ZIUA INTERNATIONALA A IEI este fixata la data de
24 iunie, odata cu sarbatoarea numita Dragaica, dar
aceasta cazand intr-o zi de marti, a fost sarbatorita
cu cateva zile mai inainte, sambata, 21 iunie. Am
felicitat din adancul inimii pe cei care au avut ideea
si puterea sa ii dedice o zi din an acestei piese de baza
a costumuui popular femeiesc, o piesa bine chibzuita,
avind croiala, linii si ornamente bine echilibrate.
Acest Festival al iilor noastre dragi, a facut sa
vibreze sala Muzeului de Textile din Toronto. Ca s-a
desfasurat totul dupa un program bine pus la punct,
intra aproape in firescul vietii noastre de aici, sau ca
am fost bine primiti si ne-am simtit bine ca intre ai
nostri, asemenea neamurilor care se revad doar cu
prilejul unor evenimente mai deosebite, era de
asteptat. Cand totul decurge firesc, nu se mai simte
efortul care se ascunde in spatele acestuia si ramane
sa gustam din plin doar frumusetea si emotia clipei
atat de repede trecatoare.
Punand pret pe efortul depus, aduc toata lauda si
calde felicitari tuturor persoanele care au trudit prin
voluntariat pentru aceasta reusita, dar, acum, eu fac
un popas mai larg in cuvantul care oglindeste
SUFLETUL IILOR ROMANESTI.
Am privit iile sau chiar costumele nationale
romanesti pe mese, pe manechine, in diverse filmari,
fotografii, dar si pe multe persoane prezente in
costume care prin tinuta si miscare dadeau un plus
de viata, un contur al identitatii si spiritualitatii noastre
si un spor de frumusete si de autenticitate. Iti
framantai degetele ca sa le opresti sa nu le atinga, iti
venea sa le saruti cu inima si sufletul in dorul de acasa,
simteai cum te apasa din interior, gata sa dea navala
afara mandria ca faci parte dintr-un popor atat de
inzestrat de Domnul. Cu un glas al emotiilor ne venea
sa strigam in gura mare: "Hei, oameni buni din lumea
larga, priviti aici, aceasta este adevarata fata a
Romaniei!� Privind exponatele, nu stiai ce sa admiri
mai mult, migala cu care au fost cusute sau
frumusetea si imaginatia care sparg zagazurile
timpului. Nu stiai cum e mai bine, sa-ti potrivesti pasii
pentru a sari dintr-o zona geografica in alta, dintr-un
prag al timpului la altul, alunecand in vremuri pierdute
in vechime, sau sa te lasi sedus de un grai interior
nascut din bogatia de croieli, de culori, de motive
inspirate din mediul inconjurator. Imi placea sa le
privesc tacand, ca sa le ascult si sa le simt fiorul vietii
asa cum a fost prins in tesatura lor, capabil sa
trezeasca in cutele mai adanci ale inimii acea
chemare a locului-icoana la care ne inchinam
numindu-l ACASA. Cat am stat acolo, a fost neintrerupt
in noi un suflu de viata deosebit, o vibratie care
ne scotea din platitudinea zilelor obisnuite.
Adunata aici, aceasta comoara de frumuseti mi-a
trimis gandul spre infrigurarile insurubate in noi la
desprinderea de locurile dragi si cautam alinarea in
cuibul cald a ceva ce poarta esenta romanismului,
comori ale folclorului. Alaturi de muzica si fotografii,
punem costumele populare, multe nestemate primite
de la bunii nostri, lucrate cu mainile si cu sufletul lor
si pastrate cu sfintenie. Si cu aceeasi sfintenie au
fost aduse aici pentru a le scoate la lumina, din cand
in cand, asemenea zilei de astazi. In graiul acestor
vesminte, mie mi se parea ca aud ca fond muzical
naiul lui Zamfir, clarinetul lui Farcas, tipuriturile
osenilor, pasii fetelor de la Capalna, cantecele pline
de viata si cu vorbele rostite in graiul dulce
moldovenesc. Mi se parea ca vad costumatia dragilor
mei Calusari in dansul clocotitor barbatesc din
Teleormanul meu natal sau din Oltenia. Auzeam graiul
bihorenilor, al nanei Mariuta, gazda mea din pragul
tineretelor mele valvorite, despre care am vorbit la
aceasta intalnire, auzeam glasul osenilor, al sibienilor,
oltenilor, moldovenilor... Aceste costume au avut
puterea sa imi aminteasca si de alte lucruri maiestrite
iesite din mainile care au impodobit veacuri de-a randul
locuintele romanilor, nu numai in interior, dar chiar
incepand cu poarta de intrare in curte si mergand
apoi spre realizarea bijuteriilor arhitectonice,vestitele
biserici, devenite patrimoniu universal prin UNESCO.
ELENA BUICA, Toronto, Canada