Coltul spiritual
O poveste despre iertare

Friedhelm K�nig este autor al unor volume de povestiri si eseuri
crestine, de suflet. Am descoperit recent o astfel de povestire
provocatoare si va invit sa sa meditati la morala ei.

"Trenul de provincie se straduia din greu sa strabata muntii.
Batrana locomotiva cu aburi gafaia si gemea, ostenindu-se sa-i duca
pe calatori la locurile de odihna. Pretutindeni se puteau vedea fete
vesele si pline de asteptare. Doar intr-un compartiment, unde se
aflau doi barbati, cel mai tanar parea a fi cu totul nefericit. Se vedea
ca avea ceva pe suflet. Tovarasul lui de calatorie il privi ganditor si in
cele din urma incepu sa vorbeasca despre vreme, despre peisajul
fermecator, pentru a putea intra in vorba cu trista persoana din fata
lui. Si mai repede decat se astepta, gheata se sparse. Tanarul, care
parea asa de grav, de nelinistit si rascolit, incepu sa povesteasca, la
inceput timid, nesigur si cu lungi intreruperi. Insa, cand observa ca
este ascultat nu din curiozitate, ci din simpatie, iar ca intrebarile ce
i se pun arata interes adevarat, atunci isi revarsa inima in cuvinte�.
"Multa vreme am zacut in inchisoare, spuse el. Azi dimineata am fost
eliberat. Acum ma aflu in drum spre casa. Ah, ce ocara am adus familiei
mele! Nici macar o data nu m-a vizitat cineva la inchisoare.

De scris, continua tanarul, mi-au scris foarte rar. La noi acasa nu s-au
scris niciodata prea multe scrisori. Nu le-o iau in nume de rau. Eu sunt acela
care le-a nesocotit iubirea. Sau poate ca n-au avut bani de calatorie, caci
trenul costa asa de mult. Totusi, sper ca ei m-au iertat, chiar daca nu pare
astfel. Ah, cat de mult imi urasc trecutul si cat de mult regret tot ce a fost!�.
Agitat, isi ascunse fata pentru o clipa in dosul palmelor. Apoi continua:
"Pentru a le usura parintilor hotararea, le-am propus intr-o scrisoare sa-mi
dea un semn prin care sa inteleg daca m-au iertat sau nu. Daca m-au
iertat, sa agate in marul cel mai apropiat de linia ferata un stergar. Daca nu
vor sa ma mai intorc acasa, atunci nu e nevoie de niciun semn, iar eu voi
ramane in tren si voi pleca mai departe. Incotro�? Nici eu nu stiu!�.
Pe masura ce se apropia de localitatea parintilor sai, era din ce in ce
mai agitat, iar incordarea-i launtrica deveni atat de insuportabila, incat
nu mai izbuti sa se uite pe fereastra.

Trenul urma sa treaca peste un pod mic, dupa care trecea prin dreptul
casei si gradinii parintilor sai. Cu cat trenul se apropia mai mult, cu atat
tensiunea devenea mai insuportabila. Nu se putea decide intre a se
uita pe fereastra trenului sau a inchide ochii. Tovarasul de calatorie
schimba locul cu tanarul agitat si-i promise ca va fi atent la marul cu
pricina. Indata ce-l vazu, puse mana pe umarul tanarului: "Iata-l!�. Din
gura lui iesi doar o soapta, caci vorba i se opri in gat, iar lacrimile ii
umplura dintr-o data ochii. "Totul este in ordine. Nu vad numai un
stergar alb, ci tot pomul este acoperit cu stergare albe!� In aceeasi
clipa, disparura amaraciunea, grijile si toata frica. Amandurora li se
paru ca au trait o minune. Tanarul era de nerecunoscut, asa de aprins
ii radiau ochii de bucurie!

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures

Lasă un comentariu