Adio, Consiliu Municipal, pentru Ionela Ciotlaus si Sebastian Pui!

Distribuie pe:

Sedinta Consiliului Municipal Targu-Mures, de marti, 29 iulie 2014, a
fost ultima in care consilierii PNL Ionela Ciotlaus si Sebastian Pui au
avut dreptul sa voteze proiectele de hotarare incluse pe ordinea de zi.

Dupa ce luni, 28 iulie, cei doi si-au anuntat demisia din toate functiile
detinute in Partidul National Liberal, filiala Mures, dar si din calitatea de
simpli membri, partidul care i-a promovat si i-a sustinut le-a retras sprijinul
politic, situatie in care acestia isi pierd si statutul de alesi locali.

Astfel, in conformitate cu articolul 9, din Legea 393/2004 privind statutul
alesilor locali, celor doi le-a incetat de drept mandatul de alesi locali,
fapt de care a luat act si plenul Consiliului Municipal Targu-Mures.

In aceasta situatie, urmeaza ca cele doua locuri vacantate sa fie
ocupate de urmatorii candidati de pe lista USL (Uniunea Social-Liberala),
de la alegerile din anul 2012.

Intrucat urmatorul pe lista este Nicolae Havrilet, care, in prezent,
ocupa functia de presedinte al Comitetului de Reglementare al
Autoritatii Nationale in Domeniul Energiei (ANRE), pentru un mandat
de cinci ani (din 23 octombrie 2012), locurile celor doi consilieri liberali
targumureseni ar putea fi preluate de Marius Ciprian Popa, Octavian
Moldovan, Ervin Molnar sau Ovidiu Garbovan.

Vom reveni.

Lasă un comentariu