Sfintii neamului romanesc
Sfantul Voievod ConstantinBrancoveanu si fiii sai

� 300 de ani de la savarsirea martirajului lor �

Anul acesta, 2014, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, a Santa Mariei, cum mai este cunoscuta in constiinta poporului roman dreptcredincios, se implinesc trei secole de la savarsirea martirajului Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu si a fiilor sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si a sfetnicului Ianache. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca anul 2014 sa fie declarat an omagial comemorativ, dedicat Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu si a celor care impreuna cu el au ales sa primeasca haina sfanta a muceniciei, dandu-si viata pentru credinta crestina si pentru tara.

Istoria romanilor este dominata la sfarsitul veacului al XVII-lea si primele decenii ale celui urmator de puternica personalitate a voievodului Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu. Indelungata sa domnie, inceputa la 29 octombrie 1688 si incheiata in mod tragic in anul 1714, in ziua de 15 august, corespunde unor importante prefaceri economice, sociale, politice si culturale. Timp de mai bine de 25 de ani, in conditiile accentuarii decaderii Imperiului Otoman si ale sangeroaselor razboaie care angajau marile puteri din vecinatatea hotarelor tarii, el a reusit sa se mentina in scaunul domnesc si sa transforme Tara Romaneasca intr-un important centru diplomatic european, ca si intr-unul de lupta impotriva jugului otoman.

Dupa cum a existat o epoca a lui Mircea cel Batran, a lui Stefan cel Mare, a lui Mihai Viteazul sau a lui Matei Basarab, prin amploarea faptelor lor politice sau militare, asa a existat si una a domniei lui Constantin Brancoveanu. Ea se deosebeste insa de celelalte epoci prin natura metodelor politice. Cu Constantin Brancoveanu se incheia ciclul voievozilor razboinici. El a adoptat politica negocierilor diplomatice si a stabilirii de relatii personale cu conducatorii importanti ai lumii de atunci.

Prin educatia si prin formatia lui politica, in care a continuat pe unchii sai, Serban Cantacuzino si stolnicul Constantin Cantacuzino, noul domnitor, el insusi �impodobit cu invatatura�, a trait din plin constiinta unitatii poporului roman, indivizibil in intreg spatiul Daciei de odinioara. El nu a deosebit pe romanii din Tara Romaneasca de cei din Moldova sau din Transilvania si a cautat, in limitele posibilitatilor, sa se ocupe de poporul roman in integritatea lui, cautand sa mentina semiautonomia Tarii Romanesti, sa apere nationalitatea romanilor din Transilvania si sa aiba relatii cat mai stranse cu domnitorii de la Iasi. Prin inteligenta, instructie si intuitie politica, el a reusit sa se strecoare prin toate greutatile si sa afirme Tara Romaneasca in politica europeana a vremii sale, dand un nou curs dezvoltarii culturii romanesti. Cum s-a spus, epoca lui, desi este in multe privinte continuarea epocii lui Serban Cantacuzino, aduce totusi elemente noi de improspatare si reprezinta culmea cea mai inalta a culturii vechi romanesti in Muntenia.

Noul domnitor era, cum il caracterizeaza cronicarul, �cu daruri vrednice impodobit�, a ingrijit tara cu �adanca pricepere si inalta priveghere�, �cu blandete si rabdare�, izvorate din �intelepciunea si multa bunatate� pe care i-o daruise Dumnezeu.

Pentru toate faptele sale minunate din timpul vietii pamantesti, precum mai ales si pentru jertfa si sacrificiul vietii sale pentru credinta crestina, Biserica Ortodoxa Romana a hotarat sa-l canonizeze pe acest mare domnitor si sa-l cinsteasca astfel ca sfant impreuna cu cei patru fii ai sai:

Constantin, Stefan, Radu, Matei precum si cu sfetnicul Ianache, toti fiind praznuiti in fiecare an la data de 16 august.

Lasă un comentariu