Lovitura ucraineană!

Distribuie pe:

Ce le-am mai plâns pe umăr! Ce i-am mai compătimit, atunci când tancul rusesc pătrundea în Crimeea, furându-le un teritoriu ucrainean! De fiecare dată, când au fost bocăniți de ruși, noi, românii, am suferit, parcă erau bunii noștri frați. Iar acum aflăm că românii din Ucraina sunt, din nou, abandonați, nu numai de guvernul țării vecine, ci și de Guvernul României, de Parlament, de Președinție! De ce? Guvernul Ucrainei a hotărât o ticăloșie, votând o lege care va duce la desființarea școlilor românești de pe teritoriul ucrainean. O bâtă în moalele capului românilor din Cernăuți, din Ținutul Herței, din Transcarpatia, din Odessa, din alte multe localități ucrainene, locuite și de români. Ceva greu de înțeles în această lume tot mai nebună, tot mai rea. Și greu de explicat. Mai ales că ambasadorul SUA la Kiev, laudă și aplaudă prostia ucraineană. O lovitură, nemeritată, dușmănoasă, dată de o țară vecină, prin noua lege privind soarta școlilor românești. Dacă nu se va reveni, elevii români de acolo nu vor mai învăța în limba mamei de acasă, limba noastră dulce, „ca un fagure de miere". Împotriva oricăror norme internaționale clare, Rada Supremă (Parlamentul Ucrainei) refuză dreptul copiilor români la educație în limba maternă, totul însoțit de acel gând ticălos al asimilării lor. Parlamentul României, Guvernul României, Președinția, Ministerul de Externe au obligația să facă, urgent, demersurile necesare pentru ca Ucraina să renunțe la acest gând otrăvit, periculos. Alături de România, țări ale Uniunii Europene, precum Bulgaria, Grecia și Ungaria, intervin, cerând „soluții forurilor europene pentru protecția drepturilor minorităților naționale de către Ucraina". Ce bine ar fi dacă, de acum înainte, noi, românii, în loc să-i compătimim pe alții, ne-am vedea de treburile noastre, de necazurile noastre, nu puține, de interesul național!

Lasă un comentariu