Probleme la BC Mureș. Baschet Club a blocat cartea verde a americanului LaMarcus Reed

Categorie: Sport
|
12-08-2017
Nr: 153
|
Autor: SORIN CRĂCIUN
|

Baschetbalistul american LaMarcus Reed, aflat sub contract cu formația BC Mureș, a semnat o altă înțelegere cu o echipă din Israel, potrivit clubului mureșean, care a anunțat că i-a blocat „cartea verde" la FRB și va contacta agentul jucătorului. Americanul LaMarcus Reed s-a transferat la BC Mureș în februarie 2017, de la echipa kosovară KB Peja. În luna iulie, el și-a prelungit contractul cu BC Mureș, însă înaintea reunirii echipei americanul ar fi ajuns la o altă înțelegere cu o echipă din Israel. „Asociația Baschet Club Mureș, respectiv președintele clubului, Béres Lóránt, au aflat cu stupoare că jucătorul LaMarcus Reed, aflat sub contract cu BCM, a semnat un contract în Israel. Vom contacta jucătorul, agentul jucătorului și clubul respectiv. Primul pas făcut de club a fost blocarea LOC (Letter of Clearence, cartea verde - n.r.) la FRB", a anunțat conducerea BC Mureș. În vârstă de 28 ani, înalt de 1.96 metri, Reed joacă pe pozițiile 2-3. El a absolvit Universitatea Texas Arlington în anul 2012, iar în cariera profesionistă a jucat Antwerp, Lulea, ETHA, Aris Salonic și Rouen, primele ligi din Belgia, Suedia, Grecia și Franța. 


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval