Coltul spiritual Nu murim cand murim, ci murim cand nu mai suntem iubiti

Distribuie pe:

Dupa un incendiu care cuprinsese
padurea din Parcul National
Yellowstone, padurarii au inceput
escaladarea masivului muntos,
pentru a evalua pagubele produse
de acel infern.
Un padurar a gasit o pasare,
literalmente pietrificata in cenusa,
asezata ca o statuie pe pamantul
de la radacina unui copac. Tulburat
de imaginea stranie, padurarul
a lovit usor pasarea cu un
bat. Cand a atins-o, trei puisori
mititei s-au ivit de sub aripile
mamei lor moarte. Mama iubitoare,
constienta de dezastrul
iminent, si-a dus puii la baza
copacului si i-a strans sub aripile
sale, intuind ca in curand aveau
sa se ridice gaze toxice. Ar fi putut
zbura pentru a fi in siguranta, dar
ea a refuzat sa-si abandoneze
puii. Cand valvataia focului a sosit
si flacarile au ars trupul ei mic,
pasarea a stat nemiscata. Pentru
ca ea a acceptat sa moara, cei de
sub aripile ei aveau sa traiasca. (dupa
revista "National Geographic�)
Se asterne uitarea... Si pentru
ca omul nu i se impotriveste cu
nimic, iata o foarte frumoasa
rugaciune care se lipeste de suflet:
"Pomeneste, Doamne, pe cei ce
intru nadejdea invierii si a vietii
celei ce va sa fie au adormit,
parinti si frati ai nostri si pe toti
cei care intru dreapta credinta
s-au savarsit, si iarta-le lor toate
greselile pe care cu cuvantul sau
cu lucrul sau cu gandul le-au
savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in
locuri luminoase, in locuri cu
verdeata, in locuri de odihna, de
unde a fugit toata durerea, intristarea
si suspinarea si unde cercetarea
fetei Tale veseleste
pe toti sfintii Tai cei din veac.
Daruieste-le lor si noua imparatia
Ta si impartasirea bunatatilor Tale
celor negraite si vesnice si desfatarea
vietii Tale celei nesfarsite si
fericite. Ca Tu esti Invierea si
odihna adormitilor robilor Tai,
Hristoase, Dumnezeul nostru, si
Tie marire inaltam, impreuna si
Celui fara de inceput al Tau Parinte
si Preasfantului si Bunului si de
viata facatorului Tau Duh, acum
si pururea si in vecii vecilor. Amin�.

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures

Lasă un comentariu