CIOCOII NOI„ SAU MITOCANUL SI "COSORUL LUI MOCEANU„!

Motto: "Promettre c�est noble,
tenir c�est bourgeois!�

"A promite este aristocratic, a-ti respecta promisiunea este
burghez!� � exclama un dicton francez, aplicabil, din pacate,
pe toate palierele vietii sociale si la mai toate nivelurile suprastructurii.
Pentru a nu teoretiza prea mult, am sa va spun o poveste�
adevarata, cu eroi reali si inca in viata.

10 martie 2014. Ziua celebrului miting secuiesc. Ora� cu aproximatie
15. In magazinul targumuresean "Billa�, dupa o serie de cumparaturi,
ajunsa la casa de marcat, observ ca mi-a disparut geanta din caruciorul
cu alimente. Strig, imediat lucratorii din echipa de paza blocheaza
iesirea, apoi intra in incaperea camerelor de supraveghere, deruleaza
filmul, pentru a surprinde vreo imgine edificatoare. Se vede ceva, dar,
ghinion, hardul prea incarcat nu permite o vizualizare completa. "Nu-i
nimic, ne descurcam, prindem noi hotul, nu poate fi departe, anuntati
Politia!� Zis si facut. Luandu-mi gandul de la banii abia scosi din banca �
nu putini! � pentru a plati rate la facultate si facturi de gaz, formez
112, vine un echipaj cu promptitudine, persoane amabile, ma invita la
sediu sa dau declaratii, in urma carora sa poata solicita filmarea de
la magazin. Semnez declaratiile si mi se spune ca, in continuare, cu
incepere de a doua zi, dosarul meu va fi in atentia agentului principal
T. A., pentru moment aflat in misiune. Jenata, le cer politistilor sa ma
si ajute sa ma intorc acasa (ei ma adusesera la sediu, cu masina lor!),
fiind accidentata si fara bani de taxi. Desi vizibil incurcati de absenta
masinilor si a� benzinei, pana la urma, problema se rezolva, oamenii
ma servesc, cineva are treaba in zona si ma aduce pana in fata
blocului. Cu toata supararea produsa de paguba, nu pot sa imi reprim
satisfactia de a vedea si altfel de politisti, zicandu-mi in sinea mea
ca, iata, totusi, s-a schimbat ceva si in bine in tara asta! Scurta avea
sa-mi fie bucuria, insa.

Va sa zica, furtul si vizita la Politie se intamplasera luni, 10 martie,
cand mai toate organele de ordine erau in dispozitiv, sa-i pazeasca pe
secuii autonomisti veniti de aiurea, care intesau frumosul nostru
municipiu. Motiv pentru care nu m-am mirat cand, peste doua zile,
mergand, din nou, la Politie, de data asta din proprie initiativa, sa cer o
dovada ca mi s-au furat documentele, pentru a mi se elibera pensia,
agentul principal � un tanar zdravan, inalt ca bradul � intrat in posesia
dosarului meu, mi-a spus ca e foarte obosit si foarte ocupat in aceasta
saptamana, dar ca� luni (in 17 martie!) va merge la magazin, sa ia
filmul, si se va ocupa de caz. Crezand ca pot contribui la cercetari, ii
adusesem si o fotografie cu geanta, in idea ca, daca ar fi gasita pe
undeva, s-ar putea preleva amprente comparabile cu cele din banca
lor de date. M-a privit ironic, spunandu-mi, cu aerul unui om care chiar
s-ar pricepe, ca de pe asemenea material nu se pot lua amprente, mai ales
daca ploua. Afara nu ploua deloc, geanta confectionata din materiale
diverse ar fi permis prelevarea, dar, in mod clar, aveam de-a face cu un
Gica Contra, ostil din capul locului, care il luase pe "Nu!� in brate din clipa
in care ma vazuse. Nu l-am mai intrebat nici de ce se precipitasera colegii
lui (cu adevarat profesionisti!) sa ma aduca la sediu in chiar ziua furtului,
avand vaga banuiala ca junele nu agreeaza femeile alfabetizate si dotate
chiar si cu o minima cantitate de materie cenusie.

Ma simteam ca in "Cel mai iubit dintre pamanteni�, la cursul lui Dorin
Visan despre "cosorul lui Moceanu�. In fine, nefiind, totusi, acest aspect
cea mai importanta dilema existentiala de moment, am purces la a-mi
reface, "de urgenta� (!!!), macar cartea de identitate, fapt ce s-a comis�
dupa alte 7 zile! Intre timp, cu chiu, cu vai, am reusit sa-mi scot pensia - nu
pe baza pasaportului� european, care nu are nicio valoare in Romania in
asemenea cazuri, ci cu tidula amarata de la Politie, din care reiesea ca am
fost pradata inclusiv de documente.

