SARBATOAREA SUFLETULUI IEI ROMANESTI, LA TORONTO

iunie, zi lunga de vara, a fost si zi de
sarbatoare, de celebrare a sufletului iei
romanesti, la Toronto. Impreuna cu
scriitoarea Elena Buica, Buni, cum o numim
cu drag, am participat la Expozitia iei
romanesti, ce a avut loc la Muzeul de textile
din oras, ca prima editie a "Festivalului
iei�. Festivalul a fost organizat de Tradicious
(Canada), in parteneriat cu comunitatea
"La Blouse Roumaine� (Romania), cu
suportul generosilor lor sponsori. "La
Blouse Roumaine� a pornit ca o comunitate
ce s-a format spontan pe Facebook,
pe 7 noiembrie 2012. "La Blouse Roumaine�
isi propune sa promoveze ia traditionala,
simbol autentic al culturii romanesti, si sa
o readuca in prim-plan, propunand-o ca
un insemn de marca al tarii noastre.

La "Festivalul iei�, lumea era gatita
romaneste. Doamne, ce mandri mai erau
ficiorii si fetele! Nu stiam la care sa ne
uitam mai intai. Mie mi-a placut o fagarasanca inalta, Petronela, poate si pentru ca
ea purta costumul alb-negru, asemanator
celui din Saliste, cu care eram eu obisnuita.
I-am dat si sacateul tesut de mama-mare,
care se potrivea grozav costumului ei. Eu
am participat cu cateva lucruri de artizanat,
un tol pe care ciobanii il puneau pe
cal in loc de sa, plosca pe care o luau dupa
ei plina cu apa si alte comori de suflet
tesute la razboi de mama-mare.

Lume multa. Alaturi de gazde am intalnit
o multime de romani, de la doamna consul,
Antonela Marinescu si domnul consul al
Republicii Moldova, George Oprea, pana
la niste colegi de birou. Erau si multi copii,
toti dragalasi, mai toti imbracati in ii, asa
cum le vine bine puilor de romani!
Iile erau expuse pe peretele unei
incaperi largi, de unde intrai intr-un
amfiteatru. O doamna muzeolog descria
exponatele donate muzeului, precizand
anul in care au fost ele cusute, precum si
numele tarancilor care au creat frumusetea.
Explicatiile muzeologului, desi
sumare, dadeau voce iilor, care parca
vorbeau singure. Fiecare ie isi are povestea
ei, a spus doamna Victoria Bularda.

Costumele nationale cu care erau
imbracate diversele persoane prezente la
aceasta sarbatoare iti luau ochii: ba o
marama, ba o cingatoare, ba un brau tricolor,
iar ansamblele erau splendid articulate.
La o pauza de masa, unde au fost
servite bunatati felurite, frumoasele
noastre cantau si dansau precum fetele
de la Capalna. Petronela tipuia, chiuia, si
le zicea asa, ardeleneste. O dobrogeanca
canta si ea. Raluca Vulpe ne-a incantat cu
muzica sa folk, si maiestria sa de chitarista.
Altii faceau fotografii exponatelor diverse,
care includeau pictura pe lemn.

Dupa pauza am fost invitati din nou in
amfiteatrul, unde doamna Elena Mitroi
Nistea, precum si doamna Iuliana Pasco organizatoare si sponsor, reprezentand
firma Tradicious - au prezentat in detaliu
procesul de fabricatie a iilor, de la tipare si
motive nationale, pana la semnificatia lor.
In timpul explicatiilor, doamna Elena Mitroi
arata "raurile� ce curgeau pe maneci, ca
si pe pieptii iei, stilizate in motivele diverse.
Intelesurile lor indicau varsta si dispozitia
purtatoarelor, dand in vileag chiar si satul
in care fusesera create.

Eu a trebuit sa ies din sala, iar cand
m-am intors sa o iau pe doamna Elena
Buica (Buni), am gasit-o pe Buni la microfon.
Intretinea sala cu verva sa. Am auzit-o
spunand ca, desi prezentarea fusese excelenta,
fusese facuta in engleza, iar iile
romanesti cereau sa fie prezentate in graiul
in care au fost plamadite, pentru a putea
exprima bogatia de simtire ce le-a inspirat.
De fapt, cand erau prezentate diversele
procedee traditionale, Buni, alaturi, imi
spunea termenii romanesti ai uneltelor
folosite: asta e darac, aceasta este melita,
acesta e fuior, si tot asa... Cam greu sa le
numesti altfel, nu-i asa?

Pozele vechi din tara, din perioada interbelica,
cu tarani la sezatoare, toti in costume
nationale, au inspirat-o probabil pe Buni sa
ne vorbeasca de Nana Mariuta, femeie din
Ineul de Cris, aflata la varsta de 50 de ani,
"o batrana� in viziunea tineretii celor 18
ani pe care ii avea Buni atunci. Nana
Mariuta, intrebata despre costumul ei
national, ar fi raspuns:

"D�apai, domnisoara noastra, noi n-avem
port national, ci numai hainele noastre de
toata ziua��. Costumele specifice zonei
geografice in care traiau erau percepute ca
facand parte din viata lor zilnica si din sufletul
lor de romani.

"Si cum e ia cu care merg fetele la joc, Nana
Mariuta?�, insista tanara de atunci. "D-apoi, cum
sa fie, domnisoara draga, camesa e alba, ca doar
este vara, si e cusuta fain, cu flori rosii�.
"Iar fustele si surtele cum sunt?�

"Pai, cum sa fie, tot albe, raspundea Nana
Mariuta, ca doar este vara, si sunt cusute de
mana tot cu flori rosii, si pe poale cu cipca
(dantela), impletita tot de mana.�
"Si basmaua, marama, cum e?�
"Pai tot asa, alba, fiindca asa se poarta vara.�
Si uite asa, Nana Mariuta vorbea cu
distinctie si simplitate despre splendoarea
costumului purtat zilnic, in demnitate si
frumusete.

Buni incheie mica sa povestire cu rugamintea
sa ne mai intalnim, ca o comunitate,
poate chiar intr-o sala a romanilor, daca ne-o
ajuta Pronia cereasca. O sala unde sa
continuam sa vorbim romaneste si unde sa
ne purtam iile, iar Buni arata cu mana spre ia
purtata cu mandrie, chiar de dansa. Sala o
aplauda calduros pe Buni, care se retrage
strangand maini in drumul spre usa.
Pastrez in mine ecoul emotiei intalnirii cu
traditia, precum si cu frumusetea romanismului
din noi. Anticipez deja intalnirea din
anul ce vine, ce va avea loc tot in preajma
Sanzienelor. Am plecat de la "Festivalul iei�
cu intelegerea ca o parte din traditia noastra
s-a scris cu acul. Impunsatura cu impunsatura.
De fapt, s-a scris cu dragoste. Cu
Suflet romanesc.

MILENA MUNTEANU,
Toronto, Canada

Lasă un comentariu