În România, răul cel mare vine de la conducătorii ei


Categorie: Editorial
|
17-08-2017
Nr: 155
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Adevărul acesta este de multă vreme cunoscut. Cum se spune, îl știe tot satul, doar că el s-a pus mai bine în evidență în zilele noastre, mai precis în cei 27 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Iar odată ce de el nu scăpăm, ba, mai mult, mergem din rău în mai rău, înseamnă că el este un dat, sau un „dar" de la Dumnezeu pe care ne vom chinui să-l ducem în spate tot timpul, ca pe un coșmar.

Se spune că, după ce Dumnezeu a făcut Pământul, a început „ornarea și mobilarea lui" cu toate cele necesare. Începându-și lucrarea de la vest la est, a dat fiecărui popor de pe continent strictul necesar de bogății și frumuseți. Așa s-a întâmplat cu portughezii, spaniolii, francezii, italienii, nemții, austriecii etc., cu excepția Panoniei și a României. În primul caz a dat prea puțin, iar în al doilea prea mult. Sfântul Petru prezent la lucrare, și văzând cum Dumnezeu nu se mai oprește din presăratul cu daruri (frumuseți naturale și bogății), la români, își permite să-i atragă atenția Creatorului, spunându-i: „Doamne, nu-i prea mult?" Descumpănit, oarecum de intervenția creaturii, după un scurt moment de răgaz, Dumnezeu îi replică: „Ai dreptate, Petre, dar să vezi ce conducători o să le dau!"

Zis și făcut, și numai aceasta poate fi explicația pentru care o țară atât de bogată și de frumoasă ca România, cu un extraordinar potențial uman de oameni harnici și pricepuți, a ajuns coada Europei și nu doar de ieri și de azi, ci de mai multă vreme, iar astăzi mai mult ca oricând.

Privind prin filtrul istoriei, observăm că mai mult străinii, și nu noi, și-au dat seama de imensa zestre pe care o posedăm, motiv pentru care au făcut tot ce le-a stat în putință să ne posede, să ne exploateze crud solul și subsolul, creându-și capitale, orașe semețe, industrii cu propriile noastre bogății, extrase și prelucrate prin sudoarea frunții propriilor noștri consângeni, pe care acum și noi le admirăm cu detașare. Așa au făcut, ungurii, austriecii, rușii și turcii, în vremuri mai vechi, apoi sovieticii, ca acum s-o luăm de la capăt, dacă la noi totul se ridică la valoarea fierului vechi.

Nu putem spune că în decursul veacurilor n-am avut și minți luminate, conducători, bărbați adevărați care și-au iubit țara și pentru care și-au dat chiar și viața. Au fost, dar ei sunt o picătură într-un ocean, față de mulțimea celor care s-au zbătut să ajungă la cârma țării, doar pentru a-și satisface propriile pofte: setea de putere și, mai presus de aceasta, setea de a se îmbogăți cu orice preț, din preaplinul acestei țări și din truda celor oropsiți, scop în care nu s-au dat înlături de la nicio mârșăvie, fie că ar fi fost vorba de trădare, de vânzare de țară, de hoție, ori de alte matrapazlâcuri machiavelice.

Ar fi nedrept să punem starea precară a națiunii, ineficiența noastră de azi, doar pe seama conducătorilor de acum. România de azi duce greul unei ineficiențe multiseculare, la care au contribuit conducătorii multor generații de la acea vreme, care n-au văzut, decât în interes particular și nu național, oportunitățile de care am beneficiat, de mulțimea de bogății și frumuseți ce ne-au fost oferite și pe care le-ar fi putut valorifica în beneficiul dezvoltării țării, dacă ele n-ar fi fost folosite la cumpărarea de tronuri și de alte favoruri, dacă ele n-ar fi fost huzurite și risipite aiurea, fără a se ține cont de starea precară a confraților lor, de nevoia de educație, de sănătate, de apărare și dezvoltare a țării.

