Mai zilele trecute, citind si publicand in "Cuvantul liber�, ziarul
romanilor mureseni, despre comemorarile ghetoizarii si trimiterii
evreilor din Gheorgheni, Targu-Mures si Reghin, in primavara anului
1944, cu trenurile mortii, pe drumul fara intoarcere, spre lagarele si
camerele de gazare, mi-am amintit de doua intamplari: una petrecuta
in Parlamentul Romaniei, in toamna anului 1994, alta aici, ceva mai
aproape, dupa dezvelirea Monumentului Holocaustului din municipiul
nostru. Inainte, insa, de a ne referi la cele mai sus amintite, potrivit, util
si necesar chiar, este un amanunt esential: referirea directa, clara,
fara urma de vreun dubiu, facuta, atat la Gheorgheni, cat si la TarguMures si Reghin, garile prin care au trecut evreii cu trenurile mortii, de
cei prezenti la trista comemorare, in urma cruzimii si inumanului acelor
timpuri, in legatura cu vinovatiile celor care i-au trimis pe acei oameni
nevinovati � 131.639 la numar � pe drumul tragic si fara intoarcere:
administratia Ungariei, a Budapestei, care stapanea atunci nordul
Ardealului cedat Ungariei horthyste si fasciste, in urma Diktatului de la
Viena, din 30 august 1940. Deci, dintr-un teritoriu care nu mai apartinea
Romaniei si autoritatilor romane, luat prin rapt, de puternicii zilei,
Germania si Italia, pentru a fi dat Ungariei lui Horthy!
O precizare absolut necesara, pentru a reveni la cele doua momente
anuntate la inceputul acestor randuri ale editorialului. Imi amintesc
bine de acel moment penibil dintr-o sedinta in plen a Camerei
Deputatilor, in care un ales al neamului facea o referire de-a dreptul
deplasata, impotriva adevarului, a faptului istoric, a paginii reale a
acelor vremuri cumplite, afirmand ca "Romania se face vinovata pentru
trimiterea evreilor din nordul Ardealului in camerele de gazare de la
Auschwitz-Birkenau.� Cum lucrurile trebuiau, imediat, puse la punct,
am intervenit prompt, aducandu-l cu picioarele pe pamant pe
repetentul la acea neagra pagina a lectiei istoriei, precizand, in temeiul
adevarului, ca Romania nu are nicio vina pentru acea drama, intrucat
teritoriul la care guresul se referea, adica nordul Ardealului, era dat,
prin Diktatul de la Viena, Ungariei fasciste a lui Horthy Miklos. Deci, un
teritoriu care, in acel moment, nu mai apartinea Romaniei, administratiei
romane, ci, asa cum aminteam, Ungariei, autoritatilor de la Budapesta!
Tot asa si in aceeasi masura au ramas
nedumeriti romanii mureseni si atunci cand,
cu vehementa, capii udemeristi si cei care
se opuneau adevarului au protestat inscrisului
de pe soclul Monumentului Holocaustului
care continea doar adevarul istoric, conform
caruia vinovate pentru moartea celor
trimisi de pe meleagurile muresene, pe
drumul fara intoarcere, in camerele mortii,
erau autoritatile maghiare! Ei, potrivnicii
acelei clarificari, se opuneau, cu vehementa,
acestei precizari absolut necesare.
Pe cine, oare, deranja adevarul intr-atat,
incat acea necesara, lamuritoare inscriptionare,
trebuia sa fie scoasa? Pe cine si,
mai ales, de ce supara un adevar venind
spre cei de azi prin timp?
