De ce sunt romanii mai putini si mai batrani?

Distribuie pe:

Iata o intrebare la care ne da un raspuns Tudorel Andrei,
presedintele Institutului National de Statistica, care, dupa ce constata
ca populatia rezidenta a Romaniei a scazut, anul trecut, pentru prima
data dupa 1989, sub 20 de milioane de locuitori si ca, tot anul trecut,
s-au nascut mai putin de 180.000 de copii, precizeaza ca: principalele
cauze sunt emigratia persoanelor cu varsta cuprinsa intre 25 si 45 de
ani, cresterea varstei la care tinerii decid sa aiba copii, dar si faptul
ca, in prezent, majoritatea cuplurilor se limiteaza la un copil. O alta
cauza? Lipsa banilor. Veniturile totale, ca medie lunara, ale unei familii
din Romania s-au cifrat � potrivit sursei citate � , in 2013, la 2.559 lei,
in timp ce cheltuielile s-au ridicat la 2.317 lei, cea mai mare parte
avand ca destinatie plata facturilor, taxelor si impozitelor, dar si
consumul de bunuri alimentare.

In functie de mediul de rezidenta, in anul 2013, arata datele INS,
veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu
32,1% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 11,7%
mai mari fata de ansamblul gospodariilor.

Or, datele INS sunt ingrijoratoare si pentru ca mortalitatea a
continuat sa fie mai mare decat natalitatea si in luna aprilie. Astfel,
numarul persoanelor decedate in luna aprilie a fost de 21.965, iar
numarul copiilor nascuti vii a fost de 15.332, inregistrandu-se un spor
natural negativ de 6.633 de persoane.

Lasă un comentariu