Descendenta bizantina a lui Constantin Brancoveanu si tradarile din sanul familiei

Distribuie pe:

Intr-o zi de toamna tarzie a anului 1341,
atunci cand, pe campia de langa Didymotika �
oras fortificat de pe coasta traca a Marii
Egee �, Ioan Cantacuzino, stralucitul
reprezentant al uneia dintre cele mai nobile
si bogate familii bizantine, a fost
proclamat de catre sustinatorii sai ca
imparat al Bizantului, sub numele de Ioan
al VI-lea (1341-1354). Evenimentul se
petrece in ziua de 26 octombrie, ziua
Sfantului Dumitru. Ulterior, toti urmasii sai
au trait cu obsesia ca intr-o buna zi vor
accede la tronul imperial al Constantinopolului,
capitala crestinismului rasaritean. Primul
dintre numerosii descendenti, care avea
sa-si implineasca acest vis, a fost Mihai
Cantacuzino (1515-1578), care in epoca a
fost poreclit de turci "Seitanoglu�, adica
fiul dracului. Nepotii acestuia, in al doilea
deceniu al secolului al XVII-lea vor emigra
in Tarile Romane, respectiv Toma si Iordache
in Moldova, iar Constantin in Tara Romaneasca.
Ei sunt cei care au pus bazele dinastiei
cantacuzine in aceasta parte de lume.

Constantin Cantacuzino (1598-1663) �
viitorul postelnic � s-a casatorit in 1628 cu
Elina, fiica domnitorului pamantean Radu
Serban (1602-1611), intrand astfel in posesia
uriasei bogatii a sotiei sale, el avand de
oferit alesele-i abilitati politice gratie carora
era supranumit "facatorul de domni�. Dintre
fiii sai, care, firesc, s-au implicat in politica,
aveau sa devina demnitari de rang inalt ai
Tarii Romanesti: Mihai si Iordache au ajuns
sa detina dregatoriile de mari spatari, ceea
ce avea sa devina si Draghici dupa ce mai
inainte fusese mare paharnic. Constantin
a fost un remarcabil om de cultura al
timpului, si va ajunge mare stolnic, iar
Serban � fratele sau � avea sa devina
domnitor al Tarii Romanesti intre anii 16781688. Stanca, sora lor, s-a casatorit cu Papa
Brancoveanu, iar fiul lor, botezat cu numele
de Constantin, ii va succede la tron unchiului
sau in anul 1688. In decurs de numai
doua generatii, Cantacuzinii au devenit una
din cele mai puternice si influente familii
din Tara Romaneasca, cu relatii extinse in
mai multe parti de lume, dar mai cu seama
la Istambul, ceea ce insemna stabilitate,
marire, ambitii, dar in acelasi timp starnind
dusmanii si invidii, precum si vexatiuni ale
unor orgolii la fel de puternice. Pe plan
intern, cei mai importanti adversari ai
Cantacuzinilor erau Balenii care aveau
inaintasi membri ai unei "familii vechi de
munteni, primind si ei infiltratii grecesti, ce
erau siliti, ca sa-i poata concura (pe
Cantacuzini, n.n.), ca sa cada la intelegere
cu grecii taringradeni si sa se sprijine pe
domni straini, numiti direct de turci (Radu
Leon, Grigore Ghica, Gheorghe Duca)� �
afirma Radu St. Ciobanu.

La 20 decembrie 1663, insa, avea sa se
petreaca o tragedie care avea sa marcheze
evenimentele din urmatoarea jumatate de
secol: Grigore Ghica (1660-1664) sub
influenta lui Stroe Leurdeanu � reprezentant
al familiei Balenilor si fost socru al
lui Serban Cantacuzino � si Dumitrascu
Cantacuzino � un nepot
mai indepartat al postelnicului
� a poruncit asasinarea
batranului sfetnic
Constantin Cantacuzino
care ii dobandise domia
de la marele vizir Mehmed
K�pr�l�. Postelnicul a
fost legat de un stalp din
incinta manastirii Snagov
si sugrumat. Nefericita
intamplare a generat un
lung sir de crime si razbunari
carora li s-a pus
capat in 1688, an in care
voievodul a hotarat ca
era timpul sa fie curmate.