La 9 mai a.c., pe peronul garii din Gheorgheni,
au avut loc manifestarile dedicate comemorarii
celor petrecute cu 70 de ani in urma,
negre pagini din istoria locului, a tarii si
Europei: ghetoizarea si deportarea evreilor
din localitate in lagarele de exterminare
naziste, in luna mai 1944. Evreii din Gheorgheni,
localitate aflata in administratia autoritatilor
Ungariei horthyste si fasciste, in urma
Diktatului de la Viena, din 30 august 1940,
au fost dusi in centrele de la Targu-Mures
si Reghin, care, apoi, impreuna cu cei din
nordul Transilvaniei, au fost trimisi pe drumul
fara intoarcere, in lagarele de la Auschwitz
si Birkenau. La momentul religios si comemorativ
din gara Gheorgheni, la Sinagoga,
in curtea Scolii Gimnaziale "Vaskertes
Marton� au participat Kelemen Hunor,
ministrul Culturii, deputatul Aurel Veiner,
presedintele Federatiei Comunitatii Evreiesti
din Romania, Csige Sandor Zoltan, consulul
Ungariei la Miercurea Ciuc, IPS Ioan Selejan,
Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, Jean
Adrian Andrei, prefectul judetului Harghita,
Rafael Schaffer, rabinul Federatiei Comunitatilor
Evreiesti din Romania, ambasadorul
Israelului la Bucuresti, Dan Ben-Eliezer,
transmitand un impresionant mesaj. Pe
frontispiciul Scolii Gimnaziale "Vaskertes
Marton�, in curtea careia, in zilele de 3, 4 si
5 mai 1944, au fost adunati evreii, pentru a fi
deportati in lagarele de exterminare, a fost
dezvelita o placa comemorativa. De remarcat
ca ambasadorul Ungariei, Csaba K�r�si,
la Organizatia Natiunilor Unite, in aceeasi zi
de vineri, 9 mai a.c., pentru prima oara si-a
cerut scuze, invocand responsabilitatea
statului ungar in cadrul Holocaustului,
confirmand ca de ghetoizarea, deportarea
si, in final, exterminarea in masa a celor
131.639 de evrei din Transilvania de Nord
sunt responsabile autoritatile ocupatiei
Ungariei horthyste.
Scriind toate acestea nu putem sa nu ne
referim, apeland la aceeasi intoarcere in
timp, la perioada aprilie-iunie 2003, la acele
atacuri furibunde de atunci, fara urma si pic
de retinere, declansate impotriva tarii lui de
origine, Romania, cu prilejul vizitei in tara
noastra a laureatului Premiului Nobel pentru
Pace, Elie Wiesel, urmate, in acelasi context
generalizator si fara suficiente argumente
de cele ale fostului profesor de
marxism-luminism, dinainte de decembrie
1989, Radu Ioanid, cu un rol esential denigrator
pe la Muzeul Holocaustului de la
Washington, maculand, din pacate, imaginea
Romaniei. Dupa cum se stie, in sedinta
din 12 iunie 2003, Guvernul Romaniei a aprobat
Acordul de Cooperare intre Arhivele Nationale
ale Romaniei si Muzeul Memorial al
Holocaustului din SUA, fiind dat un comunicat,
in finalul caruia se preciza ca "inlauntrul
hotarelor Romaniei (in nordul Ardealului n.n.),
intre anii 1940-1945, nu a avut loc un holocaust�.
Presa internationala, cei care doreau
sa plateasca obisnuitele polite Romaniei, au
batut, cu nestapanita furie, toba interpretand
sustinerea partii romane dupa propriile
interese, declansand un val de reactii in urma
acelei afirmatii. Ambasadorul Romaniei la TelAviv, doamna Mariana Stoica, a fost chemata
la Ministerul de Externe israelian, pentru a i
se comunica nemultumirea in legatura cu
Comunicatul Guvernului roman, din tonul
discutiei reiesind ca "Israelul priveste cu
ingrijorare declaratia Guvernului de la
Bucuresti�, considerata "neconforma cu
realitatea istorica si in neconcordanta cu
politica Guvernului roman de asumare a
trecutului�, cerandu-i-se, imperativ si cam de
sus, sa gaseasca o cale "de a corecta
aceasta declaratie nefericita�. De fapt, era o
incercare a cuiva de a aseza Romania, printr-un
punct de vedere personal, in rand cu
Germania nazista si Ungaria horthysta si
fascista, promotori ai actiunii, tarile care au
dezlantuit holocaustul, tari vinovate de
moartea milioanelor de oameni fara nicio vina,
dusi pe drumul fara intoarcere al lagarelor
mortii. Romania nu putea, de dragul "asumarii
teoretice a trecutului�, sa-si autoculpabilizeze,
dupa 50 de ani, propriul popor, pentru faptele
comise de autoritatile guvernului Ungariei, sa
fie aratat cu degetul pentru acele crime
abominabile comise pe teritoriul nordului
Ardealului, dat, in urma Diktatului de la Viena,
din 30 august 1940, Ungariei horthyste si
fasciste, vinovata pentru tragedia evreilor
trimisi la moarte. Din pacate, straini necunoscatori
ai acelei realitati, unii romani nedocumentati,
dispusi sa arate cu degetul spre
ce nu se cuvine, impotriva adevarului istoric,
trezindu-se pe vremea in care altii ne scriau
istoria cu cerneala invingatorului vremelnic,
preferata a fi, cand verde, cand rosie, dupa
tiparele unor Roller si A. Toma, pandind mereu
cu cutitul la spate! I-am intreba: oare ce stiu
ei despre carnagiul de la Comandamentul
Armatei Romane de la Odessa, pe timp de
razboi, cand conducerea Armatei Romane a
fost dinamitata, aruncata in aer de cei cu
sentimente procomuniste, in slujba
Kremlinului, a Moscovei bolsevice? De unde
si de ce, oare, atata pornire necugetata, chiar
printr-o Ordonanta de urgenta (nr. 31/2002)
pentru demolarea memoriei marelui barbat al
neamului, maresalul Ion Antonescu, cel care
si-a asumat un rol coplesitor in destinul
Romaniei, intr-un moment extrem de greu
pentru tara, rupta, si in est, si in vest, si in
nord, si in sud, moment in care lasii si
oportunistii au facut, ca de obicei, pasul
inapoi, in fata raspunderilor pentru acest
neam si aceasta tara? De ce este refuzata,
oare, receptarea unui dureros adevar, cand
se stia, si inca prea bine, ca nebunia si furia
acuzatiilor porneau atunci, nu intamplator,
tocmai de la Budapesta, continuand campania
din anii 1993-1995?
