Locuri care au devenit amintiri
Poiana lui Bank

Aproape intreaga primavara am lucrat intens la
rescrierea textului Monografiei satului natal, Sacalu
de Padure, la care a trudit multi ani parintele RomulusSever Todea, pregadind o noua editie, mai completa
(Prima editie am tiparit-o in urma cu 13 ani, respectiv
in 2001). Ajuns la cap. IX, ,,Sacalu de Padure si
Revolutia de la 1848�, am ramas multa vreme cu
gandul cantonat la o intamplare tragica petrecuta in
acea ,,salbatica iarna din 1848-1849, cand au inceput
masacrele si razbunarile sangeroase ale ungurilor
impotriva romanilor�. La una dintre acestea au fost
martori, fara voia lor, si sacalenii, fiindca s-a petrecut
in hotarul satului lor, in Paraul Vladoaiei din Poaina
lui Bank. Acolo ,,garzile unguresti, comandate de
ofiterii Jenei si Peterfier�, au dus, peste dealuri,
legati cu funiile unii de altii, 21 de tarani romani din
satul Dumbrava, la care s-au adaugat alti trei din
Alunis, toti ,,barbati frumosi si verzi, ca stejarul�. ,,Si
dupa ce i-au fortat sa bea apa dintr-un vas spurcat,
i-au pus cu fata la padure si i-au impuscat�. Iar pe
cei prezenti, dusi acolo cu forta, i-au amenintat ca
,,de-i vor inmormanta, vor pati si mai rau�.

Scriind despre aceasta marsava si primitiva
intamplare, parintele Romulus-Sever Todea s-a bazat
pe un manuscris apartinand locuitorului Dumitru
Gabor, din comuna Dumbrava, contemporan cu
evenimentele, in care se afla numele celor ucisi
miseleste in Paraul Vladoaiei, din Poana lui Bank: Coja
Melinte, Pop Zaharie, Roman Vasile, Pop Ioan al
Diacului, Bompa Andrei, Haja Grigore, Haja Trifan,
Pop Gorea, Gliga Butiu, Haja Precup, Haja Ioan,
Covrig Ioan, Covrig Vasile, Ranja Florea, Borsan Filip,
Haja Maxim, Cora Filip, Bendris Cosma, Bendris
Simion, Teugea Ignuta, Ranja Constantin. Iar din
Alunis: Pitiu Toma, Fengea Leonte si Sorlea Ionica.
Manuscrisul, descoperit de parintele RomulusSever Todea in arhiva Parohiei din Sacalu de Padure,
se afla acum la Arhivele Nationale din Targu-Mures.
De cele doua toponime, amintite mai sus: Paraul
Vladoaiei si Poana lui Bank ma leaga multe amintiri
din vremea copilariei, petrecuta in satul natal.
Acestea, asa cum precizeaza si autorul manuscrisului,
Dumitru Gabor, se afla ,,in hotarul Sacalului de
Padure, in partea de catre Lueriu�, respectiv la
marginea dinspre sud-vest, afandu-se cu mult mai
aproape de Lueriu, decat de Sacal. Ca sa ajungi acolo
trebuie, mai intai, sa urci Calea Dealului, care incepe
din Valea Sacalului si se sfarseste sus, la Crucea din
Deal. Este un urcus greu si anevoios, fie vara, fie
iarna, datorita pantei foarte inclinate. Norocul era
ca la urcus carele erau goale, neincarcate. La
intoarcere, insa, incarcate fiind, ambele roti din spate
trebuiau ,,impiedicate�, respectiv blocate cu lanturi
anume prevazute pentru aceasta operatie.