Un alt conflict insa, deja
existent in interiorul familiei
cantacuzine, s-a incheiat
cu varsare de sange in anii 1714 si 1716.
Aceste dusmanii dintre familiile cantacuzine
Serban si Constantin au fost inabusite de
existenta dusmanului comun din exterior,
reprezentat de familia Balenilor, precum si de
pastrarea tronului pentru un succesor care
sa descinda din Cantacuzini. Ramasa vaduva,
Elina Cantacuzino a recurs la intocmirea unei
"diate� � testament � prin care intreaga avere
a familiei se impartea in mod egal celor sase
copii pe care-i avea. Sfatuita de Constantin
care acum era voievod, Elina si-a refacut
"diata� in 1681, lasandu-l ca executor si cap
de familie pe stolnic. Considerentele lui
Constantin tineau de eventulitatea mazilirii
lui Serban, caz in care intreaga avere a
familiei avea sa fie confiscata. Deranjat de
acest gest, dupa moartea mamei sale in 1687,
Serban dispune revenirea la prevederile
primului testament.

O alta neintelegere in familia Cantacuzinilor
era legata de divergentele punctelor de
vedere asupra modului in care putea fi
asigurata eliberarea de sub stapanirea
otomana. Esecul asediului otoman din 1683
asupra Vienei, lui Serban Cantacuzino ii dadea
certitudinea ca declinul Inaltei Porti era
ireversibil, si in concluzie ar fi si momentul
potrivit sa schimbe vasalitatea turca cu cea
austriaca. Aceasta optiune a lui Serban,
stolnicul Cantacuzino si Constantin Brancoveanu
o gaseau prematura si inoportuna, dar totul a
fost in zadar: domnitorul, in incapatanarea sa,
a trimis o solie formata din 130 de oameni
condusi de fratele sau Iordache si de ginerele
sau, aga Constantin Balaceanu, la Viena
pentru inchina tara habsburgilor. De la
Bucuresti solia a plecat la 2 octombrie 1688,
dar pe drum, pe 6 a aceleiasi luni, Serban
Cantacuzino a murit subit. �Nepotul lui,
Constantin Brancoveanu, cel mai iscusit dintre
toti, a fost impins in fata de cei doi unchi ai
sai, Mihai si Constantin Cantacuzino, el a fost
ales in locul lui Serban, fara nicio dificultate,
fara sa dea vreun plocon si fara ca vreo alta
partida straina sa aiba timpul sa intervina�.
(Ion Mihai Cantacuzino)

Cinci ani mai tarziu, in 1703, apare o ruptura
profunda, chiar daca nu definitiva intre
domnitorul Constantin Brancoveanu, pe de-o
parte, si acei unchi carora
le datora inscaunarea �
Mihai si Constantin
Cantacuzino � pe de alta
parte. In acest an, sultanul
l-a chemat pe Brancoveanu la
Adrianopol. Cu toate riscurile
pe care le implica
aceasta calatorie care
putea fi si ultima din viata
sa, domnitorul recurgand
la mita a reusit nu doar sa
fie reconfirmat in domnie
pe viata, ba chiar sa i se
propuna si domnia Moldovei.

In aceasta situatie el cere
un ragaz de patru zile �
ceea ce i s-a acordat �,
rastimp in care a trimis un
mesager la Bucuresti de
unde astepta sa capete sfatul intelept al
stolnicului. Cel consultat, banuind ca este o
incercare de a-i intinde o cursa, l-a povatuit
pe Brancoveanu sa refuze. Asa s-a si
intamplat. Dar, in acelasi timp, a avut parte de
o surpriza total neplacuta: ginerele sau,
Constantin Duca, domn al Moldovei, era
mazilit, iar in locul sau a fost numit Mihai
Racovita, al carui frate, Dimitrie, era ginerele
spatarului Mihai Cantacuzino. Evident ca l-a
banuit imediat pe sfetnicul sau ca sfatul nu
i-a fost dezinteresat. Pe deasupra, numirea
lui Brancoveanu ca domn pe viata era de
natura sa-l lezeze pe Constantin Cantacuzino
care aspira la tronul Tarii Romanesti pentru
propriul sau fiu, Stefan. Toate aceste banuieli
s-au transformat o data cu trecerea timpului
intr-o ura care 11 ani mai tarziu va culmina cu
o adevarata tragedie.

Reconfirmat pe tron, Brancoveanu i-a
inlaturat din functii pe unchii sai trecuti acum
de varsta de 60 de ani, si i-a inlocuit cu veri
primari de-ai lui, Cantacuzini, care erau tineri
si vitali, dar si � credea el � mai flexibili si
totodata controlabili. Toma, fiul unchiului sau
Matei, a fost numit spatar in locul lui Mihai
Cantacuzino, apoi Serban l-a ridicat in rangul
de vornic, iar in cel de logofat pe Serban, fiul
stolnicului. Cei inlocuiti au perceput gestul
ca fiind unul de distantare fata de ei, ceea ce
i-a iritat peste masura si ca urmare i-au devenit
dusmani. Brancoveanu a largit si mai mult
aceasta prapastie dintre ei prin neparticiparea
sa la inaugurarea complexului Coltea
� spital si manastire �, ctitorit de Mihai
Cantacuzino. Dupa numai trei ani, in 1707, a
inceput reorganizarea Academiei Domnesti de
la Sfantul Sava fara sa-l fi consultat pe
stolnicul si carturarul Constantin Cantacuzino.
In 1706 l-a inlocuit pe David Corbea, omul sau
pe langa tarul Petru cel Mare, cu fratele
acestuia, Teodor Corbea, considerat a fi mai
fidel domnitorului.