Atunci, sub presiune externa, suspecta din
toate punctele de vedere, Guvernul roman isi
punea repede cenusa in cap, renunta la cele
afirmate, doar cu doua zile inainte, domnul
Ion Iliescu face si el o jumatate de pas inapoi,
printr-o declaratie-soc: "Eu cred ca nu trebuia
sa se faca nicio mentiune in comunicatul
respectiv!�. Mai altfel spus, poate ca presedintele
Romaniei se gandea sa nu se precizeze,
cumva, ca vinovati pentru trimiterea
acelor oameni nevinovati la moarte sunt
Ungaria si administratia de la Budapesta!
Adica, sa se taca-malc, sa facem "ciocu�mic�,
asa cum a procedat domnia sa si la inaugurarea
Muzeului Holocaustului de la Washington,
cand, desi cunostea adevarul, atunci cand in
carca Romaniei se puneau 400.000 de victime,
cu toate ca i-a cazut falca, n-a scos niciun
cuvant de protest. Din pacate, adevarul era
lasat prada unor diversiuni departe de pagina
adevarului istoric, acuzatia de genocid
romanesc, in nordul Ardealului ocupat de
Ungaria, in urma Diktatului de la Viena, fiind o
diversiune, dezinformare si calomnie, confectionate
in laboratoarele "strategice� iredentiste
ungare, o ofensa adusa grijii crestinesti
si comportamentului tolerant si omenos al
romanilor, intr-o "Romanie primitoare si sigura�,
pentru evreii veniti aici din Ungaria, Polonia,
Austria, Cehoslovacia, Romania intinzand o
mana nefericitilor semeni ai nostri loviti de
soarta, in timp ce Ungaria horthysta trimitea
80% din evreii de pe teritoriul ei in lagarele
mortii. Sunt destule marturiile care atesta
acest adevar, prin declaratiile unor personalitati
marcante precum Wilhelm Filderman,
Alexandru Safran, Moshe Carmilly-Weinberger,
Nicolae Minei � Gri�nberg, Barbul Bronstein,
Misu Benvenisti, oameni de onoare, adepti ai
demnitatii. Declaratii edificatoare apartin unor
lideri evrei, chiar unor targumureseni ai
timpului. Wilhelm Filderman, care a lasat chiar
si un testament, preciza: "In nicio tara
dominata de nazisti nu a supravietuit o asa mare
proportie a populatiei evreiesti, ca in Romania!�.
In ziarul "Cuvantul liber� din 3 mai 2003,
apareau urmatoarele declaratii: "In niciun caz,
natiunea romana nu este responsabila pentru
holocaust!� (n.a. cu referire la cele petrecute
in nordul Ardealului ocupat prin Diktat)
(Bernarth Sauber); "In Ardeal, vinovati sunt
jandarmii unguri si nazistii� (Ladislau Gr�n).
Poate ca altii, clevetitorii de ocazie, alte state
ar fi bine sa-si ceara scuze de la romani,
deoarece in acea invocata "realitate istorica�
este inclus si "Testamentul lui Filderman�, pe
care unii nu s-au grabit, deloc, din pacate,
sa-l publice, si declaratiile obiective ale lui
Alexandru Safran, ajuns rabin al Genevei, si
opiniile lui Moshe Carmilly-Weinberger si
argumentele indubitabile ale unor evrei despre
cele atunci petrecute?! Oare acesta sa fie
motivul ca, la Auschwitz, lagarul de trista si
dureroasa amintire, acolo unde sunt arborate
toate drapelele tarilor care au trimis evrei, in
trenurile mortii, pe drumul cel fara intoarcere,
sa piara in lagarele de exterminare, in camerele
de gazare, lipsea Tricolorul romanesc?
