Aniversarea a 190 de ani de la nasterea lui Avram Iancu

SINGURATATEA LUI IANCU

In februarie 1875, Ioan A.
Lapedatu publica, in revista
"Orientul latin�, un articol
intitulat "Patru luceferi�,
reprezentand o vibranta evocare
a vietii si activitatii unor
patrioti romani, participanti de
frunte in Revolutia Romana de
la 1848-1849 din Transilvania:
Simion Barnutiu, Andrei
Muresanu, Avram Iancu si
Alexandru Papiu Ilarian.
"Avram Iancu � arata autorul �
a fost cea mai impozanta si
cea mai tragica creatiune a
epocii de la 1848.� Intr-adevar,
avalansa evenimentelor istorice
de la 1848-1849 l-a proiectat
si l-a impus pe tanarul
avocat Avram Iancu in chiar
zona fierbinte a realitatilor in
care ideea cutezatoare se
uneste cu fapta indrazneata
care-i da viata. Ideea va fi
reluata de filosoful Vasile
Bancila, care nota: "Avram
Iancu e cea mai deplina
figura de revolutionar
roman in care ideea si
fapta au fuzionat
arhanghelesc�.
Dar Avram Iancu este,
dupa opinia lui Lapedatu,
nu numai cea mai impozanta,
ci si cea mai tragica
creatiune a epocii.
Drama lui Iancu e generata,
precum in tragediile
antice, de impactul
dureros dintre credinta
sa nestramutata in valorile
libertatii nationale si
sociale si refuzul obstinat
al liderilor maghiari de a
recunoaste romanilor
ardeleni calitatea de
natiune politica.
"Daca Murasanu � scria
in continuare Lapedatu �
prin infocarea simtamantului,
a format inima romanului,
si daca Barnutiu,
prin idee, i-a determinat
vointa intru realizarea principiilor
de drept si libertate,
apoi laurul executarei,
al faptei materiale se
cuvine lui Avram Iancu. �
In incheierea evocarii
sale, autorul articolului
deplangea faptul ca, la mai
putin de trei decenii de la
Revolutie, si la doar doi
ani si jumatate de la trecerea
sa in eternitate, peste
amintirea lui Iancu se asternuse
uitarea. "Altii n-au lucrat ca
dansul, din care cauza dansul
nu putea decat sa se scarbeasca
de purtarea lor. (...) Si
lucru straniu, Iancu era sa
se prapadeasca uitat si
necunoscut. �
Realitatile descrise de Ioan
A. Lapedatu, contemporan al
Eroului, explica intr-o anumita
masura drama acestuia dupa
incheierea Revolutiei: "uitat
si necunoscut�, "scarbit� de
comportamentul unora dintre
contemporanii sai, Iancu s-a
retras, treptat, in singuratate:
o singuratate impusa de
realitatile vremii, dar si una
dorita. Tanarul erou, care
condusese cu vrednicie
ostile taranesti in inversunata
rezistenta romaneasca din
Muntii Apuseni, avea nevoie
de reculegere si meditatie
asupra oamenilor si evenimentelor,
sa-si intareasca
increderea in viitorul luminos
al romanilor, credinta care nu
l-a parasit niciodata.

Lasă un comentariu