450 ANI DE LA NASTEREA LUI SHAKESPEARE (I)
OMUL, INALTAREA, CADEREA SI MOARTEA

OMUL

Shakespeare ne da o antropologie renascentista
(Tudor Vianu, Lumea ca teatru)
bazata pe paradigma dualitatii metafizice de
sorginte platonica: aparenta, fenomen�
esenta, fiinta; ,,ceea-ce-pare�-,,ceea-ceeste�.
La Shakespeare natura umana este
duala, trup-suflet, trupul e corabia, sufletul
prin vointa e carmaciul, trupul e ceara,
sufletul pecetea. Natura, firea, este data
omului (Seneca, Montaigne) si este in esenta
buna, caci Dumnezeu a sadit in fiecare om
virtutea, si prin suflet, minte, intelepciune
se poate inalta spre cer (stoicii, Seneca),
sau dimpotriva. Dar numai intreg omul e
frumos, numai cand partile regatului sau
(omul e asemenea unui regat), simturile,
gandurile, sunt in armonie (idee a ethosului
grec, dar si a lui Seneca) omul e fericit. Omul
e un vas, o cupa, o amfora, iar sufletul ce-i
vinul vietii se varsa in momentul mortii,
paraseste trupul cand omul moare (idee
stoica, dar si crestina). In registru metaforelor
sublime omul este lumina, stea, chip de inger,
minune a lumii, sau dimpotriva, in registrul
metaforelor bestiale: vierme, demon, diavol,
proclet, lut, tarana, mal, noroi, nisip, butoi
cu pulbere, nimic. Mersul vietii omului e o
calatorie: o sageata, o corabie pe valurile
sortii, "o umbra calatoare�, sau o lumanare,
o flacara, sclipire de o clipa. Si inca ceva:
omul simte cand pneuma vietii s-a scurs,
cand sangele, suflul vietii, s-a stins, s-a
desertat. Omul se cauta pe sine, ce este, ce
devine prin rolurile pe care le joaca in viata,
fiind ,,un biet actor�, iar ,,lumea un teatru�.
Cauta sa se cunoasca, sa-si dezvaluie
identitatea, eul, sinele, si-atunci are nevoie
de o oglinda. Cassius catre Brutus: ,,Ca n-ai
oglinda-n ochii tai sa-ntoarca / Ascunsul
merit, chipul tau sa-ti arate / Pe care umbrele
au cazut.� Ca si-n psihologie, teoria euluioglinda,
Mead si Cooley, copilul isi construie
ste imaginea de sine, identitatea, dupa
cum se vede in ochii celorlalti. Din nou,
acelasi Cassius: ,,Iubite Brutus, stai, te rog,
si-asculta: "Stiind acum ca nimanui nu-i dat /
Decat in oglindire sa se vada, / O, lasa-ma
sa-ti fiu oglinda, astfel / Putand sa-ti
deslusesti sfios ce insuti / Nu ai aflat
vreodata despre tine.�. Oglinda adevarata
sau falsa sunt ochii celorlalti, oricum, privind
in ei vei sti ce crezi ca esti si ce esti.
Autocunoastere prin comparatie, intercunoa
stere si intercomunicare. Arta ce-i
,,oglinda firii�, oglinda vietii, ne arata maretia
sau nimicnicia omului si lumii. Antoniu, dupa
Cleopatra, este un microcosmos, monumental,
maret, eroic ca un zeu, ca Prometeu:
,,Oceanul / Cu-n singur pas il strabate. Cand
bratul / Isi ridica, punea cununa lumii. /Si
vocea-i rasuna mai armonioasa. /Ca muzica
de sfere,.../.../ Daca voia sa clatine-n strafunduri
/Sfiosul univers, atuncea glasu-i /Surd
rasuna ca tunetu in zare...� E Antoniu, E Omul,
opera de arta (idee renascentista): ,,Natura
n-are / In atelierul ei atatea materiale / Si nici
atatea forme stranii..�, incat sa se-ntreaca,
insa, "Un Antoniu / Putandu-se sa se iveasca,
este /Dovada buna ca inchipuirea / A fost
invinsa prin lucrarea-i / Natura a infrant, in
arta, visul.� Hamlet, print renascentist: ,,Ce
lucru desavarsit e omul! Ce aleasa ii e
cugetarea!... Ce falnic si minunat in portul si
miscarile sale! Intocmai ca un inger in fapte
si ca un zeu in nazuintele lui. Podoaba luminii�.