Apoi, ar mai fi ceva de adaugat, desi unii
vor sari cu gura, ca arsi pe o plita incinsa, sa
afirme ca cele de mai jos nu au nimic comun
cu cele mai sus invocate. Asa o fi! Dar nu
putem trece nepasatori peste ele, asa cum
scriam si prin iunie 2003. Oare fratii nostri
basarabeni si bucovineni (dupa unii 300.000,
dupa altii 800.000), deportati intre 28 iunie 1940
si 22 iunie 1944, pana in pustiurile Vorkutei,
Magadanului si Kolamei, pana dincolo de
Cercul Polar, nu au fost, dupa acel "Pohod
na Sibir�, dupa ce au albit cu oasele lor un
urcus al Golgotei, tot un fel de holocaust?
Sa nu fi aflat unii, inca, cum au fost "tratati�
japonezii, de pilda, in lagarele americane,
dupa atacul nipon de la Pearl Harbor? De
ce guresii mari de azi nu sufla o vorba si
despre romanii ucisi, miseleste, cu salbaticie,
de militarii horthysti, de jandarmi,
ajutati de populatia civila maghiara la Ip,
Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard,
Aita Seaca, Moisei, Sarmasu, de prin alte
localitati ardelene locuite de romani, pe
vremea Diktatului de la Viena? Dar despre
bravii ofiteri ai Armatei Romane, care au
luptat, inainte de 23 august 1944, pentru
eliberarea Basarabiei, a nordului Bucovinei
si a Tinutului Hertei de sub cizma bolsevica,
de sub jugul rosu, apoi, alaturi de trupele
aliate, pana la sfarsitul razboiului, dusi, dupa
incetarea ostilitatilor, la Moscova si
condamnati la ani grei de inchisoare, unii
chiar la moarte, fiind executati, de ce s-a
scris atat de putin? Nu tot pe un drum fara
intoarcere au fost duse numeroasele familii
de sasi transilvaneni si prizonierii de razboi
in lagarele URSS? Oare in cazul intelectualilor
romani de marca, Radu Gyr, Valeriu
Gafencu, Iuliu Maniu, Mircea Vulcanescu,
pentru a-i aminti doar pe cativa, al taranilor
dusi la Canal, la Poarta Alba, la Periprava,
luati de "masina neagra� in dricul noptii,
atunci cand a fost sfidata si terfelita
pagina istoriei sub acel "holocaust rosu�,
de ce este, oare, abandonata necesara
obiectivitate, uitandu-se ca, in acele
vremuri ale "obsedantului deceniu�, unii
dintre capii temutei Securitati erau evrei,
convertiti la comunism dupa cel de-Al Doilea
Razboi Mondial?!
Fara a nega sau a escamota o realitate
dureroasa, lucrurile trebuie asezate, mai ales
atunci cand se vorbeste despre pogromuri,
genocid, holocaust, in lumina adevarului!
Trebuie privite si interpretate in ansamblul
conjucturilor politice ale vremii. Da, cele
sase milioane de victime, o crima abominabila,
contra umanitatii, vor ramane o pata
neagra pentru omenire pentru totdeauna,
ca acte criminale, ale unor organe de
executie, de paza si supraveghere ale
emisarilor lui Hitler, ale guvernantilor
Ungariei, ale altor capi fascisti, cernind
pagina dureroasa a istoriei! Potrivite sunt
aici si demersurile pentru rostirea adevarului,
ale lui Nagy Talavera, evreu la origine
din Salaj, scapat ca prin minune, cu viata,
din Ungaria, cu intreaga familie exterminata
in lagarele mortii, azi mare istoric american,
care atrage atentia asupra resuscitarii
curentelor antisemite din Europa, care, in
perioada interbelica, au degenerat in nazism.
Ii asteptam marturiile obiective, dupa ani de
investigatii, asupra celor petrecute, in
toamna anului 1944, la Sarmasu. La comemorarea
celor 70 de ani de la uciderea celor
126 de evrei si 28 de romani de la Sarmasu,
din toamna anului 1944, in aceste ingrijoratoare
rabufniri antisemite din unele tari,
printre care si Ungaria, aminteam, cu gandul
la acei oameni nevinovati, cuvintele unui
invatat care spunea ca, de fiecare data,
odata cu o viata luata, moare un intreg
univers, incheind cu finalul unui cumplit
"reportaj cu streangul la gat�: "O, oameni,
eu v-am iubit! Vegheati!�.
