Scrie Nichita Stanescu: "Scoala este legata de cea mai romantica
perioada a vietii. Rolul scolii in viata noastra este fundamental si de
neinlocuit. Cele mai frumoase amintiri ale adolescentei noastre sunt
legate de scoala. Cele mai mari sperante ale noastre s-au nascut pe
bancile scolii si au inceput sa prinda fiinta pe bancile scolii. Rari sunt
acei care nu evoca figuri de profesori si de invatatori si cu placere.
Putini sunt cei care nu-si amintesc cu emotie si reculegere de
invatatorul primilor ani de scoala. Educatorii, invatatorii si profesorii
fac parte din tineretea noastra, din formatia noastra.�
Cuvintele lui Nichita Stanescu ar putea servi ca motto unei antologii
literare consacrate invatatorului.
Multe pagini literare, unele de o remarcabila valoare artistica, elogiaza
frumusetea muncii invatatorului, abnegatia si daruirea celor care
deschid pentru micul invatacel portile mirifice ale cunoasterii. In ordinea
devenirii noastre umane si intelectuale, invatatorul are o importanta
primordiala. Multe se pot uita, multe sunt incetosate in pacla amintirilor,
dar prima zi de scoala ramane vie si luminoasa in mintea si inima
noastra. Cu o intuitie care nu este a limpezirii de constiinta, dar care
dramuieste bine importanta momentului, copilul asezat cuminte, cu
ochii mariti de uimire, in banca de neuitat din clasa I, traieste clipe a
caror importanta si unicitate il transfigureaza. Emotia de pe chipul sau
este nu numai consecinta fireasca a inceputului de viata scolara � in
fond, inceputul adevarat al vietii �, ci si a intalnirii cu o fiinta care are
puterea, rabdarea, maiestria, si mai ales dragostea sa-i dezvaluie
"corola de minuni a lumii�. Multi dintre noi ne-am atasat sufleteste si
durabil de invatatorii nostri, pastrandu-le o amintire aurita toata viata,
precum Creanga lui Badita Vasile sau Mihail Sadoveanu Domnului Trandafir.
O antologie despre chipul invatatorului in literatura romana are o
netagaduita valoare instructiv-educativa. O intreaga literatura, deloc
conventionala cu simplitatea adevarurilor profunde si eterne, vine sa
omagieze o munca nobila, plina de abnegatie si daruire, in care stiinta
de carte trebuie sa fie dublata de intense trairi afective, de vibratie
pentru tot ce tine de om si omenesc.
De la paginile "Amintirilor lui I. Creanga�, de la "Dascalita� lui Goga,
cu imagini de-ale invatatorului (invatatoarei) din lumea satului de alta
data si pana la literatura de azi, chipul dascalului devine prilej de
manifestare lirica a omagiului si recunostintei. Ele sunt cele mai graitoare
dovezi a unei munci care formeaza, in cel mai propriu sens al cuvantului,
pe om. Caci vorba lui Geo Bogza "pentru a fi om, atatea sunt necesare.�
De aceea, recunoasterea acestei vocatii in pagini de proza cu vibratie
lirica sau in stiluri inspirate si emotionale infloreste pe fetele acestor
invatatori bucuria unei profesiuni care este mai mult decat profesiune
pentru ca reclama in mod imperios har si abnegatie.
A consemnat,
