Atestatul pentru micii producători agricoli va fi valabil 5 ani!

Distribuie pe:

Pentru a ușura accesul pe piața agroalimentară al micilor producători agricoli, prin simplificarea procedurii de validare a documentelor și reducerea efortului financiar suportat de fermieri, începând cu 1 ianuarie 2018, atestatul de producător (care trebuie obținut de către producătorii persoane fizice care comercializează produse agricole) și certificatul de comercializare a produselor agricole vor avea o valabilitate mult mai mare.

Decizia este prevăzută în Legea 170/2017 pentru modificarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial nr. 571, din 18 iulie a.c.

Concret, începând de anul viitor, valabilitatea atestatului de producător va fi extinsă cu patru ani, de la unul la cinci ani, din momentul emiterii. În același timp, și carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol va fi valabil tot timp de cinci ani și se va elibera solicitantului, la cerere, de către primarul pe a cărui rază de competență se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obțin produsele ce urmează să fie puse la vânzare.

Atât atestatul de producător, cât și carnetul de comercializare vor conține câte cinci file, câte una pentru fiecare an de valabilitate. Acestea vor fi completate cu datele de identificare ale producătorului agricol și informațiile din fiecare an de valabilitate legate de suprafețele cultivate și structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, precum și pe specii de animale.

Atestatele de producător eliberate până la finalul anului 2017 își vor păstra valabilitatea până la expirare.

Lasă un comentariu