INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI

Serviciul pentru Imigrari al Judetului MURES

COMUNICAT DE PRESA

Politisti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrari - Serviciul
pentru Imigrari Mures - au desfasurat, in data de 4 august a.c., un
control in teren, pentru depistarea cetatenilor straini a caror sedere a
devenit ilegala, pe raza de competenta.

Astfel, in urma verificarilor efectuate, au fost depistati cu sedere
ilegala doi cetateni straini, unul din Camerun si celalalt din Venezuela.
Acestia au intrat legal in tara, in baza unui permis de sedere eliberat
de un stat membru U.E, iar la expirarea dreptului de sedere nu au facut
demersurile necesare in vederea prelungirii si nici nu au parasit teritoriul
national.

Urmare a celor constatate, politistii Serviciului pentru Imigrari Mures
au emis pe numele cetateanului camerunez o decizie de returnare prin
care este obligat sa paraseasca tara, in termen de 15 zile, iar cel din
Venezuela a fost indrumat sa se prezinte la sediul serviciului cu
documentele necesare, in vederea reglementarii dreptului de sedere,
intrucat este membru de familie al unui cetatean roman.

Totodata, cetatenii straini au fost sanctionati contraventional cu
amenda in valoare totala de 1.200 de lei, in conformitate cu prevederile
OUG 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare.

Serviciul pentru Imigrari Mures continua activitatile de prevenire si
combatere a sederii ilegale a strainilor prin organizarea de actiuni cu
forte proprii sau in cooperare cu alte institutii cu atributii in domeniu.

Serviciul pentru Imigrari al Judetului MURES

Lasă un comentariu