Povestea cineva despre o
tanara, care datorita unei boli
incurabile ajunsese in scaunul cu
rotile, ca era cocosata, cu mainile
si picioarele atrofiate si nu mai
avea nimic atragator in trupul ei,
decat zambetul. Pe acest singur
bun atragator, care ii mai ramasese
de la boala, zambetul, s-a
decis tanara sa-l foloseasca spre
slava lui Dumnezeu si spre bucuria
semenilor. De aceea, l-a rugat pe
parintele din localitate sa o implice
si pe ea in slujirea misionara si
filantropica a comunitatii, in Biserica,
unde sa-si puna in valoare zambetul.
Atunci, parintele a asezat-o la
intrarea in Sfantul Lacas, pentru a-i
primi si a-i dispune cu zambetul ei,
pe cei care veneau in Casa lui
Dumnezeu.
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
(Din volumul "Mi-e dor de
Tine, �Doamne-Doamne��, in
curs de aparitie la Editura
NICO, Targu-Mures)