Pentru un om activ si implicat in toate
problemele tarii, prin indepartarea si lipsirea
lui de rolul si statutul social pe care le-a avut,
il umpleau tot mai mult de ura impotriva
nerecunoscatorului nepot. Starea sa de spirit
i-a impartasit-o in 1710 lui Hrisant Nottara care
era patriarhul Ierusalimului, intr-o scrisoare:
�Adanca mea tacere a venit nu din neglijenta
sau uitare, fereasca Dumnezeu, ci
pentru ca n-am fost la curte, ci am zabovit
stand pe la vechea mea mosie la Filipesti,
precum nu ti-a scapat din vedere, devenind
taran si daraban�.

Intr-o atare situatie, e de inteles ca cei
doi Cantacuzini � Mihai si Constantin �
unelteau in inlaturarea de pe tron a lui
Brancoveanu. Daca acesta din urma ii
reprosase de catva timp apropierea periculoasa
de Austria, acum era randul lui Serban
Cantacuzino sa-l invinovateasca pe
Brancoveanu de o nepermisa apropiere spre
noua putere rasariteana, Rusia lui Petru cel
Mare (16821725).

Tarul iesind invingator in
lupta de la Poltava (1709) impotriva regelui
suedez Carol al XII-lea decide sa-si asigure
o iesire si la Marea Neagra dupa ce anterior
obtinuse una la Marea Baltica. Deocamdata,
Brancoveanu si-a concentrat armata la
Urlati, pozitionandu-se echidistant fata de
otomani si rusi, desi primise 300 de pungi cu
aur din partea tarului pentru asigurarea cu
provizii a armatei ruse, el nu s-a achitat de
aceasta obligatie, ceea ce intr-o anumita
masura a dus la infrangerea suferita in lupta
de la Stanilesti pe Prut (18-22 iulie 1711). Cu
o luna inainte de aceasta confruntare
armata, spatarul Toma Cantacuzino � var al
domnului � a trecut cu armata sa calare de
partea rusilor, atacand si jefuind Braila care
era ocupata de turci. Sublima Poarta a
interpretat gestul ca fiind facut cu acordul
lui Brancoveanu. Prin urmare, Brancoveanu s-a
ales si cu dusmania osmanilor. De aceste
nefericite si nedorite intamplari care i-au
adus pe rusi, dar si pe turci impotriva lui, au
profitat din plin Cantacuzinii. carora li se
alaturase si Mihai Racovita � fostul domnitor
al Moldovei (1707-1709) � si din partea carora
curgeau la Istambul scrisorile de nemultumire.
Toate aceste motive conjugate au
dus in cele din urma la decapitarea lui
Brancoveanu pe 15 august 1714, cu toate
ca siar
fi putut salva viata cu pretul a
20.000 de pungi de aur. Demnitatea insa ia
fost mai mare decat se credea probabil,
dovada fiind refuzul domnitorului.
La putin timp dupa aceasta tragica
intamplare, si intre stolnic si fratele sau sau
iscat conflicte, desi acum erau numai singuri.

Daca Constantin Cantacuzino era multumit
de faptul ca fiul sau ocupase tronul, Mihai
Cantacuzino dorea aceeasi inalta dregatorie
pentru protejatul sau, Mihai Racovita. Pe 9
ianuarie 1716 a sosit firmanul de mazilire pentru
Serban Cantacuzino, care s-a vazut silit ca
impreuna cu familia sa apuce drumul fara
intoarcere, la Istambul. Probabil ca ar fi reusit
sa supravietuiasca, dar mult mai mult au
cumpanit acolo cele 1.000 de pungi cu aur
platite de succesorul sau, Nicolae
Mavrocordat, pentru a le grabi sfarsitul.
Puterea este asociata deseori si cu gloria,
ceea ce fascineaza si seduce. Obtinerea lor,
nu conteaza � uneori � pe ce cai pentru cei
care si le doresc, da nastere uneori unui
efect de bumerang, efect distructiv. Dar,
pentru acestia, puterea � in ciuda efemeritatii
sale � este unica ratiune de a fi.

Lasă un comentariu