Pagina de istorie - Marele război: „Ipoteza Z"misiunea de eliberare a Transilvaniei

Categorie: Istoric
|
12-08-2017
Nr: 153
|
Autor: IOAN STOICA, vicepreședinte Cultul Eroilor, Filiala „General Ștefan Gușă" Mureș
|

După 2 ani de neutralitate, în vara anului 1916, România a decretat mobilizarea generală. Armata cu care Regatul României a intrat în marele război a fost de 850 de mii de oameni. Armamentul de infanterie era insuficient. Exista însă dorința puternică de a-i elibera pe românii din Transilvania. Până și planul de campanie al Armatei române a fost tot acesta: zdrobirea inamicului din Transilvania și eliberarea teritoriului românesc aflat sub dominația Austro-Ungariei.

La 15 august 1916, România a decretat mobilizarea. Au fost puse pe picior de război 4 comandamente de armată cu divizii de infanterie, cavalerie, grăniceri, brigăzi de artilerie grea, un regiment de căi ferate, de aviație și marină. În total 833.601 oameni, din care 19.843 ofițeri și elevi din școlile militare. Nu doar ideea reîntregirii României i-a mânat în luptă pe soldați. Cei mai mulți dintre cei care s-au grăbit să se înroleze erau țăranii. Regele le promisese că vor fi împroprietăriți. Marele Stat Major avea și un plan de campanie secret, numit „Ipoteza Z". Planul prevedea ofensiva generală a românilor peste Carpați pentru eliberarea teritoriului românesc aflat sub dominația Austro-Ungariei.

Trei din cele 4 armate române au fost mobilizate pentru eliberarea Ardealului. Adică 80% din totalul efectivelor. Armata a IV-a trebuia să rămână în defensivă pe frontul de sud timp de 10 zile. Acolo aștepta un corp de armată rus cu care să treacă la ofensivă în Dobrogea.

De-a lungul arcului carpatic a fost dispusă prima armată, sub comanda generalului Dan Culcer - de la Calafat la izvoarele Argeșului. Cea de-a doua, comandată de generalul Averescu, de la izvoarele Argeșului până la Vrancea, iar armata IV, a generalului Constantin Prezan, trebuia să pornească din Valea Oituzului până la regiunea Dornei, unde să facă joncțiunea cu Armata rusă din Bucovina.

O altă grupare de forțe de mărimea a două divizii de infanterie forma rezerva generală aflată la dispoziția Marelui Cartier General, concentrată lângă București. Avea misiunea să intervină în sprijinul forțelor care acționau în Transilvania. Armata a III-a a primit misiunea defensivă pe Dunăre și în sudul Dobrogei, sub comanda generalului Aslan.

Chiar dacă erau mulți soldați, armamentul de infanterie era insuficient. Până și tunurile din fortificațiile orașului București au fost demontate și trimise pe front, ca să mai suplinească lipsurile. În plus, România a intrat și într-un moment neprielnic. Aliații erau cam istoviți în bătăliile din vest, fără puterea de a trece la ofensivă pe toate fronturile cum promiseseră. Acest lucru le va permite inamicilor care formau puterile centrale să-și concentreze atenția asupra României, ca să o scoată din război.

România intrase în război pe 27 august 1916. Lupta de partea Antantei, alături de Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus, împotriva Puterilor Centrale, reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria, cu o armată de 500 de mii de militari organizată în 23 de divizii. Erau puțini ofițeri profesioniști, dotarea insuficientă și soldații slab pregătiți. La doar o lună de la începutul războiului, trupele române au fost înfrânte pe frontul din Dobrogea, la Turtucaia, și după încă o lună urma și eșecul de spargere a frontului germano-bulgar, cu uriașe consecințe pentru tot restul campaniei. Ele au fost de ambele părți și s-au simțit pe restul războiului. Și pe frontul din Transilvania Armata Română a fost împiedicată să înainteze, fiind nevoită să se retragă în interiorul granițelor naționale.

Până la sfârșitul anului 1918, Bucureștiul a fost ocupat și, curând, mare parte a teritoriului României s-a aflat sub ocupația trupelor germane conduse de generalii Falkerhan și Makensen. Armata română pierduse 300 de mii de soldați - morți și răniți, dispăruți sau prizonieri.

Luptele au continuat în 1917. Guvernul alături de o parte a populației s-au retras în Moldova, care a rămas neocupată, de asemenea, și armata care o proteja împotriva atacurilor germane.

Dar bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz desfășurate sub coordonarea Marelui Cartier General român condus de generalul Constantin Prezan, secondat de comandantul Armatei Române, general Constantin Christescu, i-au uimit până și pe nemți cu modul în care a fost conceput planul de luptă.

Succesul înregistrat de Armata II-a la Mărăști a determinat puterile centrale să își revizuiască strategia. Se renunță la ofensiva în zona nămoloasa, iar forțele germane sunt proiectate atât în zona Oituz, cât și în sudul Moldovei - la punctul strategic Mărășești.

Bătălia de la Mărășești a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținerea liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară.

Generalul german Curt von Morgen, comandantul corpului I de Rezervă, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri… în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus, mai ales, la lupta cu baioneta."

În inima românilor, această bătălie are un loc special datorită eroismului de care au dat dovadă ostașii români și a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu, dar mai ales datorită legendarei expresii: „Pe aici nu se trece."

Astfel, din „Ipoteza Z", care a fost misiunea de eliberare a Transilvaniei, s-a ajuns la apărarea Moldovei de nord singura părticică din țară care a rămas neocupată. Începută ca o bătălie de urmărire a forțelor rusești, care nu mai doreau să lupte, s-a transformat treptat într-o încercare foarte costisitoare, de a sfărâma armata română din Moldova, după cum chiar mareșalul Hindemburg, șeful MSM german, afirma: „Apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită de români."

Parafrazându-l pe M. Kogălniceanu, pentru noi, românii, bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz sunt mai importante decât cele de la Maraton, Verdun sau Termopile, iar numele unor generali ca Alexandru Averescu, Prezan sau Eremia Grigorescu reprezintă mai mult decât numele lui Alexandru Macedon, Cezar sau Hanibal. Aceștia sunt eroii lumii, în timp ce cei dintâi sunt eroii României, care prin lupta lor au pregătit Marea Unire de la 1918.


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval