Noi apariţii editate de Institutul Cultural Român, lansate la Târgul Internaţional GAUDEAMUS

Distribuie pe:

20 de autori români (cu câte 10.000 de semne alese de ei din propriile opere), 17 autori maghiari transilvăneni de azi, istoria de 140 de ani a teatrului idiş în România şi un ierarh-cărturar, pionier al tiparului românesc de acum trei secole, sunt protagonişti ai celor patru noi apariţii lansate de Institutul Cultural Român în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, desfăşurat în perioada 16-20 noiembrie 2016 la Pavilionul Expoziţional Romexpo.

Noile apariţii vor fi disponibile la standul ICR (nr.11, parter, pavilionul central), cu o reducere de 30%, alături de alte albume şi cărţi publicate de Editura Institutului Cultural Român şi de revista Lettre Internationale (ediţia română). Pe lângă lansări, programul include o prezentare a Atelierelor de traducere, organizate, în parteneriat, de Institutul Cultural Român şi Centre National du Livre din Franţa, şi o dezbatere organizată sub egida Lettre Internationale, cu tema Umbra şi urma ca metafore ale identităţii.

Programul ICR la Gaudeamus:

Joi, 17 noiembrie 2016 - ora 16.00  (Standul ICR)

10.000 de semne/10,000 characters (20 de prozatori români aleg paginile preferate din opera lor)

Invitaţi: Gabriela Adameşteanu, T.O. Bobe, Ioan Groşan

Moderatori: Luminiţa Corneanu şi Simona Sora

O antologie bilingvă (în română şi engleză) de proză românească postbelică al cărei model este o antologie deja clasică: O mie de păduri într-o ghindă, editată de Valerie Miles, în care mari scriitori de limbă spaniolă îşi aleg paginile preferate din propriile opere. La rândul ei, Valerie Miles împrumutase ideea de la Whit Burnett, a cărui antologie (publicată de Dial Press în 1942) se intitula This is My Best. Over 150 self-chosen and complete masterpieces, and the reasons for their selection. O carte care a influenţat istoria literară şi în care antologatorul le ceruse scriitorilor celor mai prestigioşi din vremea sa să-şi aleagă „cel mai însemnat moment creativ". Fragmentele sunt însoţite, în antologia românească, de răspunsurile scriitorilor invitaţi la trei întrebări: De ce aţi ales acest fragment?; Care sunt scriitorii cei mai importanţi pentru formarea dumneavoastră?; Cum percepeţi literatura care se scrie azi în România? Răspunsurile cartografiază literatura română actuală. Au răspuns invitaţiei Diana Adamek, Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, T.O. Bobe, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Radu Cosaşu, Caius Dobrescu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Ioan Groşan, Florin Lăzărescu, O.Nimigean, Răzvan Petrescu, Simona Popescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici şi Ion Vianu. Traducerile sunt semnate de Alistair Ian Blyth.

Vineri, 18 noiembrie 2016 - ora 12.00 (Standul ICR)

140 de ani de teatru idiş în România de Camelia Crăciun

Invitaţi: Maia Morgenstern, Camelia Crăciun

Moderator: Ana Barton

Publicat cu ocazia împlinirii a 140 de ani de existenţă neîntreruptă a teatrului idiş în România, volumul reprezintă o sinteză a istoriei acestui fenomen cultural de la începuturi până astăzi. Expunerea este ilustrată prin intermediul unor secţiuni documentare distincte dedicate diverselor epoci, dar şi cu materiale care prezintă activitatea Teatrului Evreiesc de Stat. Lucrarea oferă publicului o scurtă istorie a fenomenului teatral de limbă idiş din România prin trei momente esenţiale, punctând începuturile pitoreşti goldfadeniene, epoca de înflorire şi creativitate interbelică şi perioada de promovare şi păstrare a tradiţiei, reprezentatăde activitatea de aproape şapte decenii a Teatrului Evreiesc de Stat.

Vineri, 18 noiembrie 2016 - ora 17.00 (Standul ICR)

Antim Ivireanul.Opera tipografică.

Invitaţi: Arhim. Policarp Chiţulescu (coordonator al lucrării), Conf. dr.  Ioana Fedorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene), Lect. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Valahia din Târgovişte), Dr. Doru Bădără (Biblioteca Centrală Universitară), Dr. Gabriela Dumitrescu (Biblioteca Academiei Române)

Moderator: Bogdan Popescu

Volum omagial dedicat împlinirii a 300 de ani de la moartea marelui ierarh-cărturar, ctitor de cultură şi spiritualitate românească. Antim Ivireanul este cel care a iniţiat introducerea limbii române în cultul divin, fiind cunoscut, printre altele, pentru bogata sa activitate de tipograf, gravor, ilustrator şi editor de carte. „Implicat profund în toate aspectele evoluţiei tiparului din Ţara Românească, factor important al modelului propus de domnitorul Şerban Cantacuzino - şi strălucit continuat de Constantin Brâncoveanu - pentru introducerea limbii române în oficierea serviciului liturgic, având ca finalitate apărarea unităţii spirituale, culturale şi de neam a poporului român, Antim Ivireanul nu a fost doar un iscusit tipograf care stăpânea toate secretele meşteşugului sau un ctitor şi organizator de tipografii, ci, în egală măsură, şi un remarcabil editor." (fragment din Prefaţa lucrării)

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016 - ora 11.00 (Standul ICR)

Prezentare a Atelierelor de traducere organizate de ICR în parteneriat cu Centre Nationale du Livre. Participă Bogdan Ghiu, traducător şi publicist, Bogdan Popescu, director al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul ICR, bursieri ICR.

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016 - ora 14.30 (Sala Cupola)

Dezbatere cu tema Umbra şi urma ca metafore ale identităţii

Întâlnire organizată sub egida revistei Lettre Internationale

Invitaţi: Teodor Baconschi şi Marina Dumitrescu

Moderator: Adrian Mihalache

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 15.00 (Standul ICR)

Singurătate gonflabilă (prozatori maghiari din Transilvania), antologie şi traducere de Judit E. Ferencz

Invitaţi: Judit E. Ferencz, George Volceanov

Moderator: Simona Sora

O antologie de proză contemporană maghiară în care sunt selectaţi scriitori din Transilvania care scriu în limba maghiară, realizată de Judit E. Ferencz, jurnalistă  la TVR. Volumul cuprinde povestiri semnate de autori din mai multe generaţii: Péter Demény, Szilárd Demeter, Zsuzsanna Ferencz, Attila György, Zsolt Láng, Evelin Márton, Vilmos Molnár, Attila Mózes, Zsolt Koppány Nagy, Sándor Zsigmond Papp, László Potozky, Zsuzsa Selyem, Róbert Csaba Szabó, István Szilágyi, Andrea Tompa, Gábor Vida, Ferenc Zsidó. „Mi se pare extraordinară iniţiativa de a reuni, între copertele unei antologii, autori maghiari ardeleni exponenţiali, însemnaţi, ce aparţin mai multor generaţii şi mai multor orientări şi tendinţe literare - un mozaic de autori cu poetici diferite, al căror numitor comun este talentul dublat de dragostea pentru literatură. Este un pas extrem de important în direcţia firească a normalizării dialogului cultural." - George Volceanov

Program vizitare

Zilnic: 10.00 - 20.00 

Lasă un comentariu