Literatura teologica
Biblia de la Bucuresti (1688)

Un moment fundamental in istoria limbii literare
romane este acela al aparitiei Bibliei de la Bucuresti
din anul 1688. Traducerea cartilor Sfintei Scripturi in
limba romana a culminat cu tiparirea Bibliei de la
Bucuresti din 1688, numita si Biblia lui Serban
Cantacuzino, lucrare ce incununeaza activitatea
tipografica de pana atunci. Este prima tiparire
integrala a Sfintei Scripturi in romaneste.
Tiparirea a inceput sub indrumarea fostului
episcop Mitrofan de Husi, in noiembrie 1687 si s-a
sfarsit in toamna anului 1688 cand era domn
Constantin Brancoveanu. S-au folosit mai multe
traduceri anterioare, tiparite sau in manuscris,
revizuite de fratii Radu si Serban Greceanu, logofeti
la curtea domneasca si distinsi carturari, ajutati de
mai multi cunoscatori ai limbii grecesti, ca mitropolitul
Ghermano de Nissa, care se afla atunci in Tara
Romaneasca, probabil si de patriarhul Dositei al
Ierusalimului, care semna si o prefata, stolnicul
Constantin Cantacuzino si episcopul Mitrofan. Este
sigur ca fratii Greceanu au folosit in munca lor si
talmacirile anterioare, printre care si traducerea
Bibliei in manuscris a invatatului moldovean Nicolae
Milescu Spatarul. Acesta a fost un distins diplomat,
istoric, geograf, etnograf, filolog, memorialist si
teolog, avusese diferite slujbe in Moldova si Tara
Romaneasca, calatorise prin mai multe tari europene
si isi sfarsise viata la curtea tarilor rusi, care l-au
trimis si intr-o misiune in China. De la Milescu au
ramas mai multe lucrari teologice, intre care o
lucrare despre Prefacerea Sfintelor Daruri, publicata
la Paris, in 1669, in limba latina, precum si traducerea
Bibliei, facuta, se pare, la Constantinopol, prin anii
1661-1664. Traducerea lui Milescu a fost revizuita,
pentru prima oara, de un alt mare carturar moldovean,
Dosoftei, pe cand pastorea in scaunul episcopal de
la Roman. In afara de traducerea lui Milescu, fratii
Greceanu au consultat si alte traduceri romanesti
care vazusera mai inainte lumina tiparului: Psaltirea
lui Coresi, Palia de la Orastie, Noul Testament al lui
Simion Stefan, Psaltirea si Paremiile lui Dosoftei,
Evanghelia si Apostolul de la Bucuresti.
Aceasta folosire a izvoarelor mai vechi nu scade
cu nimic valoarea Bibliei lui Serban, ci dimpotriva i-o
ridica, pentru ca in felul acesta ea este o incununare
a tuturor stradaniilor carturarilor romani de pana
atunci, din toate cele trei Tari Romanesti, de a
traduce cuvantul lui Dumnezeu in limba poporului.
Faptul ca se folosesc traduceri partiale facute in
diferite regiuni ale tarii, este deosebit de important
pentru dezvoltarea limbii literare. Prin partile
reproduse din traducerile mai vechi, se stabileste o
continuitate, in ce priveste limba literara, intre Biblia
lui Serban si intreaga literatura religioasa anterioara.
Prin Biblia de la Bucuresti, care era o opera de mari
proportii pentru acel timp (944 pagini mari), se pune
in circulatie o limba literara care reprezinta o sinteza
a stradaniilor scriitorilor bisericesti de pana atunci,
de a scrie intr-o limba curata si inteleasa de toti
romanii si se deschide calea pe care se va dezvolta
limba romana literara de mai tarziu. Este adevarat ca
in text exista numeroase grecisme sau fraze traduse
confuz, lucru explicativ pentru epoca de formare a
limbii romane literare. Biblia lui Serban a avut un rol
important in mentinerea unitatii poporului roman. In
insasi foaia de titlu se arata ca s-a tiparit �spre
intelegerea limbii romanesti� si �pentru cea de obste
priinta s-a daruit neamului romanesc�, iar patriarhul
Dositei al Ierusalimului scria in prefata ca rostul ei
era �sa lumineze celor din casa si Besearicii
noroade: romanilor, moldovenilor si ungrovalahilor�
(transilvanenilor). Intr-adevar, ea a cunoscut o larga
circulatie in toate tinuturile locuite de romani.
Principalele traduceri de mai tarziu ale Sfintei Scripturi
in romaneste au folosit � intr-o masura mare sau mai
mica � si Biblia lui Serban Cantacuzino. Toate acestea
fac din ea una din cartile cele mai valoroase, sub raport
istoric si lingvistic, din vechea cultura romaneasca.

Lasă un comentariu