MOSTENIRE

S-ar rasuci-n mormant batranul dac

De-ar sti strabunul ce ii fac urmasii,

Cum isi impart pamantul si il vand, ca lasii,

Nepretuindu-i truda milenara si fara sa sadeasca vreun copac.

Nu i-ar veni sa creada nici mosului roman,

Ce-n vremuri mult mai tulburi a ridicat palate,

C-ai sai nepoti nu se gandesc sa-i duca faima mai departe,

Iar pe-a sa mostenire nu mai dau nici un ban.

Degeaba au scaldat in sange cu totii, mic si mare,

Intreaga tarisoara lasata mostenire,

Dac-ale a lor vlastare, cu lipsa de simtire

Si-atata usurinta, renunta la hotare.

Pacat ca viitorul in neguri se infunda

Si tara noastra sfanta nu se ridic-odata,

Caci iremediabil in lacrimi e scaldata

Iar fratii de un sange pe fata se infrunta.

Nimeni nu sta acum cu gandul la Unire

Si cu cata durere a fost infaptuita,

Uitand prea lesne neamul si tara lor iubita

Lasata peste veacuri, de-a pururi MOSTENIRE.

Bunicului meu, invatatorul Mucea Ioan, care si-a daruit sufletul
vlastarelor neamului, conducand ani la randul, cu daruire, Scoala
generala din Turda.

Lasă un comentariu