Motto: „O, sfintele mele cărți (...) cât vă datorez că sunt om!" (Nicolae Iorga)
Cu generozitatea care o caracterizează și cu talentul incontestabil al domniei sale, prof. ELENA MERA ne oferă un nou prilej de delectare spirituală cu cartea „DESTINE", apărută în anul 2017, la Editura „Vatra Veche". Respectiva carte împreună cu celelalte volume publicate în ultimii ani „GLOSARUL CU REGIONALISME DE LA IBĂNEȘTI" (2014): IBĂNEȘTI - CALENDARUL POPULAR" (2O14), „ȘEZĂTOAREA LA IBĂNEȘTI" (2012), completează vasta lucrare a d-nei Mera, „IBĂNEȘTI, UN SAT DE PE VALEA GURGHIULUI. MONOGRAFIE ETNOGRIFICO-FOLCLORICĂ" Editura „EPES", Cluj-Napoca, 2009, 535 de pagini, având ca tematică spiritualitatea românilor noștri de pe Valea Gurghiului, a celor din Ibănești în special.
În loc de preambul, pe prima pagină avem mărturisirea, adevărată profesiune de credință a autoarei: „Celor mulți, în mijlocul cărora am trăit și cărora le-am cunoscut bucuriile și necazurile, realizările și durerile, împlinirile și speranțele. Spovedania lor a fost o grea povară, pe care o încredințez hârtiei". Mai departe, urmează două capitole cu caracter etnografic („Munca într-un sat de munte", „Relațiile dintre oameni"), continuă cu „Schimbări" - intervenite în viața oamenilor în ultimii ani în cadrul unei „tranziții" care nu se mai sfârșește și care, cel puțin până în prezent, n-au produs binefacerile așteptate de oameni.
Adevăratul conținut al cărții îl reprezintă cele 30 de povestiri, adevărate crâmpeie de viață, cuprinzând tot atâtea întâmplări cu personaje care au avut de înfruntat dificultăți, ducând o luptă inegală din care nu mulți au ieșit învingători.
În carte, epicul se împletește cu liricul, autoarea nefiind simplă naratoare, ci participantă directă, implicându-se direct, ca membră respectată a comunității și ca profesoară, fiind de multe ori confesor, sfătuitor, mediator, mentor, adevărat „apostol" al sătenilor în mijlocul cărora a trăit și muncit multă vreme. Implicarea emoțională a autoarei este evidentă în multe situații: „Am amuțit. N-am putut scoate o vorbă. Uimirea a pus stăpânire pe mine... N-am mai avut puterea s-o revăd. Tot restul verii am fost tristă, gândindu-mă la soarta grea a unor oameni, care suferă ca adevărați eroi, fără să se plângă vreodată." (ULTIMA DORINȚĂ).
Cartea are o valoare documentară, formativ-informativă, dar și o certă valoare artistică, autoarea mânuind cu dibăcie elementele limbajului artistic. Întâlnim descrieri de peisaje sau schițe de portret realizate cu o mare forță de sugestie: „De sus, de pe culmea stâncii, se deschidea o panoramă fără egal (...). Înspre sat, stânca era golașă și în pereții ei își aveau cuibul vulturii, ulii și alte păsări răpitoare. Sus pe stâncă eram departe de zbuciumul zilelor, într-o liniște desăvârșită și aproape de Dumnezeu" (ARIPI FRÂNTE). „Era maturizată dar arăta deosebit de bine. Îmbrăcată elegant, cu o bluză frumoasă și o fustă, nu pantaloni. Părul neondulat, lăsat pe umeri, încadra un oval frumos, plăcut. Nu purta bijuterii, semn al modestiei, întreaga ființă era distinsă. (ÎNVINGĂTOARE). Metafore: „... o mână nevăzută a ridicat vălul nehotărârii și un glas tainic i-a șoptit... O lumină a apărut în sufletul ei..." (DĂSCĂLIȚA), Epitete: „... viața ciobanului este grea, aspră." (CIOBAN). Comparații: „Privite de departe, secerătoarele păreau înotătoare în imensul ocean al naturii". (ULTIMA DORINȚĂ). Cu mult tact, cu bun-simț și discreție, autoarea ne introduce în atmosfera rustică-patriarhală a satului românesc, cu o vechime care se pierde în negura veacurilor, cu oameni harnici, de omenie, buni creștini, cu mare dragoste de Dumnezeu și de țară. Parcă simțim freamătul pădurilor de brad, foșnetul frunzelor de fag, susurul izvoarelor repezi de munte, mirosul fânului cosit, aburul pâinii scoase din cuptor de gospodinele harnice, tumultul jocurilor, al horelor încinse de flăcăi și fete cu ocazia sărbătorilor sau la nunți și cumetrii.
Cartea este foarte interesantă, oferă o lectură deosebit de plăcută, plină de învățăminte, dătătoare de speranță, chiar dacă uneori ne încearcă umbra unei constatări nespuse, că nu multe lucruri s-au schimbat în bine în viața satului românesc.
Este a cincea carte tipărită a doamnei Mera, are o bogată activitate publicistică și științifică, fapt pentru care o felicităm și-i dorim sănătate și viață lungă, ca să mai poată scrie.
Vă mulțumim, doamnă profesoară, și vă sărutam, cu respect și recunoștință, mâinile!