Deși, acum când le știm pe toate, de unde vine răul cel mare, noi, românii, persistăm în același păcat. Culpa este dublă, adică atât a celor mulți, cât și a liderilor acestora, pentru că, nici unii, nici alții nu sunt capabili să se debaraseze de tarele trecutului. Adică nici noi, ca alegători, nu știm să separăm grâul de neghină cu prilejul alegerilor, deși ne-am păcălit de atâtea ori, dar nici cei care ies la rampă și se erijează mai ales în perioada campaniilor electorale în „salvatori ai națiunii" nu se pot debarasa de metehnele înaintașilor lor, cu toate că sunt conștienți de răul pe care-l vor face propriei națiuni, prin prestațiile ulterioare, odată ajunși în jilțurile puterii fie la nivel central, județean sau local. Pentru că, deși peștele de la cap se împute, de ineficiența noastră în raport cu celelalte națiuni nu putem acuza doar președinția sau guvernul, ci întreg eșafodajul democratic: parlamentul, cu toate structurile din teritoriu ale acestora.

Toate aceste rele pe care le promovăm și pe care le considerăm ca reacții adverse ale democrației prost implementate se contabilizează și dau un dureros rezultat final, care se materializează în veșnica lipsă a banilor de la buget, atunci când este vorba să construim ceva, să îmbunătățim, să perfecționăm, să ridicăm standardul de viață și de civilizație. Nu avem bani și nici nu vom avea pentru că, în primul rând, nici nu știm să-i producem. Degeaba pădurile noastre sunt asemuite aurului verde, pe el facem puțini bani pentru că noi exportăm cu duiumul lemnul brut și nu-l reținem în țară spre prelucrare. Aceeași soartă o au și cerealele noastre, legumele și fructele, ca să nu mai vorbim de bogățiile subsolului. Apoi, chiar dacă am avea bani, nu știm sau nu vrem să-i gestionăm în interes național. Dacă sunt, nu-i colectăm ca lumea, dând liber evaziunii fiscale, iar dacă am admite că-i colectăm, în cele din urmă, sume uriașe „scapă printre degete", până ce au ajuns la bugetul țării. Ele înseamnă rețineri colosale pentru mită, comisioane pentru corupție, furturi și însușiri personale etc., practici frecvente la nivelul celor care au pâinea și cuțitul în mână, sau cu buna știință a acestora.

Din șirul de conducători pe care i-am avut la cârma țării în ultimii 27 de ani, unul mai ineficient ca altul, marea dezamăgire ne-a produs actuala guvernare PSD, care, prin propaganda sa din timpul alegerilor și prin documentele programatice lansate, părea salvatoarea națiunii de la acest interminabil lanț al ineficienței noastre perene, multiseculare dar și actuale. Iată că, după câteva manevre meșteșugite de a arunca praf în ochii alegătorilor, a apărut și dovada clară a neputinței lor de a se smulge din torentul acela al nelegiuirilor față de poporul român și de a crea o pistă nouă de dezvoltare a națiunii pe principii noi, moderne, democratice, rupând astfel șirul ineficienței noastre. Pentru că este cu adevărat rușinos ca țara cea mai bogată și mai frumoasă a Europei, o adevărată revelație pentru cei care n-au avut prilejul să o cunoască până acum, să fie cea mai săracă și mai puțin civilizată, în fapt, coada continentului, la dezvoltare și fruntașă la boli, lipsa de educație, criminalitate etc.

Cunoscând viața și nivelul de dezvoltare al multor popoare europene, întotdeauna, la întoarcerea acasă m-a cuprins un sentiment de jenă și vinovăție, încercând, prin puterile mele să pun, ca jurnalist, umărul la progresul acestor meleaguri. Mă întreb dacă acest sentiment uman există și la conducătorii noștri, mai mari sau mai mici, care, săptămânal sau lunar, fac naveta pe întreg mapamondul sau cel puțin până în inima Europei: la Strasbourg sau Bruxelles. Oare ce-i împiedică pe ei, ca, de pe poziția pe care o ocupă de importanți decidenți, să acționeze în cunoștință de cauză pentru mai binele țării noastre? Pentru schimbarea imaginii ei în ochii celorlalți, și nu în ultimul rând a standardului de viață și de civilizație al propriului popor, de a cărei lipsă de eficiență nu pot fi absolviți?

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval