RAZBOIUL CARE A ADUS BINELE OMENIRII

Pare neverosimil si chiar o impietate sa vorbesti de bine un razboi,
oricare ar fi el, care, se stie, aduce dupa sine atatea suferinte si
orori. Despre Primul Razboi Mondial, avand in vedere efectele lui
ulterioare asupra intregii omeniri, si indeosebi asupra Europei, se poate
gandi si in acesti termeni. Intr-adevar, consecintele acestuia asupra
starii de existenta de la acea vreme au fost dezastruoase. Statisticile
vorbesc de circa 9,7 milioane de morti, de 20 de milioane de raniti si
mutilati, de pierderi materiale, in banii de la acea vreme, de 278 de
miliarde de dolari, afectand 33 de tari si antrenand o populatie de
peste un miliard de locuitori. Si, totusi, aceasta conflagratie mondiala,
pe langa efectele ei negative, a avut, ca aproape niciuna alta,
consecinte extrem de pozitive, facand ca Europa sa renasca din propria-i
cenusa ca pasarea Phoenix. N-a fost doar o confruntare intre state, ci,
mai degraba, intre doua lumi, dintre care una trebuia sa plece, iar
cealalta sa vina. Primul Razboi Mondial a ingropat in istorie o existenta
multimilenara bazata pe forta celui puternic, care asigura victoriosului
suprematia in toate, si un anume drept istoric, de care unii se prevaleaza
acum, dar a scos la iveala principii noi de viata, si indeosebi dreptul
sacru al popoarelor si natiunilor de a dispune de ele insele.
Odata cu el, sau mai bine zis la sfarsitul acestuia, s-au sfaramat
toate imperiile si, in locul lor, conform principiului teritorialitatii, al
intaietatii si majoritatii, s-au nascut natiuni si popoare, tinute in
impilare, secole si chiar milenii, de catre cei puternici. Cu acest prilej s-au
prabusit imperiul otoman, cu o existenta de peste 500 de ani in Europa,
imperiul tarist, dar mai ales imperiul austro-ungar din centrul
continentului, dualism constituit din doua state mici, in esenta, dar
care, conform vechiului principiu de drept international, adica dreptul
celui mai puternic, au reusit sa tina sub obroc, sa exploateze economic,
social si national, si sa umileasca, secole de-a randul, cel putin zece
natiuni. Este vorba de italieni si polonezi, de cehi, sarbi, croati, sloveni,
slovaci, bosniaci, ruteni si romani. Imperiul austro-ungar, mai ales in
partea sa maghiara, adica in Transleithania, tutelata de Budapesta, si
care ii aveau ca supusi pe romanii transilvaneni, pe slovaci, sarbi,
bosniaci si ruteni, a fost cel mai crunt. Aplicat la momentul respectiv,
principiul nationalitatii, imbratisat de absolut toata lumea civilizata, in
frunte cu Statele Unite ale Americii, a deschis o era noua pe continentul
european. Invingatorii: Franta, Anglia, Rusia si Statele Unite (Antanta),
pe de-o parte, au obligat invinsii: Germania, care aspira ea insasi la
propriul imperiu, Austria si Ungaria (Puterile Centrale), la care s-a
adaugat Turcia si Bulgaria la tratative dure, prin care i-au determinat
pe fiecare sa accepte, ca norma de drept international, principiul
nationalitatilor, sa ofere fostilor lor supusi sansa de a alege si de a-si
decide singuri soarta, iar ei sa se retraga in propriile "cochilii�, adica
teritorii, luandu-si "labele� de pe pamantul altora. In felul acesta, pe
teritoriul Europei au luat fiinta noi state, care au avut la baza constituirii
lor factorul demografic, al intaietatii si majoritatii, al unitatii de limba,
cultura si traditii. La acest examen dur al istoriei si diplomatiei, fostele
dominante au pierdut copios. Argumentele istorice, demografice si
topografice au aratat ca in decursul veacurilor s-au intins mult mai
mult decat le-a permis propria plapuma, si lucrul acesta l-au facut in
detrimentul a zeci de natiuni. Asadar, pe harta Europei au aparut state
suverane si reintregite ca: Italia, Cehoslovacia (din unirea Cehiei cu
Slovacia), Iugoslavia cu componentele sale (Slovenia, Serbia, Croatia,
Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Hertegovina), Polonia si,
bineinteles, Romania. Marele perdant a fost imperiul austro-ungar,
considerat de expertii vremii cea mai teribila inchisoare a popoarelor.
