Ascultarea este o foarte frumoasa virtute,
deoarece il inarmeaza pe om cu multa smerenie
atunci cand asculta din iubire pentru Hristos, cu
luare-aminte. Parintele Arsenie Boca spunea ca
ascultarea este pretutindeni o temelie a randuielii
in societatea omeneasca. Dar mai ales in
calugarie, aceasta are ceva fundamental
deosebit: ascultarea din convingerea ca prin
constiinta staretului sau a duhovnicului, iti
graieste Insusi Hristos.
Intr-o manastire, la masa de lasata secului, vine
vorba de un calugar greu bolnav, care se afla
singur, intr-un loc indepartat. Staretul il intreba
pe cel caruia ii ceruse cu o seara inainte sa-l
viziteze pe cel bolnav, daca s-a dus sa-l vada si
sa-l ajute. Nu numai ca nu s-a dus, fusese napadit
de treburi, dar a mai si adaugat o justificare:
bolnavul nu e singur, e cu Dumnezeu. Ceilalti
pareau multumiti de explicatie si dadeau din cap:
asa e, nu e singur, e cu Dumnezeu.
Atunci parintele staret ii spuse celui cu
misiunea neindeplinita: "desigur ca bolnavul
nu e singur, ci cu Dumnezeu, dar dumneata,
cuvioase, care cunosti porunca de a-ti iubi
aproapele si ai citit parabola samarineanului
milostiv si nu ai dat ascultare poruncii staretului,
domnia ta esti sigur ca esti cu Dumnezeu?�
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