,,Omul, minune a lumii�, Eschil, Sofocle: ,,In
lume-s multe mari minuni! / Minuni mai mari ca
omul nu-s� (Corul, Antigona). Si totusi ,,omul
este asa de mare, incat maretia lui reiese si
din aceea ca se stie nenorocit�, o ,,trestie
ganditoare�, dar ,,Ce himera mai este acest
om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce
ingramadire de contradictii?!� (Pascal, Scrieri
alese). Cordelia, mezina lui Lear, aude ca tatal
sau, Regele Lear ,,A fost vazut / Mai tulburat ca
marea-nfuriata, / Cantand in gura mare-ncununat /
Cu buruieni de camp, urzici si bozii, / Cucuta,
iarba-rea si cu neghina / Ce fura holdei vlaga.�
Din rege a ajuns un mascarici, o gluma a sortii.
Si totusi ce jos poate cadea omul? E un bufon
al sortii, o jucarie a zeilor, ca in tragedia antica.
Gloucester, vazandu-l cersind pe Lear, constata
amar: ,,Ca omul este un vierme.� Apoi, la
o noua intalnire cu Lear, desi el orb, vede
sageata timpului, viitorului, in analogie cu
derelectiunea fiintei lui Lear, cu destramarea
regelui (o analogie inversa, la Shakespeare
ca la Seneca, omu-i ca un regat din mai multe
parti, stari, forte): ,,O, naruita opera a naturii! /
Asa si lumea se va destrama / Si va sfarsi in
nimic.� S-a scris ca Regele Lear ar fi Amurgul
zeilor, si-am parafraza pe Nietzsche:
,,Dumnezeu a murit. Tablele de legi s-au
sfaramat...�, Regele a murit (simbolic, a iesit
din joc), valorile lumii vechi s-au prabusit.
S-a spus ca Regele Lear este Cartea lui Iov,
incercata fiind credinta omului in om, ideea
umanista, dupa ce omul e dezbracat de toate
miturile sale. Omul e ,,lut poleit�, noroi in aur,
vierme in floare, un butoi de bere (Hamlet),
dedat patimilor, placerilor, Falstaff. Hamlet:
,,Ce-i omul, daca n-are alt gand pe lume / Decat
sa doarma si sa se hraneasca? / Un dobitoc si
alt nimic mai mult�. Il avem pe Falstaff, omul
gras, burtos, ca un butoi, fricos, cu eul in burta:
,,Tarat esti de mila Domnului. Te bantuie un
diavol cu chipul si asemanarea unui batran
burtos... Pentru ce te-ai inhaitat cu acest
visepar de rautati, cu acest ciur al murdariilor,
acest burduf umflat de dropica, cu ditamai
budana porsica, cu tolba asta de maruntaie,
cu buhaiul asta fript umplut cu calatbosi... La
ce alta e bun decat sa incerce vinurile si sa
bea? La ce alta se pricepe fara de numai sa
bucateasca un clapon si sa-l infulece?�
(Printul Henric, Henric al IV-lea, Partea intai).
,,Iata un om onorabil!�, spune Falstaff cand
vede cadavrul lui Percy, ca apoi: ,,Ma sperie
butoiul asta de pulbere cu numele de
Percy,...� Atat e omul, pan�la urma, nimc, iar
onoare, datorie, virtute sunt ,,vorbe�. O spune
nu numai omul epicureic, hedonist, comicul
Falstaff, ci si un print grav, Hamlet: ,,Alexandru
a murit,..., Alexandru s-a prefacut in tarana.
Tarana e pamant. Din pamant facem lut. Si cu
lutul acesta in care s-a preschimbat el, de ce
n-ar putea cineva sa astupe un butoi cu bere?�
Mai grav e ca omul e uneori nu numai ,,un
butoi cu bere�, ci si o paiata. Hamlet retoric si
dramatic: ,,...vrei sa ma faci sa vibrez de la
nota cea mai joasa pana la cea mai inalta...