Conform aceluiasi principiu, Austria si Ungaria au devenit si ele state
de sine statatoare, insa mult mai mici. Austria a ajuns la o suprafata de
83.849 kmp, din cei 299.000 kmp, cat masura partea sa de imperiu,
Cisleithania, iar Ungariei i-au revenit 93.000 kmp, din cei 368.000 kmp,
Transleithania, cum i se spunea, si care includea teritorii din Romania,
Serbia, Croatia, Slovacia si Ucraina Subcarpatica. Este vorba de o
scadere de patru ori a teritoriului acesteia, care, de fapt, nu era al ei.
Dintre toti participantii la "noua impartire� a Europei, conform
principiului amintit, principalul beneficiar a fost, intr-adevar, Romania,
al carui teritoriu a crescut, prin adaugarea Ardealului, Basarabiei,
Bucovinei si Dobrogei, de la 137.903 kmp (Vechiul Regat) la 294.244
kmp, o crestere cu 156.904 kmp, ceea ce procentual inseamna o dublare
a teritoriului, si chiar mai mult (2,13 ori). De asemenea, populatia Romaniei
Mari, constituita deja, a crescut de la 7,9 milioane la 16,3 milioane de
locuitori in 1919. Aici nu este vorba de nici o favoare, ci de un drept
istoric bine fundamentat. Din contra, trebuia sa primim mai mult (vezi
partea de nord a Maramuresului, ajunsa la Ucraina, Slovacia si Polonia),
dar aliatii au respins, din start, orice solicitare.
Reconstituirea acestor state nu s-a facut la intamplare, ci in urma
unor fundamentari foarte serioase care au durat cativa ani, din momentul
incheierii razboiului si capitularii celor invinsi, toamna anului 1918, si
pana la Conferinta de Pace de la Paris, intinsa pe durata unui an de
zile, din 18 ianuarie 1919 pana in 21 ianuarie 1920. Tratatele s-au semnat
de catre invingatori cu fiecare invins in parte. Cu Germania la 28 iunie
1919, la Versailles, cu Austria la 10 septembrie 1919, la Saint-Germain
(atunci a fost recunoscuta pe plan international si unirea Bucovinei
cu Romania), iar cu Bulgaria, la 27 noiembrie 1919. In cursul anului 1920
au fost semnate tratatele de pace dintre Puterile Aliate si Ungaria
(4 iunie, la Trianon) si cu Turcia (la Severs, pe 10 august). Dintre toate
aceste tratate de pace, cel mai greu le-a fost Puterilor Centrale
invingatoare cu Ungaria, care nu vroia sa se impace cu noul ei statut
nici in ruptul capului. S-a recurs la tot felul de manevre politice si
diplomatice, chiar si militare, la dreptul istoric al "Ungariei milenare�
asupra teritoriilor "smulse�, dar Conferinta de Pace a ramas
neinduplecata. In acelasi timp, statul maghiar nou constituit s-a opus
puternic acestui verdict. Cu toate ca, la 19 martie 1919, Ungariei i-a fost
transmisa hotararea Comitetului militar interaliat de la Paris, de a-si
retrage unitatile militare din Transilvania pe linia de demarcatie Satu
Mare � Oradea � Arad, pana la incheierea tratatului de pace, aceasta
nu s-a conformat. Din contra, noua Republica a Ungariei rosii, sub Bela
Kun, a inceput vaste operatiuni militare in Slovacia si Transilvania.
Atacurile maghiare au fost respinse, si intr-o parte si in alta, iar
contraofensiva romana s-a incheiat pe 4 august 1919, prin ocuparea
Budapestei, episod finalizat prin atarnarea de catre ostasii romani pe
varful cladirii Parlamentului ungar a celebrei opinci.
Despre mult contestatul Trianon, amanunte, pe baza documentelor
oficiale ale vremii, intr-un numar viitor.

Lasă un comentariu