CENTENAR CORNELIU COPOSU

Distribuie pe:

Ei, si, vor ganguri, vor cugeta,
fara sa se "aprinda�, parte dintre
contemporanii unuia care a suportat
17 ani de temnita comunista.
Ba chiar si cei ce se considera
atoatestiutori, cei care, la vremea
de dupa decembrie 1989, i-au terfelit
numele prin scris, in foi, fituici,
unele dintre ele autointitulanduse
"cotidian democratic si independent�
(sic!). Exemple sunt, ele
se afla nu departe de noi, si ma
refer la nume de jurnalisti iesiti
iute-iute ca ciupercile dupa
ploaie din 1990 incoace. Oameni
aflati langa mine, la doi pasi, cu
condeiul in mana, i-au intinat
personalitatea, l-au luat in deradere
pe fostul ucenic al lui Iuliu
Maniu, pe fostul lider al opozitiei
din Romania postcomunista. Blasfemie
mai mare nici ca se putea!
Vremurile acelea au intrat in
tunelul timpului, parte dintre evenimentele
petrecute raman inca
insufletite, ca sa nu folosesc
cuvantul vii. Cine se incumeta
sa-l aduca in memoria celor de
astazi? Cine ii aduce un prinos de
recunostinta acestui om politic
roman, si nu unul oarecare, acestui
fost presedinte al Partidului National
Taranesc Crestin Democrat, intre
1990-1995? Din cate am vazut pe
micul ecran, doar postul de televiziune
DIGI 24 i-a acordat atentie,
intr-un documentar bine conturat ca
si continut. Din respect pentru
ardeleanul nostru roman, Corneliu
Coposu, student la Facultatea de
Drept si Stiinte de Stat din Cluj, pe
cand avea doar 16 ani, o facem cu
consideratie si veneratie. N-o sa
plictisim cititorul cu randurile
acestea dedicate, iata, implinirii a
100 de ani de la venirea pe lume a
celui nascut in satul Bobota (Salaj),
pe data de 20 mai 1914. Asadar, in
memoriam Corneliu Coposu!
Preot greco-catolic roman a fost
tatal sau, Valentin Coposu, mai apoi
protopop al districtului Samsud, doctor
in teologie si prieten cu Iuliu
Maniu. Parintii il inscriu pe Corneliu
la Scoala Confesionala Romana
Unita din Blaj, la varsta de 5 ani.
Terminandu-i cursurile (28 martie
1923), trece la Colegiul "Sf. Vasile�
din "Mica Roma�, de acolo, mai
departe, la Cluj, la Drept. In perioada
studentiei a fost campion la haltere,
in cadrul Clubului Sportiv Universitar.
Dupa ce infiinteaza Filiala Cluj a PNT
(1933), la doi ani este ales presedinte
al Uniunii Studentilor Democrati din
Universitate si presedinte al Tineretului
National Taranesc. Ispaseste o
condamnare de trei luni si o zi, pentru
lezmajestate. Activeaza ca secretar
personal al lui Iuliu Maniu, in perioada
1937-1940, pe acesta insotindu-l in
toate misiunile sale politice. Functia
de secretar politic al lui Iuliu Maniu
o primeste in 1940, ca in 1945 sa
devina presedinte al Filialei Salaj
a PNT. Nu trec decat doi ani si, in
1947, este arestat impreuna cu
intreaga conducere a PNT, in ceea
ce s-a numit inscenarea de la
Tamadau. Fara sa fie judecat,
pana in 1956 este tinut in arest
preventiv. In acest an i se insceneaza
proces pentru "inalta tradare
a clasei muncitoare�, ca si
pentru "crima contra reformelor
sociale�. Este condamnat la
munca silnica pe viata si, pana in
1962, i se aplica regim sever de
izolare la Penitenciarul din
Ramnicu Sarat. Dupa 17 ani de
detentie, in aprilie 1964 este pus
in libertate. Iata ca s-au implinit 50
de ani de la iesirea din inchisoare
a lui Corneliu Coposu, care va
ajunge muncitor necalificat la
Intreprinderea de ConstructiiMontaj din Bucuresti. Umilinta
pentru un om care a dovedit
calitati de strateg politic, evident,
ele nefiind pe placul autoritatilor
comuniste. Aceste calitati le-a
dovedit si atunci cand i-a convins
pe liderii partidelor din opozitie si
ai asociatiilor civice ca singura
modalitate de a invinge puterea
hegemonica a lui Ion Iliescu si a
FSN-ului era... "Nu putem reusi
decat impreuna�. Corneliu Coposu a
fost presedinte al PNTCD intre
1990-1995, an in care, spre sfarsitul
lui, trece in eternitate. Cu ce s-a
ales cel dintai presedinte al
Conventiei Democratice din
Romania? Cu un monument ridicat
in Piata Revolutiei, asezat fata-n
fata cu cel al lui Iuliu Maniu, ale
carui aspiratii le-a continuat si dus
mai departe. Corneliu Coposu � un
om, un destin si timpurile lui!

Lasă un comentariu