Variatiuni pe aceeasi tema„
Alegerile vin, trec, problemele raman!

Distribuie pe:

Desi a mai ramas "ceva� vreme pana la "prezidentialele�
din toamna si, cu atat mai mult, pana la
"generalele� din 2016, politicienii (partidele) isi fac
calcule, se agita si se gandesc la persoanele care
sa-i (sa le) reprezinte la aceste alegeri. Pentru ei,
politicienii, asta conteaza. Bunaoara, Dan Sova a
demisionat din functia de ministru al Transporturilor �
unde, ce-i drept, nu a prea facut nimic! � pentru ca,
zice el, sa se implice in campania electorala a
candidatului PSD (da fapt, USD) la "prezidentiale�
(foarte probabil, a colegului sau, Victor Ponta!)

�Noi, insa, alegatorii � pe care USD vrea, in
perspectiva, sa "ne oblige� sa votam � ce constatam
la peste 24 de ani de asa-zisa "democratie�, inaintea
prezentei la urnele de vot? Ca rareori, daca nu chiar
deloc, politicul � ingloband aici Presedintia,
Executivul si, in primul rand, Parlamentul, rezultat in
urma alegerilor, principala institutie a democratiei �
au lucrat profesionist, in interesul cetateanului; ca
de vreo 24 de ani traim doar din iluzii, promisiuni si
minciuni electorale. Ca in aceasta perioada scurta
pentru istorie, dar lunga intr-o viata de om, s-a mintit
(s-a promis) atat de mult incat ne-ar trebui cateva
numere de ziar sa le "insiram�, chiar si numai partial.
Am trait, cum inspirat remarca un analist politic,
"normalitatea pe dos�. Sirul acelor ani nefericiti a
facut ca acum, in 2014, sa vorbim de "dezumanizarea
unei natiuni�. Cum poate fi altfel etichetata situatia
actuala din tara, cand vedem,
aproape zilnic, pe micile ecrane (si
nu numai) cum pensionari din diverse
colturi ale tarii (dar si alti
cetateni) se scoala cu noaptea in
cap, spre a prinde a doua zi un
produs cu pret redus ori punga cu
ajutoare alimentare de la primarii
(in campaniile electorale, "daruri�
de la partide si politicieni), cand
sute de oameni se calca literalmente
in picioare spre a apuca ulei
cu pret redus pe la supermarketuri.

Or, toate aceste triste realitati le
traim pentru ca liderii politici si, pe
cale de consecinta, guvernele
"emanate� de partidele lor si,
deopotriva, Parlamentul ales de
catre cetateni, in perioada ultimilor
23-24 de ani � n-au reusit sa treaca
peste orgolii, antipatii si interese
divergente. Dar, in campaniile
electorale, gargaragiii de profesie
au (ne-au) promis "marea cu sarea�,
fara ca actiunile lor ulterioare
sa aiba efecte benefice asupra
dezvoltarii Romaniei, a cresterii
nivelului de trai. Si asta, deoarece
politicienii � indiferent de asa-zisa
"culoare politica� � n-au reusit sa
priveasca in aceeasi directie, spre
viitorul Romaniei, spre bunastarea
cetateanului, care, la urma-urmei,
i-a ales. Sa renunte la normalitatea
(certurile continue) de zi
cu zi si sa opteze pentru anormalitate.
Adica, sa fie asa cum nu
sunt (nu se comporta) de obicei.
Nu a fost sa fie�

Ca urmare, din pacate, acum,
in anul de gratie 2014 � cand, la
orizont, ne pregatim de "prezidentiale�
(si ele un barometru al
pozitionarii partidelor in ochii
electoratului), din motivele mentionate,
nu prea avem lucruri de
remarcat. Doar ca avem si noi,
chipurile, un "top al celor mai
bogati oameni din Romania�, si ni
se vorbeste de binefacerile privatizarilor,
de proprietatea privata,
eludandu-se, in mod deliberat, ca
Romania � dupa 24 de ani de
democratie autohtona, originala
� este una din tarile europene cu
cei mai multi saraci la mia de
locuitori! In schimb, bogatia
smecherilor (a profitorilor guvernarilor
de pana acum) s-a inzecit,
chiar insutit.

Sigur, mai exista o speranta. Ca
USD, care, in 2012, a castigat
"parlamentarele�, confortabil si,
inca, e bine vazuta � ce-i drept,
pe atunci era USL! �, in sondaje,
la "prezidentiale� din 2014, sa nu
mai promita doar Victor Ponta,
prezumtivul candidat din partea
PSD (USD) la "prezidentiale�, are
ocazia (timpul, inca, nu e pierdut)
sa ne demonstreze si noua, cetatenilor,
ca se poate face � cum
spunea chiar Ponta � si "o altfel
de politica�, in interesul Romaniei
si al romanilor de rand! Daca nu,
dezamagirea va fi, inca o data,
una totala in randul celor
ce i-au ales.

Pana atunci, speranta moare
ultima�

Lasă un comentariu