Dictatura minorităților?


Categorie: Editorial
|
05-10-2017
Nr: 190
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Recentele mișcări separatiste ale catalanilor din Spania a dat apă la moară separatiștilor din întreaga Europă, ai căror protagoniști sunt maghiarii din fostul imperiu austro-ungar, astăzi aflați în granițele țărilor constituite sau reîntregite în urma dezagregării acestuia. În speță România,Slovacia, Serbia și Ucraina, prin Maramureșul istoric, care este tot al nostru. După o perioadă de recul determinată de insuccesul acestora de pe la toate organismele europene și internaționale care le-au cam trântit ușa în nas, ne așteptăm, așadar la o agitare a spiritelor celor care nu dorm de dorul autonomiei, în speranța că după acest eveniment critic european, lucrurile se vor schimba.

Să admitem deci că mișcarea catalană de autonomie va avea, în final, un oarecare succes, chiar și parțial, deși va trebui să treacă prin furcile caudine ale Uniunii Europene, care va digera cu greu un asemenea precedent. Întrebarea care se pune este pe ce coordonate își vor înscrie activitatea și acțiunile separatiștii din celelalte țări, inclusiv din România, dat fiind faptul că situația niciunei minorități din nicio altă țară a Europei nu seamănă cu cea a catalanilor, nici din punct de vedere al trecutului și nici al prezentului. Aceasta pentru că, în cazul catalanilor, este o solicitare prioritară, din punct de vedere economic. Catalanii reproșează că ar duce în spate economia Spaniei, povară pe care nu o mai vor, pe când separatiștii maghiari din țările Europei în care trăiesc solicită autonomie pe criteriu etnic, în speranța că în acest mod vor reuși să refacă, într-o formulă nouă, mult visata și imaginara Ungarie mare, destructurând astfel statalitatea țărilor de care aparțin. Este vorba aici de intenția declarată a unei buturugi mici, hotărâtă să răstoarne carul mare cu orice preț, și aceasta nu numai din România, ci și din Slovacia, Serbia, Ucraina și, oriunde s-ar mai putea. Un proiect pe cât de fantasmagoric pe atât de periculos mai ales acum când totul pare a se clătina în Europa și în lume sub amenințarea terorismului, dar și a unor ambiții revanșarde.

Separatiștii maghiari din România, încurajați de multă vreme în modul cel mai provocator de către prim-ministrul Ungariei, Victor Orban, care, de multă vreme, dar cel mai provocator acum, se plimbă prin țara noastră ca „Vodă prin lobodă", promițându-ne, nouă, tuturor, dar mai ales alor lui, că „are un proiect pentru Transilvania" și că „viitorul va fi în maghiară", văd cele întâmplate în Spania o adevărată mană cerească în sprijinul demersurilor lor.

Eroare fatală întrucât condiția catalanilor, pe care îi invocă cu atâta cerbicie, de fiecare dată și cu orice prilej, este total diferită de cea a maghiarilor din Transilvania, în general și a celor din așa-zisul Ținut secuiesc, în special. Iată și câteva din multele argumente.

Din punct de vedere istoric catalanii sunt o ramură a latinității, ceea ce înseamnă că sunt acolo, de când lumea, și chiar dacă acum nu le convin de spaniolii spanioli, fiind o rudă mai săracă, ei nu se pot dezice de aceștia, ca origine și cultură. Maghiarii din România au din acest punct de vedere un cu totul alt parcurs și un mare handicap. Ei sunt de origine turanică, adică turcică, veniți după circa o mie de ani de peregrinări și peripeții prin stepele rusești, așezându-se în Panonia la 896, nu pentru că le-ar fi plăcut locul în mod deosebit, ci pentru că acolo, veriga demografică a latinității noastre era mai slabă. Dacă pe ei îi întâlnim, după altă o mie de ani, sălășluind și prin centrul și sud-estul Europei, în afara granițelor Ungariei, faptul se datorează atitudinii lacome și mereu războinice a regatului maghiar moștenite de la locul de baștină, care și-a adjudecat prin forță și rapt teritorii ale țărilor vecine, demult obișnuite cu munca pașnică, pe care apoi le-au injectat cu maghiari, sași și secui, și pe care le-a înscris , cu totul samavolnic în cartea funciară a propriului imperiu, care, în fapt este un fals grosolan.

