SCARILE RULANTE
Un mod foarte simplu de a-ti
inchipui cum este viata, este sa-ti
imaginezi ca pe tot parcursul ei
noi mergem pe niste scari rulante.
Cat timp esti mic, esti mai
aproape de sol, abia apoi urci mai
sus. Nimeni nu-ti cere sa te ridici
la o anumita inaltime.
Dar dupa ce cresti si ajungi la
un nivel mai ridicat, incepi sa ti se
impuna anumite reguli: sa nu ramai
in urma pe scarile rulante sau sa
mergi cu spatele, ca sa nu cazi
complet.
Multi oameni pe care ii poti
vedea in stanga sau in dreapta pe
niste scari rulante invecinate, de
frica sa nu cada sau sa ramana in
urma, incep sa alerge incontinuu.
Altii stau doar, siguri pe ei, stiind
ca daca stau doar si asteapta
scarile rulante ii vor ridica oricum
si nu ii vor lasa in urma.
Dar multi dintre oamenii care
alearga pe scarile rulante obosesc
atunci cand li se cere tuturor
sa mearga in ritm mai alert, si de
cele mai multe ori raman in urma
si sunt scosi complet din sistem,
lasati pe niste scari normale, fara
sa mai poata inainta undeva.
Scarile rulante pe care noi tot
urcam pe parcursul vietii sunt
nesfarsite, asa ca putem inainta
cat de mult vrem, doar ca pentru
multi scarile rulante nu se opresc
sa urce niciodata, iar scarile multor
oameni fac mici sau mari pauze
dupa care cateodata urca, din
nou, cateodata raman asa si
cateodata coboara: dar nimeni nu
sta la nesfarsit pe aceste scari
rulante. Indiferent daca urca, stau
sau merg cu spatele, scarile
noastre rulante se uzeaza la un
moment dat, obosesc si ajung sa
faca scurtcircuit.
Pe cei pe care ii vedem in
laterale sunt cei fata de care avem
sentimente bune sau rele. Asta,
pentru ca pe tot parcursul vietii ei
raman in lateralele noastre, fara
ca noi sa alegem cine sunt acele
persoane, comunicam cu ei si
avem dupa putin timp sentimente
fata de ei.
Dar chiar daca noi nu vrem, cei
pe care ii iubim se opresc la un
moment dat pentru ca scarile lor
rulante sunt mult mai folosite si
uzate (asta in cazul persoanelor
mai in varsta) si fac scurtcircuit,
iar noi nu putem opri acest lucru.
Mergem mai departe pe drumul
nostru lung, preocupati si
melancolici, gandindu-ne mereu
ca nu ii vom mai vedea.
Ajungem si noi la vremea cand
scarile noastre rulante fac
scurtcircuit, iar altcineva drag
noua nu se va putea opri sa
ramana cu noi.
Timpul trece foarte repede si
lasa urme in trecutul nostru, ne
schimba fizic si moral.
Se spune ca timpul trece. Nu
timpul trece, noi trecem prin timp.
IOANA MARIA CRISAN,
eleva, de 11 ani, clasa a V-a,
Colegiul National "Unirea�,
Targu-Mures
P.S. Lucrarea a luat premiul I la
Concursul National de Creatie
Literara "Ion Creanga�
