Apostolat printre tigani

Primul contact cu tiganii nestiutori de carte l-am
avut prin 1951, pe cand eram militar, elev-sergent,
comandant de pluton, pe un santier militar. Cum aveam
aproape trei ani de scoala pedagogica, mi-a fost
incredintata sarcina alfabetizarii la nivel de companie.
Evident ca majoritatea nestiutorilor de carte erau
tigani. I-am invatat sa scrie si sa citeasca si i-am ajutat
sa trimita acasa carti postele pe care le-au scris cu mana
lor, ceea ce a constituit o mere bucurie pentru ei.
Urmatorul contact l-am avut cu tiganii din cartierul
Doline din Hodac, dupa lasarea la vatra si reluarea
cursurilor. Acolo am facut practica pedagogica de
doua saptamani si indata a mers vestea ca "sergentul
lui cutare�, lasat acum la vatra, a venit la noi si cursuri
de alfabetizare. Dupa terminarea orelor, ii lasam sa
joace in sala de clasa si asa am ajuns si noi sa avem
la cursuri mai multi oameni decat figurau in evidenta
ca analfabeti. Peste un numar de ani a ajuns director
adjunct la Scoala Generala nr.8 din Targu-Mures. Acolo
am aflat ca exista copii nescolarizati, care le apartin
si locuiesc la "Cotul Bardestiului�. M-am deplasat in
zona si am gasit acolo oameni cere ma cunosteau.
Motivul pentru care nu-si trimiteau copiii la scoala
era lipsa imbracamintei si a banilor pentru a-si plati
autobuzul. Am discutat cu parintii elevilor din clase si
acestia s-au oferit sa-i imbrace cu haine pa care le
purtase copiii lor, aflati acum in clase mai mari.
M-am deplasat apoi la intreprinderile Comunale si ai
am gasit intelegere ca acesti copii sa fie acceptati in
autobuze gratuit cand se deplaseaza la scoala. Asa
fost scoasa scoala de pe lista cu elevi nescolarizati.
Peste un numar de ani am fost numit director la
Scoala Generala nr.l7, nou infiintata.
Directorii scolilor limitrofe au trimis acolo, pe langa
elevii din circumscriptia noua, si tiganii nescolarizati
din Valea Rece.
N-am facut scandal si n-am luat masura trimiterii
acestora inapoi. Am luat legatura cu parintii acelor elevi,
care erau, aproape toti, pe santierul de la Spitalul Nou.
Cunosteam pe directorul Trustrului de Constructii si
pe seful de cadre. Acestia m-au trimis la dirigintele de
santier,care mi s-a plans de repetatele absente de la
munca a cetatenilor pe care ii cautam. Insotit de un
profesor am vizitat familiile din Valea Rece si am convenit
sa-si trimita copiii la scoala, ceea ce unii au si facut.
Parintii elevilor din clasele unde copiii din Valea Rece
au fost incadrati ne-au ajutat cu uniforme mai vechi,
pe care le-am distribuit noilor veniti, stabilind ca la
scoala trebuie sa vina curati si frumos imbracati, ceea
ce s-a si respectat.
Oricum, se mai intampla ca unii dintre elevi sa
lipseasca si erau necesare vizite la aceste familii. De
obicei, pentru rezolvarea problemei ma deplasam eu,
insotit de catre un profesor, dupa sfatul organelor de
politie. Asa am ajuns eu sa fiu cunoscut in tot cartierul
si indata ce apaream la capatul strazii se auzeau
strigate de alarma: "Mo ! diri, mo!�. Unii pe care-i
cautam ieseau la poarta, dar altii se faceau ca nu sunt
acasa. Oricum, am ajuns sa aducem si sa mentinem la
scoala pe toti copiii din cartier, iar cand am parasit institutia,
la pensionare, scolarizarea era o problema "care a fost�,
greu de crezut chiar si de catre unii dintre inspectori.
Dupa aproape 40 de ani de apostolat am parasit institutia
ducand cu mine doar constiinta datoriei implinite.

Lasă un comentariu