A doua mare problemă care îi deosebește pe maghiarii din România de catalani este modul lor de răspândire teritorial. În vreme ce catalanii din Spania formează un bloc demografic la confluența a trei țări (Spania, Franța,Italia), foarte compact, datorită politicii regatului maghiar în decursul secolelor, mereu preocupați de spargerea blocului etnic românesc, ungurii din Transilvania sunt împrăștiați peste tot, cu o concentrare mai mare în două județe din cele 17 ale Transilvaniei. Astfel, în timp ce densitatea catalanilor în propria provincie (7,5 mil. locuitori pe o suprafață de 31.895 kmp) este de 235,1 locuitori, densitatea maghiarilor în spațiul transilvan este de numai 13,9 locuitori, pe kmp, cu preponderență doar în județele Harghita și Covasna. O densitate demografică de 17 ori mai mică.

A treia problemă și cea mai importantă din punct de vedere a posibilităților concrete de separare este modul de așezare a provinciei în spațiul geografic al țării. La acest capitol diferența între catalanii din Spania și maghiarii din România este ca de la cer la pământ. De fapt, acesta este punctul nevralgic, care separă complet cele două ape autonomiste. Privind harta Spaniei vedem că provincia Catalonia este colțul de țară spre est al acesteia, cu ieșire largă la Mediterană și spre Franța. Adică o postare ideală pentru separatism, dacă se dorește cu tot dinadinsul. Doar o treime din granița acesteia face corp comun cu restul teritoriului Spaniei.

Din acest punct de vedere situația de la noi este complet diferită. Județele Harghita și Covasna sunt exact în centrul României. Să zicem, o insuliță maghiară într-o mare românească. De fapt, o situație imposibilă. O realitate care ar trebui să pună pe gânduri pe cei mai înverșunați autonomiști. Cu alte cuvinte, autonomia Ținutului secuiesc în spațiul românesc este imposibil de realizat din punct de vedere tehnic, chiar dacă ar exista, teoretic vorbind, voință și din partea românească. Un asemenea proiect a fost pus pe masa de lucru a Conferinței de Pace de la Paris din 1947, după Al Doilea Război Mondial, de către Ungaria, asupra căruia delegațiile Statelor Unite și Angliei s-au aplecat cu multă seriozitate în dorința de a satisface câteva din doleanțele guvernului maghiar (Să le dăm și lor ceva din Transilvania, spuneau aceștia), dar care în cele din urmă s-au dat bătuți pentru că n-au găsit nicio soluție viabilă în acest sens.

Riscurile la care sunt supuși locuitorii acestui spațiu și liderii acestora sunt excelent creionate în articolul lui Valentin Roman, intitulat „Vecine secui, vrei autonomie? Îți dau autonomie. Ce faci cu ea?", pe care ziarul nostru l-a publicat, nu întâmplător, de mai multe ori, ultima dată în ediția din 3 octombrie 2017. Lecturarea lui oferă un foarte serios prilej de reflecție pentru toată lumea, atât pentru români, dar mai ales pentru maghiarii care ascultă de glasul acelor lideri care de dragul de a ajunge, în paranoia lor, „conducători de neam și de țară" (președinți, prim-miniștri, parlamentari, pe unde o fi), sunt gata să sacrifice destinul unei întregi minorități. Pentru că, într-o atare aventură, despre aceasta este vorba. Așadar, problema autonomiei Ținutului secuiesc va rămâne un permanent și important subiect de campanie electorală cu care liderii maghiarimii vor reuși să-i țină în priză și aproape pe alegători.

Numai că problema autonomiilor nu este doar a părților implicate, ci a întregii Europe și a lumii.

Așa cum am mai arătat și cu alt prilej, ONU are înregistrate pe glob 3.600 de minorități naționale care toate au în gena lor tendința de a se izola de majoritari, de a-și încropi propria lor țărișoară. (Dacă, să zicem, o republică secuiască ar fi posibilă, de ce nu și una țigănească, la noi, și așa mai departe). O Cutie a Pandorei pe care nu știm cine are curajul să o deschidă. De aceea este bine ca acest subiect să fie tranșat cu deosebită fermitate, la nivelul UE și internațional, pentru că altfel vom asista la proliferarea dictaturii minorităților, la răsturnarea ordinii mondiale, și, în cele din urmă, la refeudalizarea Europei care, cu secole în urmă, a atras cunoscutul val al barbarilor. Atunci, de la mongoli, acum de la chinezi, indieni, musulmani, etc. Adică un fel de repetare a istoriei, cu toate consecințele ce derivă de aici.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval