Diverse

Distribuie pe:

Franțuzoaica Coco Chanel (1883-1971) era nu numai o vestită și mult-înstărită creatoare de modă vestimentară, ci și o speculativă curtezană a bărbaților bogați, frumoși, tineri și vânjoși. Și mai avea încă o calitate în plus: o minte ageră cu care a gândit și a scris următoarea înțelepciune: “Noi, femeile, avem nevoie de două lucruri esențiale în viață: să fim frumoase ca să ne iubească bărbații, dar și puțin prostuțe ca să lăsăm impresia că și noi îi iubim pe ei”. O elocventă dovadă că ea știa mult prea bine că femeile nu pot avea două lucruri esențiale deodată și în același timp și loc: deșteptăciunea minții și frumusețea chipului și a trupului. Ori una, ori alta! Amândouă, nicidecum!; * Întrebat ce ar vrea să schimbe în Anglia, inteligentul scriitor nord-irlandez Oskar Wilde (1854-1900) a dat următorul răspuns: “Nu aș vrea să schimb nimic, cu excepția vremii”. Notă: Bănuiesc că acum, dacă ar mai fi trăit, mai avea măcar încă două dorințe: interzicerea “corcirii” etnice, sociale și monarhice a membrilor Casei Regale, precum și alegerea celei de-a doua reședințe a Coroanei Regale a Angliei și Irlandei de Nord: satul Viscri, din Țara Oltului și a Bârsei. Localitate așezată cum nu se poate mai frumos și liniștitor, în chiar inima fierbinte a Ardealului-Transilvan și Românesc; * Mi s-a dat să văd o casă în care îmbrăcămintea, încălțămintea și așternuturile paturilor locatarilor ei erau într-atât de dezordonat aruncate prin toate camerele, încât erai tentat să crezi că au fost întoarse pe dos de apele răvășite ale inundaților; * În sfârșit, am găsit ceea ce nu credeam că voi mai găsi vreodată. Ca atare, m-am bucurat nespus de mult. Era scrisoarea de la ea, pusă la păstrare între filele unei cărți demult citită de ochii mei tineri de atunci, demult de tot. Scrisă de ea în încercarea de a-și fi luat rămas bun de la prietenia și iubirea noastră îndelungată. Cu teama nerăbdării în suflet, am sunat la vechiul ei număr de telefon și mi-a răspuns vocea domoală a unei fetițe, spunându-mi că buna ei bunică a murit de curând și că-i este tare dor de ea! Și mie, dragă fetiță dragă, aveam a-i spune! După care, cu vocea-i năpădită de lacrimi a adăugat: Să știți că bunica ne-a vorbit tare frumos despre dumneavoastră, iar pe mine m-a rugat ca, dacă o veți căuta, să vă dau adresa cimitirului și mormântului său. Vinerea viitoare, la ora 11.00, va fi parastasul de șase săptămâni. Vă așteptă atât bunicuța mea dragă, cât și noi toți, urmașii ei! Trei dintre copiii dânsei, cu soțiile și soții lor; trei nepoți, patru nepoate și doi strănepoți. Vă rog din suflet să veniți și dumneavoastră! Cu siguranță bunica vă va spune ce mi-a spus și mie: Că v-a iubit și stimat nespus de mult, iar când vă citea articolele din gazete sau vă asculta la Radio, lăcrima de bucurie și mândrie!; * Denumirile câtorva delicioase mâncăruri pregătite de bătrânele țărănci ale unor sate sibiene și vâlcene, musafire ale Muzeului ASTRA din “Dumbrava Sibiului”. Din satul Păuca Văii Secașelor: Ciorba acrișoară din aluat zdrențuit; Româncele din Roșia, Daia, Nou și Cașolțul Văii Hârtibaciului: zeamă de “bâte” făinoase și plăcintele cu brânză burduf și urdă, coapte pe vatră; iar săsoaicel: ciorba acrișoară din cartofi cu afumătură de porc denumită “brodenlawen”; tocană de carne cu “pisătură” din slănină tocată mărunt; plăcintă din mălai de mămăligă, frământat cu lapte de bivoliță și îndulcit cu miere de albine; Din comuna Târnava Mediașului: sarmale “ca la mama acasă” și lichidul cu varză dulce, călită cu solzi mari de ceapă albă; Din Arpașu de Sus al Țării Oltului și Munților Făgăraș: fasole frecată, în amestec cu zeamă de prune și corcodușe galbene; costițe de porc rumenite pe grătar, iar apoi date în focul cirului mămăligii; iar ca desert plăcinte împăturite; Din orășelul Miercurea Sibiului: ciorbă cu găluște, tocană din carne de oaie și “plăcinta miresei” din fructele toamnei; în vreme ce soțiile și fiicele de rromi din Perișanii-Vâlcei ne-au oferit o mâncare scăzută din păstăi de fasole cu deresătură garnisită cu cârnăciori prăjiți pe grătar; * Un oarecare Costache Ioanid mi-a trimis, într-un plic poștal, fără adresa completă a expeditorului, un frumos și maestru gând versificat: “Nu mă satur să privesc/florile câte înfloresc./Nu mă satur până mor/să mă mir de taina lor./

Și mă mir din ce răsar/lacrimi de mărgăritar./Și mă mir de unde vin/psalmii florilor de crin./Nu mă satur să privesc/florile câte-nfloresc,/fiecare-n alt veșmânt/tors în taină din pământ”.

Lasă un comentariu