SCREENING GRATUIT PENTRU FEMEI, LA CLINICA DE UROLOGIE A SPITALULUI CLINIC JUDETEAN MURES

Clinica de Urologie din
cadrul Spitalului Clinic Judetean
Mures efectueaza, in
perioada 25-27 iunie, un screening
gratuit pentru femeile
care sufera de pierdere urinara
involuntara. Inscrierile se fac
personal in zilele de 19 si 20
iunie, la Clinica de Urologie
din Targu-Mures, de pe strada
Gheorghe Marinescu nr.1.
Managerul Spitalului Clinic
Judetean de Urgenta Mures,
dr. Ovidiu Butuc, impreuna cu
seful Clinicii de Urologie,
conf.univ.dr. Martha Orsolya
au sustinut o conferinta de
presa, punand accent pe
importanta unor astfel de
actiuni desfasurate in
beneficiul pacientilor.
Dr. Ovidiu Butuc a afirmat
ca isi doreste ca intre Spitalul
Clinic Judetean Mures si
pacienti sa existe un parteneriat
real, care sa duca la
eliminarea tuturor barierelor
in relatia medic-pacient.
"Dorim sa cream un parteneriat
intre Spitalul Clinic
Judetean Mures si pacienti.
Scopul acestui parteneriat
este de a le arata pacientilor
ca unitatea noastra nu este
doar o unitate medicala unde
se aplica acte terapeutice, ci
este si un formator de opinie
medicala, un formator de
educatie medicala, un partener
in calea rezolvarii problemelor
medicale. Consider ca a venit
timpul sa constientizam pacientii,
bolnavii care se adreseaza
Spitalului Clinic Judetean
Mures, in ceea ce priveste partea
de preventie, partea de evaluare
a simptomatologiei unor afectiuni,
care, uneori, poate fi trecuta cu
vederea. Din acest punct de
vedere, impreuna cu Clinica de
Urologie, cu ocazia Saptamanii
Internationale a Continentei,
Spitalul Clinic Judetean Mures,
prin Clinica de Urologie, organizeaza
un screening gratuit
care vizeaza incontinenta urinara
la femei. Sunt asteptate
femeile cu varsta cuprinsa intre
17 si 70 de ani, care sufera de
pierdere urinara involuntara� a declarat dr. Ovidiu Butuc,
managerul Spitalului Clinic
Judetean Mures.
"Ne adresam persoanelor active,
in primul rand, iar cel mai
important mesaj este acela ca
aceasta afectiune se poate trata.
Noi efectuam astfel de screeninguri
de doua ori pe an, o data
pentru femei si o data pentru
barbati. Un studiu efectuat pe
femei din 10 tari a aratat faptul
ca o femeie din 4 sufera de
pierdere involuntara de urina.
Printre factorii care determina
aparitia acestei afectiuni se
afla obezitatea si fumatul. Este
o suferinta, un inconvenient
care, din pacate, le determina
pe femei sa nu apeleze la un
medic din timp, si aici trebuie
sa lucram, sa constientizam
populatia ca exista tratament,
ca exista specialisti, aici, la
Clinica de Urologie a Spitalului
Clinic Judetean Mures.
Anul trecut, am consultat 137
de paciente prin acest program
de screening gratuit si
ne asteptam ca, si in acest an,
numarul persoanelor care se
adreseaza clinicii noastre sa
fie la fel de mare. Vor fi facute
examinari clinice complete,
printre care examinarea cu
ecograful si examinari ale
urinei� - a declarat conf. univ.
dr. Martha Orsolya, seful
Clinicii de Urologie din cadrul
Spitalului Clinic Judetean
Mures.
"Incontinenta urinara nu
este o boala, este mai degraba
un simptom, dar poate fi
consecinta unei boli. Este
intalnita mai frecvent la femei
decat la barbati, frecventa ei
este de 5 ori mai mare la femei
decat la barbati. In proportie
de 25 la suta afecteaza femeile
cu varste intre 17 si 65
de ani si 40 la suta femeile
de peste 65 de ani� � a mai
precizat dr. Ovidiu Butuc,
managerul Spitalului Clinic
Judetean Mures.
Screeningul se va desfasura
la Clinica de Urologie in
perioada 25-27 iunie, intre
orele 8-14. Programarile se fac
personal la Clinica de
Urologie, la dr. Buzsi Eniko si
dr. Veronica Moldovan, in
zilele de 19 si 20 iunie, in
intervalul orar 11-13. Limita
este de 30 de persoane pe zi.

COSMIN BLAGA,
Compartiment
Relatii Publice si Comunicare,
Spitalul Clinic Judetean Mures
Tel.: 0759 033 919
0365 882 676
www.spitaljudeteanmures.ro

Lasă un comentariu