RĂZGÂNDIRI POLITICE ALE ANTANTEI ȘI PUTERILOR CENTRALE ÎN ANUL 1917 (II)

Categorie: Istoric
|
28-07-2017
Nr: 142
|
Autor: Dr. (ist.) Felician Suciu
|

Prima încercare a autorităților habsburgice de a deschide discuții de pace cu Antanta a fost mediată de prințul Sixte de Bourbon-Parma, ofițer în armata belgiană, cumnat al împăratului Carol I. În martie 1917, acesta înmâna președintelui Franței, Raymond Poincaré, o scrisoare secretă conținând propunerile de pace avansate de Habsburgi. Se preconiza, printre altele, restabilirea Belgiei și Serbiei în granițele anterioare, însă nu se mai amintea de revendicările iteliene; se promitea în schimb, să susțină retrocedarea Alsaciei și Lorenei către Franța. Autorul scrisorii cerea Franței și Marii Britanii să înainteze contrapropuneri, sperând să găsească posibilități de înțelegere. După o nouă înțelegere, care a avut loc la 25 aprilie / 8 mai 1917, Sixte de Bourbon-Parma a revenit cu oferte noi din partea lui Ottokar von Czernin, prin care se fixau „bazele" de negocieri. Condiția primară era garantarea integrității Austro-Ungariei, admițându-se totuși posibilitatea unor cesiuni teritoriale către Italia, dar prin schimb. Numai în felul acesta Austro-Ungaria putea începe discuția „împreună cu aliații". Aceste propuneri, însă, aveau darul de a leza grav interesele celorlalți parteneri ai Antantei, respectiv Italia, România și Serbia. La conferința aliată de la Saint-Jean de Maurienne din 6/19 aprilie, când noul premier francez Alexandre Ribot și David Lloyd George i-au făcut cunoscut lui Sidney Sonnio propunerile austro-ungare, ministrul de externe italian a replicat : «Nu putem trata cu Austria, căci a trata cu ea înseamnă a o menține. Or, noi nu putem suporta menținerea monarhiei austriece. Am făcut războiul pentru a ne elibera de vecinătatea ei. Trebuie să dispară». Cât privea România, în nota din martie 1917, redactată de Ottokar Czernin și înaintată președintelui Franței, Raymond Poincaré, la punctul 6 se arăta: „Austria nu are intențiunea să desființeze România. Ea va trebui însă să păstreze această țară ca zălog, atâta vreme cât va fi obținut garanția deplinei integrități a monarhiei". În răspunsul aprobat de președintele Franței nu se menționa nimic despre România, iar Austro-Ungaria era autorizată să-și mențină trupele pe linia atinsă. Pretenția de a menține „integritatea" Austro-Ungariei a întâlnit însă opoziția fermă a Italiei, României, Serbiei și a Comitetului Național Cehoslovac, astfel că inițiativa lui Carol I și Czernin a eșuat. La cea de-a doua scrisoare a împăratului, Antanta nu a mai răspuns. Eșuând tratativele cu Franța, la Viena s-au căutat noi soluții prin care să convingă Germania să se alăture inițiativelor austro-ungare de „pace". Este de subliniat faptul că în toate aceste discuții, obiectul târguielilor a fost România. Baza argumentației folosite de Ottokar von Czernin o constituia „sacrificarea" de către dubla monarhie a teritoriilor sale din Galiția în favoarea Germaniei, în schimbul acceptării retrocedării Alsaciei și Lorenei la Franța. Dar cedarea Galiției era, în planurile șefului diplomației austriece, compensată prin anexiuni pe seama statului român. Propunerile au fost susținute cu consecvență în fața aliatului german, care va căuta și el să-și realizeze propriile interese în spațiul românesc. Astfel, într-un „document de la Viena" încheiat la 14/27 martie 1917 de cancelarul T. V. Bethmann-Hollweg și Ottokar von Czernin, se preconiza ca la terminarea războiului, Austro-Ungariei să-i revină România. În aprilie 1917, oficialitățile germane, civile și militare, admiteau în conferința de la Kreuznach, ca Austro-Ungaria să anexeze Moldova până la Siret, iar în Muntenia regiunea de vest, până la Craiova, „… pentru a avea în mână din punct de vedere militar România". Apoi, în mai 1917, Ottokar von Czernin a înaintat un nou memoriu către împărat. El relua o idee pe care o expusese încă din martie și care însemna împărțirea României între Austro-Ungaria, Rusia și Bulgaria. Respectivul pasaj din document prevedea: «Noi trebuie să obținem România. Vom lua Muntenia și toată Moldova până la Siret. Partea de răsărit a Moldovei vrem să o oferim Rusiei, și în aceasta văd eu o ușurare a încheierii păcii. Dobrogea veche trebuie să revină Bulgariei, iar mica porțiune ce mai rămâne o lăsăm României noi. Cu aceasta împlinim îndoitul scop ca să vârâm o pană între Rusia și Bulgaria și să ne apărăm stăpânirea gurilor Dunării pe care, dacă vom căuta să le obținem noi înșine, ar fi să ne pregătim mari dificultăți». Cum vedea Czernin noul stat român? A avut chiar îndrăzneala și impertinența să spună: „la gurile Dunării un stat micuț după modelul Monaco". De altfel, acordul germano-austro-ungar de la Kreuznach, din 5/18 mai 1917 avea să specifice că în cazul în care Imperiul german anexa Kurlanda, Lituania și Polonia atunci el consimțea ca România ocupată, cu excepția Cadrilaterului și a unui teritoriu până la sud de linia ferată Cernavodă-Constanța, „să cadă ca stat deosebit, în sfera de interese a Austro-Ungariei, cu garantarea participării economice a Germaniei în România". Toate aceste târguieli tipic imperialiste relevau, ca de atâtea alte ori de-a lungul istoriei, marile primejdii care amenințau poporul român, politica expansionistă a marilor puteri învecinate urmărind desființarea statului național al românilor.

(va urma)

 


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval