Guvernul Romaniei a aprobat, saptamana trecuta, o
hotarare privind adoptarea Directivei Europene nr. 24/
2011 privind aplicarea drepturilor pacientilor, astfel incat
pacientii romani asigurati sa poata fi tratati in alte state
membre ale Uniunii Europene (UE).
Potrivit actului normativ, persoanele asigurate in
sistemul de asigurari obligatorii de sanatate din
Romania, care se deplaseaza intr-un alt stat membru
UE, pot beneficia de rambursarea contravalorii
serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor
medicale, in conformitate cu legislatia statului in care
se acorda asistenta medicala.
Ministerul Sanatatii precizeaza ca, in unele cazuri,
pentru a beneficia de asistenta medicala transfrontaliera,
pacientii romani vor trebui sa obtina o autorizare
prealabila, eliberata de Casa Nationala de Asigurari
de Sanatate (CNAS) sau casele judetene. Tipurile de
asistenta medicala pentru care se impune autorizarea
prealabila in vederea rambursarii costurilor sunt
PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) in regim
ambulatoriu, servicii medicale spitalicesti acordate
in regim de spitalizare continua si spitalizare mai
mare de 24 de ore, pentru urmatoarele tipuri de
tratament : implant sau inlocuire de defibrilator cardiac,
endoprotezare articulara tumorala, implant
segmentar de coloana, by-pass coronarian, cu sau
fara investigatii cardiace invazive, si nasterea,
medicamente in tratamentul ambulatoriu, pentru
care este necesara aprobarea comisiilor de experti
de la nivelul CNAS.
Rambursarea contravalorii asistentei medicale
transfrontaliere se efectueaza de catre Casa de
Asigurari de Sanatate care a intocmit solicitarea de
acordare de prevedere bugetara, in lei, in termen de
maximum 60 de zile de la data alocarii de prevedere
bugetara. Rambursarea se realizeaza la nivelul
tarifelor si prestatiilor din Romania si nu trebuie sa
depaseasca contravaloarea in lei a asistentei
medicale transfrontaliere achitate de solicitant.
Pacientii romani vor putea beneficia de asistenta
medicala transfrontaliera prin intermediul unui Punct
National de Contact, ce va functiona incepand cu
luna mai, in subordinea CNAS. Acesta va avea pagina
proprie de internet, precum si numere de telefon,
inclusiv gratuite (Tel-Verde), iar informatiile vor fi
disponibile in limbile romana si engleza.