S-ar rasuci-n mormant batranul dac
De-ar sti strabunul ce ii fac urmasii,
Cum isi impart pamantul si il vand, ca lasii,
Nepretuindu-i truda milenara si fara sa sadeasca vreun copac.
Nu i-ar veni sa creada nici mosului roman,
Ce-n vremuri mult mai tulburi a ridicat palate,
C-ai sai nepoti nu se gandesc sa-i duca faima mai departe,
Iar pe-a sa mostenire nu mai dau nici un ban.
Degeaba au scaldat in sange cu totii, mic si mare,
Intreaga tarisoara lasata mostenire,
Dac-ale a lor vlastare, cu lipsa de simtire
Si-atata usurinta, renunta la hotare.
Pacat ca viitorul in neguri se infunda
Si tara noastra sfanta nu se ridic-odata,
Caci iremediabil in lacrimi e scaldata
Iar fratii de un sange pe fata se infrunta.
Nimeni nu sta acum cu gandul la Unire
Si cu cata durere a fost infaptuita,
Uitand prea lesne neamul si tara lor iubita
Lasata peste veacuri, de-a pururi MOSTENIRE.
Bunicului meu, invatatorul Mucea Ioan, care si-a daruit sufletul
vlastarelor neamului, conducand ani la randul, cu daruire, Scoala
generala din Turda.