In timpul iernii, Calea Dealului se transforma in cel
mai grozav, dar si periculos, derdelus pentru sanius,
nu numai pentru copii, ci si pentru feciorii din sat. Era
o adevarata intrecere, dar si o proba de curaj, pentru
cei care cutezau sa-si dea drumul cu sania de la
jumatatea pantei, fiindca nimeni nu indraznea sa
porneasca de sus, de la Cruce! Si chiar asa nu erau
putine accidentele, cand sanile ,,zburau� peste gheata
din vale si se opreau in gardul de pe malul celalalt.
Dincolo de Cruce se afla partea de hotar denumita
Dupa Deal, loc relativ drept, poate cel mai neted din
cate are Sacalu, care se intinde pana aproape de
satul Goreni, spre sud-vest, si pana in Valea Viilor,
respectiv la hotarul comunei Batos. Odata ajuns la
Crucea din Deal, spre Poiana lui Bank duce un drum
de pamant, lung de aproape doi kilometri, ce se
sfarseste in Dealul Clujocului, la mai putin de un
kilometru de Lueriu. Dincoace de Clujoc, la marginea
padurii de stajari, ce se intinde din Dos, pana la
Coastele Mari, se gaseste Poiana lui Bank. Parintele
a scris toponimul cu ,,k�, probabil ca asa este scris si
in documentul descoperit. De unde isi trage numele
acest toponim, ca si celelalte doua: Paraul Vladoiaiei
si Clujoc, nimeni nu stie. Cert este totusi ca ele sunt
legate de numele unor persoane care le-au stapanit
cadva, in vremurile mai indepartate. Probabil ca
Poiana lui Bank trebuie sa se fi aflat inconjurata de
padurea amintita, ce se intindea atunci pana pe Dealul
Clujocului. Acum locul se gaseste la marginea padurii
si a devenit teren arabil, transformat, in zilele noastre,
intr-unul plin de maracini, nelucrat de nimeni. Cine sa
mai urce Calea Dealului si sa mai strabata aproape cei
doi kilometri pana acolo, ca sa lucreze pamantul?
Am si eu un loc in Poiana lui Bank si altul la Clujoc,
mostenite de la tata. Primul era arator, celalalt fanat.
Au devenit pasune si parloaga, ca toate celelalte.
Cand eram copil, in Poiana lui Bank aveam pasune
pentru oi. Eram strungar si de multe ori ramaneam
singur, Tata Batran, bunicul adica, se repezea la prasit,
la cosit sau la secerat, alaturi de bunica si mama,
fiindca tata era pe front, in Rusia. Pentru adapatul
oilor coboram, prin padure, in Paraul Vladoaiei, un loc
salbatic si intunecos, in care soarele nu ajunge
niciodata din cauza copacilor desi. Simteam intotdeauna
un anume sentiment de frica acolo in fundul
paraului. Insa aveam mereu cainii alaturi si prindeam
curaj. Cu mintea mea de copil ma intrebam, uneori,
cine o fi fost Vladoia aceea, stapana a unui asemenea
loc urat. Nu stiam ce sa raspund, dupa cum nu stiu
nici acum. Fiindca in Sacal nu cred sa fie vreun nume
de familie si nici de botez Vlad, de la care s-ar putea
trage numele paraului.Doar sa fi venit de prin alte
parti, prin casatorie, asa cum una dintre femeile satului
era cunoscuta cu numele de ,,Barsanca�, fiind venita
din Marginimea Sibiului.

Nu stiam atunci, ceea ce aveam sa aflu dupa multi,
foarte multi ani, datorita parintelui Romulus-Sever
Todea, ca acolo, in acel parau intunecat si salbatic,
in urma cu un veac, si-au gasit tragicul sfarsit cei 24
de tarani romani, toti ,,barbati frumosi si verzi, ca
stejarul �, ucisi miseleste de ungurii razbunatori si
neputinciosi in fata vitejiei eroice a motilor lui Avram
Iancu, hotarati sa apere glia stramoseasca. Poate
tocmai duhul cel rau al acelor fapte abominabile si
primitive ale ungurilor, din iarna urgisita a anilor 18481849, continua sa pluteasca peste acel loc sumbru
din Paraul Vladoaiei si imi producea acel sentiment
de teama ori de cate ori coboram cu oile la apa.
Parintele Romulus isi incheie relatarea sa despre
cele petrecute in urma cu peste un veac si jumatate,
exprimandu-si parerea de rau ca ,,nu se cunoaste cu
precizie locul unde li se odihnesc osemintele � celor
ucisi de unguri in Paraul Vladoaiei, din Poiana lui Bank,
n.n. � pentru a se marca, macar printr-o cruce, locul
pe care l-au sfintit cu sangele lor, ca adevarati
martiri ai neamului romanesc�.

Da, intr-adevar, pacat! Nu pentru ca nu se cunoaste
,,cu precizie�locul, ci pentru ca nimeni nu s-a gandit
pana acum la acea cruce, care ar fi trebuit sa fie
ridicata si sfintita nu in fundatura aceea intunecoasa,
ci in Poiana lui Bank, la marginea padurii, in imediata
apropiere a Paraului Vladoaiei. Se spune insa ca
niciodata nu e prea tarziu...

Lasă un comentariu