Am cunoscut un tanar si foarte talentat pictor

Un Om, mandru la chip si frumos la suflet, care s-a
autodescris cam asa: "Imi amintesc de mine, copilul
curios si zvapaiat, caruia nu-i placea sa piarda prea
mult timp stand in acelasi loc; sau de mine, copilul ce
statea linistit cu un briceag in mana dreapta si o coaja
de paine in cealalta, cioplind o corabie. Iubeam vara
si furtunile pe timp de noapte, eram fascinat de
fulgerele ce brazdau cerul si care, pentru o fractiune
de secunda, faceau lumina in inima noptii. Acum,
gasesc aproape dramatic faptul ca zambetele au
devenit o raritate. De cele mai multe ori, am senzatia
ca sunt inconjurat de cadavre mergatoare, imbracate
frumos, coafate si machiate impecabil, parfumate in
exces, pentru a ascunde duhoarea unui suflet ce a
murit si el odata cu ultimul zambet de bucurie. Uneori
am senzatia ca nu-mi ajunge ziua pentru a face tot
ce-mi doresc, iar orele tarzii din noapte ma gasesc
inca la lucru. Atunci cand lumea doarme, iar tot
vacarmul si nebunia zilei intra in repaus, ideile incep
sa curga, iar mana, ca un supus credincios, executa
fara tagada ce ii spune mintea�.

A consemnat IOAN VULCAN-AGNITEANUL
(ioan.vulcan@yahoo.ro)

Lasă un comentariu