Si balul abia incepe! Vineri, 14 martie, deci la cateva zile dupa furt,
cineva din conducerea magazinului "Billa� imi telefoneaza, spunandu-mi
ca geanta mea a fost gasita in incinta, intre sacii cu mancare pentru
animale, dar, bineinteles, fara portofelul in care se aflau banii si
documentele. Exista insa si o veste buna, hardul computerului a fost
eliberat, hotul se vede foarte clar, vreme de 30 de minute, pe parcursul
filmarii, totul ar fi "mura-n gura� pentru Politie, doar sa-l ia la intrebari.
Curioasa, alerg la magazin, imi recuperez geanta si privesc cu atentie
filmul. Un tip banal, relativ bine imbracat, m-a urmarit tot timpul, probabil
nu doar in acea zi, eu fiind una dintre clientele permanente. Intr-un moment
de neatentie, dupa mai multe incercari esuate, mi-a saltat poseta din
carucior, aruncand-o nu inainte de a subtiliza portofelul, varandu-l in
buzunar. Apoi a iesit senin din magazin, desi in ziua aceea mai fusese oprit
o data de un lucrator banuitor, individul fiind un obisnuit al marfurilor
cercetate atent, pipaite, dar neachizitionate. Deci, practic, hotul studiase
pe indelete, vreme de luni de zile, terenul, si isi alesese victima. Probabil,
faptul ca intram zilnic in magazine, cumparand destul de multe produse,
familia fiind numeroasa, i-a produs impresia ca sunt vreo bogatana. De
fapt, ironia sortii, in ziua aceea chiar aveam in poseta bani mai multi,
pentru a achita taxe si facturi!

Si lucrurile nu se opresc aici. Furioasa destul, ies din magazin, salut o
cunostinta care ma opreste in strada sa ma intrebe despre evolutia�
problemei, si, stupoare!, la bancomatul de la Banca Transilvania, cine
pipaia dezinvolt aparatul? Amicul din film! Prima tentativa a fost de a ma
duce la el, sa-l imobilizez si abia apoi sa chem Politia, dar m-am razgandit
la gandul ca as putea fi acuzata tot eu de agresiune! Asa ca l-am sunat pe
agentul principal caruia ii fusese repartizat dosarul. Ii spun ca am vazut
filmul (pe care el nu catadixise sa il ia!), ca hotul pipaie coduri la Bancomat
si ca poate sa vina sa-l ia ca din oala. Replica de la celalalt capat al firului
(imaginar), textual: "Doamna, sunt in timpul meu liber, v-am spus clar ca
luni ma voi ocupa de dumneavoastra! Va rog sa ma intelegeti, am lucrat
toata saptamana, am si eu dreptul sa ma odihnesc!� "Inteleg � i-am
raspuns �, dar toata Politia e in zi libera? Nu aveti niciun coleg care sa va
ajute? Il puteti prinde acum. Pana luni, poate fugi sau mai poate curata
cativa amarati!� Si� inca o replica demna de un lucrator angajat sa
protejeze cetateanul si bunurile sale: "Doamna, ati facut o plangere in
nume personal, nu colectiv!�. Cu alte cuvinte: "Ce-ti pasa dumitale daca
mai fura? Vezi-ti de treaba!�.

Mi-am vazut de treaba, caci nu aveam de ales si, oricum, eu chiar aveam
treaba multa, nu-mi puteam permite sa fiu obosita precum tanarul agent,
pe care l-am intalnit, ce-i drept, lunea urmatoare, la ora 11, cand
adusese un stick pentru a prelua inregistrarea si care, cand m-a vazut
indreptandu-ma catre el, mi-a taiat-o direct, cu nedisimulat dispret:
"Nu-l cunoastem pe individ! Si sa stiti ca acum sunt foarte ocupat, nu
putem discuta, o sa va tin la curent�.

Nu m-a tinut "la curent�, nu m-a sunat, cineva ma sfatuia sa-l reclam
superiorilor. La ce bun? Nu as fi rezolvat nimic, era clar ca, din capul
locului, nu a dorit sa faca absolut nimic, mai mult chiar, as putea crede ca
a fost "sfatuit� de unii "prieteni� ai mei mai vechi din sistem sa nu se agite.
Stau si ma intreb: daca fata de mine, ca jurnalist cu o oarecare notorietate
(de care nu am facut caz nicio secunda, cum nu am amintit nici faptul ca,
in paginile ziarului "Cuvantul liber�, Politia are rubrica permanenta, in care
isi evidentiaza bunele rezultate - fara a sufla o vorba despre mitocanii de
genul acesta), se comporta asa, oare cum se ocupa lucratori de genul
agentului T.A. (al carui nume intreg nu il fac de rusine acum, fiindca suntem
intr-o Saptamana sfanta, a Iertarilor) de problemele oamenilor simpli, care
mai vad inca in politisti ceea ce ar trebui sa fie � si cei mai multi dintre ei
chiar sunt! � , adica aparatorii fiintei, demnitatii si proprietatii cetatenilor?

De ce relatez acest caz atat de tarziu? Fiindca am asteptat sa
treaca cele 30 de zile necesare unui raspuns din partea institutiei
solicitate sa rezolve cazul. Au trecut zilele, cu asupra de masura,
dar� raspunsul n-a venit. Nu-l mai astept, dupa cum nu astept nici
macar scuze. N-am de la cine!

In rest, s-auzim de bine! Dac-o mai fi vreodata bine!

Lasă un comentariu