea priorităților, trebuie să țină seama și de modul în care deciziile lor îi afectează pe cei din jur și, astfel, toată lumea va fi mulțumită.

Pești - Acești nativi vor avea o lună foarte aglomerată din cauza schimbărilor pe care nu le mai pot amâna. Problemele de cuplu ale Peștilor, amânate de prea mult timp, își cer cu stringență rezolvarea, fie prin divorț, fie prin căsătorie. La fel, și în carieră: ori se implică mai mult în ceea ce fac, ori își caută alt job. Indiferent de decizie, Peștii trebuie să fie în armonie cu ei înșiși.

Lasă un comentariu