La naiba, cum iti inchipui ca sunt mai usor de
manuit ca un fluier?� Omul poate fi o ceara,
un aluat, un lut, pe care sa-l modelezi cum
vrei, sau un instrument, o marfa, mijloc si nu
scop in sine (Kant), un ,,lucru intre lucruri�
(Sartre). Dar poti fi si o paiata a sortii:
Cleopatra: ,,Nedemn e sa fii Cezar, / Nu Soarta,
ci slugoiul soartei, scula / A vrerii ei; (s.n.)�
Hegel, mai tarziu, va spune ca marii conducatori
sunt instrumente ale Ratiunii universale,
ale Ideii, pe care soarta, Ratiunea, le
arunca cand nu mai are nevoie de ele. Lear,
dupa ce renunta la tron, vrea sa-si joace in
continuare rolul de rege, ceea ce-i absurd,
caci din moment ce-i lipseste statusul,
insemnele puterii, este ridicol, el pare/este un
mascarici, un nebun, nu rege. Bufonul face
pe nebunul, Lear pe inteleptul. Care-i mai
nebun, inteleptul sau Bufonul?! Cine sa-i
spuna lui Lear adevarul daca nu Bufonul,
oglinda lui: ,,Acum joci rolul unui zero pe langa
numerele celelalte, fiindca un zero singur nu
inseamna nimic. Eu pretuiesc mai mult ca tine,
fiindca eu sunt nebun, iar tu esti nimic.�
Nefiind rege, Lear nu mai stie cine este, ce
identitate are: ,,Ma recunoaste cineva? Nu-s
Lear? / Lear nu se poarta, nu vorbeste-asa; /
Unde i-s ochii.../.../Treziti-ma, spuneti-mi cine
sunt! (s.n.)� Omul poate cobori pana la a fi un
zero, un vierme, o va spune peste secole si
Dostoievski prin Dimitri Karamazov, un
paduche (Raskolnikov, Ivan Karamazov), "o
lighioana inghite o alta lighioana� (Ivan
despre tatal sau, Feodor Pavlovici, si fratele
lui, Mitea...), sau Grigori, sluga, catre
Smerdeakov, bastardul: ,,Tu te-ai nascut din
mazga de pe podeaua baii�. ,,Omul este o
enigma dupa Dostoievski�, un suflet mult prea
larg in care se da batalia dintre Hristos si
Diavol, caci omul fascinat de Frumusete este
atras cand de Madona, cand de Sodoma si
Gomora, si-n fundul prapastiei vrea sa se
ridice, tanjeste spre lumina. Pana si ucigasii
in slujba lui Macbeth aud: ,,Hei! Da-ti
lumina!� Othello cu gandirea lui axata pe
status si rol, onoare, datorie, influentat de
demonicul Iago o face pe Desdemona:
"Demon, demon / Din plansul lor (a femeilor,
s.n.) de-ar zamisli pamantul, / Din orice strop
s-ar naste-un crocodil.�, ca apoi sa devina
trivial: ,,tarfa�, "curva� "�Tarfa�? Ce-ai
pacatuit?� Iago, mintea diabolica, raul
gratuit, invoca lumina: ,,Lumina, domnii mei!�
Othello are totusi presentimentul vinovatiei,
de si-i soldat si negru, el anticipeaza regretul,
cainta din sufletul sau de copil, dac-o omoara
pe Desdemona: ,,Lumina ta, atuncea unde
se-afla /Scanteia prometeica in stare /
S-aprinda iar lumina vietii tale!�. Dupa asta
,,o saruta�, dar, posedat de demonul geloziei,
o sufoca cu perna... Are insa sentimentul ca
ceva inspaimantator s-a produs, ca ordinea
cosmica a fost zguduita: ,,Globul de groaza
se despica / De-atata bezna�. Emilia, sotia
lui Iago, camerista Desdemonei, vrea adevarul:
,,Lumina vreau!� Othello recunoaste
ca demonul e in el: ,,Frigeti-ma pe flacari de
pucioasa! /Scaldati-ma in rauri de foc!�, un
iad crestin si demonologia-i aferenta: "Sa-i
vad copitele: e un eres; / De esti demon, nu
te pot ucide!�. Dualitatea omului, femei, trup,
pacat/cap, suflet este pana si-n mintea unui
rege ca Lear atunci cand se refera la fetele
lui, Goneril si Regan: ,,Mai sus de brau sunt
fete cumsecade; / Si dincoace de brau
parca-s cenatauri; / Deasupra sunt cu cerul;
jos � cu iadul; /Sunt iad si bezna, flacari
puturoase. / Pfui!...� Limbaj pestilential, ce-l
descalifica ca rege si tata, dar psihologic,
pertinent in imagologia stereotipurilor a
epocii, si nu numai. Lear, vazandu-l pe Tom,
omul naturii, imbracat cu piei de animale,
mancand viermi si broaste, sobolani,
exclama consternat: ,,Atat de putin este
omul?...Tu esti zidirea adevarata; omul fara
gatelile de adaos nu e mai mult decat un
animal, gol si in doua labe, ca tine (Isi sfasie
hainele). In zdrente, in zdrente...� Platon,
aristocratul filosof, afirma si el, nu fara
cinism, ca ,,omul e un biped fara pene�. S-a
spus ca Regele Lear este si o aventura
existentiala, dramatica, tragica chiar, pe
care omul o parcurge in cunoasterea de sine
si a lumii. Ca omul trebuie sa decada ca sa
se afle pe sine.

(va urma)

Lasă un comentariu