Cu mare regret trebuie sa spun
ca de invatatorii nostri ne amintim
si mai ales pomenim cu pregnanta
in rare ocazii, dar, fara indoiala,
se intampla atunci cand pentru
copiii nostri se incheie ciclul de
studii scolare primare.
Daca "cei sapte ani de acasa�,
adica "ABC�-ul modului elementar
de comportare, care se deprinde
din familie, din punct de vedere
scolar, veritabilul "ABC� se dobande
ste pe bancile scolii elementare.
Spun aceasta fara a desconsidera,
in vreun fel, rolul educational
al gradinitei sau al
nouintrodusului
an prescolar. Si,
daca Bunul Dumnezeu le haraze
ste acestor copii o invatatoare
asa cum s-a intamplat cu foarte
tinerele noastre vlastare, putem
spune ca destinul de pana acum
a fost de-a dreptul generos cu noi.
Distinsa persoana, la care pana
aici am facut referire doar aluziv,
este doamna invatatoare ANA
DOGARU de la Gimnaziul de Stat
"Romulus Guga� � fosta Scoala
Generala nr. 18 � din Targu-Mures.
Domniei sale, noi, parintii elevilor
clasei a IV-a din cadrul institutiei
de invatamant mentionate, ii
aducem un binemeritat omagiu,
deoarece, prin activitatea didactica
a invatatorului si omului � nici
nu stiu care ar fi ordinea prioritara
in acest caz � avem nadejdea ca
s-a pus temelia VIITORULUI reprezentat
fizic � aici trebuie sa
coboram mult privirea si nu sa o
ridicam � de micutii absolventi,
pentru care clopotul va mai suna
o data � si pentru ultima oara in
aceasta etapa scolara � in data
de 19 iunie (joi) a.c.
Stimata Doamna invatatoare
ANA DOGARU, chiar daca absolventii
Dumneavoastra � de care
de acum va despartiti � sunt inca
mici si nu inteleg mare lucru, va
veni vremea si vor intelege si ei
candva, peste ani, rolul fundamental
pe care l-ati avut in
formarea si devenirea lor profesionala,
sociala si, nu in ultimul
rand, ca Oameni!
In numele tuturor parintilor
proaspetilor dumneavoastra absolventi,
semnatarul acestor randuri
va ureaza implinirea tuturor gandurilor
bune si frumoase care,
stim, va anima viata, dublate de
puterea de a mai duce la bun
sfarsit si multe alte promotii, cu
aceleasi satisfactii.
Inca o data, OMAGIILE NOASTRE,
doamna invatatoare
ANA DOGARU!
P.S. Distinsa doamna invatatoare
a refuzat sa primeasca orice
simbolica atentie din partea
parintilor acestei promotii. Poate
ca ar fi ceva criticabil, daca s-ar
fi intamplat asa ceva pe parcursul
anilor de scoala, cand gestul ar fi
putut sa fie fortat interpretat ca o
recurgere la un act de indulgenta
din partea Domniei Sale.
Evident ca, fara sa stie, de la
recunostinta noastra, facuta
publica in acest mod si pe
aceasta cale, insa, nu se mai
poate sustrage!